1 august aduce cel mai mare val de scumpiri din ultimii 15 ani. Prețurile cresc în lanț, afectând întreaga populație
Începând de astăzi, 1 august, România intră într-o nouă etapă economică marcată de scumpiri generalizate, cel mai amplu val de majorări de prețuri de după criza din 2010. Creșterea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) și a accizelor, împreună cu eliminarea plafonării prețurilor la energie, determină o presiune puternică asupra consumatorilor, în special a celor cu venituri mici și medii.
TVA mai mare pentru alimentele de bază
Alimentele de bază – precum pâinea, laptele, ouăle sau carnea – vor fi afectate de creșterea TVA la 11%, față de cota anterioară de 9%. Deși scumpirile sunt mici la nivel de produs, efectul cumulat asupra unui coș de cumpărături este simțitor, mai ales pentru familiile vulnerabile.
„TVA înseamnă taxă cascadată – de la producător, procesator, distribuitor până la retail. Impactul este generalizat. Dacă adăugăm și eliminarea plafonului la energie, unde prețul per KwH poate ajunge la 1,5–1,6 lei, atunci vorbim despre o scumpire de 50% la factură. Pâinea, de exemplu, are o componentă energetică mare – cuptoarele sunt electrice, iar costurile cresc direct proporțional”, a declarat Feliciu Paraschiv, președintele Asociației Comercianților Mici și Mijlocii.
Energie mai scumpă, efecte în lanț
Ridicarea plafonului de prețuri la energie își va arăta efectele directe în această lună, când vor fi emise facturile la electricitate și gaze. De la producție și transport, până la refrigerare și iluminatul magazinelor, toate lanțurile economice vor fi afectate.
„Inflația, deficitele și contextul internațional creează un teren instabil. Costurile de logistică, forța de muncă și aprovizionarea devin tot mai mari. Există riscul unei reacții în lanț, în care creșterile de preț să se autoalimenteze”, a avertizat George Bădescu, reprezentant al marilor rețele comerciale.
Cine suportă costul real?
Unele lanțuri de magazine au anunțat că vor absorbi temporar creșterea TVA, pentru a nu pierde clienți. Însă nu este clar cât timp vor putea susține această strategie fără să afecteze profitabilitatea.
Între timp, pentru majoritatea românilor, ziua de 1 august înseamnă un nou capitol de ajustări financiare: tăieri de pe lista de cumpărături, reconfigurarea bugetelor și un efort în plus pentru a face față unei realități economice tot mai dure.










