Accident cu trei persoane implicate în Beclenuț (FOTO/VIDEO)

Accident rutier cu o victima încarcerată pe raza localității Beclenuț. Au intervenit pompierii militari de la Garda de Intervenție Beclean și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

La locul solicitării, echipajele de intervenție au găsit trei victime, dintre care una (un bărbat în vârstă de aproximativ 63 de ani) a fost găsită încarcerată.

Pompierii militari care încadrează echipajul de descarcerare au procedat la îndepărtarea mai multor elemente de caroserie pentru a asigura accesul paramedicilor către victimă. După extragere, bărbatul a fost preluat de echipajul de prim ajutor SMURD și, imediat după ce a fost stabilizat, a fost evacuat la CPU Beclean, conștient. Prezenta multiple traumatisme în urma accidentului.

Tot la CPU Beclean a fost evacuat și un bărbat în vârstă de aproximativ 32 de ani, care prezenta un traumatism de coloană vertebrală (de către echipajul aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud).

A treia persoană implicată în accident a fost evaluată de către echipajele medicale, nu prezenta mărci traumatice vizibile și a refuzat transportul la spital.

IMG-20220215-WA0006-300x169 Accident cu trei persoane implicate în Beclenuț (FOTO/VIDEO) IMG-20220215-WA0005-300x169 Accident cu trei persoane implicate în Beclenuț (FOTO/VIDEO)

IMG-20220215-WA0009-300x169 Accident cu trei persoane implicate în Beclenuț (FOTO/VIDEO) IMG-20220215-WA0010-300x169 Accident cu trei persoane implicate în Beclenuț (FOTO/VIDEO)

Povestea lui Alex: De la consumator la persoană condamnată la un tânăr cu perspective noi

,,Mesajul meu pentru tineri ar fi să lase prostiile deoparte și să își vadă de viața lor pentru că viața îi faină”

I.P.J. BISTRIȚA NĂSĂUD a postat un videoclip pe canalul de youtube în care ne este prezentată povestea lui Alex. Un tânăr care a fost de acord să împărtășească povestea de viață cu scopul ca alți tineri să nu repete greșelile lui.

,,Un caz care sperăm să inspire cât multe persoane; o lecție de viață învățată de un tânăr din Bistrița și împărtășită altor tineri pentru a nu ajunge în situații similare”, a transmis IPJ BN.

COVID-19 în Bistrița-Năsăud: Rata de infectare în județ continuă să scadă
În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost înregistrate 21.885 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 9.816 mai mult decât în ziua anterioară. 2.686 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 
La nivelul județului Bistrița-Năsăud, au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu COVID-19:
  • 27.029 cazuri confirmate de COVID-19;
  • 1.078 decese înregistrate în Corona-Forms;
  • 280 persoane în carantină;
  • 88 persoane izolate în spital, 423 izolate la domiciliu;
  • 812 teste efectuate (257 RT PCR și 555 teste rapide), dintre care 214 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
Informații referitoare la campania de vaccinare din județul Bistrița-Năsăud:
  • Vaccin administrat până în prezent: 205.657 doze;
  • 122 de persoane vaccinate ieri, 14.02.2022 (28 cu doza 1, 47 cu doza 2 și 47 cu doza 3);
  • Totalul numărului de persoane vaccinate cu cel puțin o doză este 107.191;
  • Totalul numărului de persoane vaccinate cu schemă completă este 107.060;
  • Totalul numărului de persoane vaccinate cu doza a treia este 28.257;
  • 54 de copii între 5-11 ani vaccinați până în prezent.

1-20-723x1024 COVID-19 în Bistrița-Năsăud: Rata de infectare în județ continuă să scadă

Organizațiile care acordă sprijin copiilor cu nevoi speciale vor putea să încheie contracte cu Casa de Asigurări

Daniel Suciu a transmis astăzi că a fost adoptat un proiect de lege la Camera Deputaților prin care organizațiile care acordă sprijin copiilor cu nevoi speciale vor putea în sfârșit să încheie contracte cu Casa de Asigurări.

,,La Bistrița există o asociație, condusă de Ana Dragu, ce a făcut în fiecare zi mici minuni pentru copiii cu tulburări din spectrul autist. Cred că este un moment așteptat de multe familii, costurile acestor servicii fiind uriașe și greu de suportat pentru multe din ele”, a transmis Daniel Suciu.

Recomandări pentru prima campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase din 2022

A început campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase, iar pentru ca aceasta să se deșfășoare cât mai eficient, ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a transmis câteva recomandări:

  • Verificați programul de colectare de pe strada sau din localitatea dumneavoastră pe site-ul www.adideseuribn.ro secțiunea Info. Străzile menționate pentru orașele Bistrița și Beclean delimitează perimetre urbane si cuprind toate străzile din zonele specificate;
  • Vă rugăm, în măsura posibilităților, să scoateți deșeurile voluminoase cu o seară înainte de data colectării, sau dimineața cât mai devreme în ziua programată;
  • În zonele de case – încercați să depozitați deșeurile voluminoase lângă poartă, cât mai aproape de limita de proprietate, având grijă să nu încurcați circulația pietonală sau auto din acea zonă;
  • În zonele de blocuri – depuneți deșeurile voluminoase la platformele de containere semi-îngropate în așa fel încât să nu blocați accesul altor utilizatori sau a operatorului de salubritate la aceste containere;
  • Dacă operatorul de salubritate nu a ridicat deșeurile voluminoase conform programului de colectare a acestei campanii, puteți apela Dispeceratul Supercom la tel. 0263.944 sau 0800 800 268, între orele 06.00 – 22.00;
Ioan Turc le-a citit povești copiilor de la Grădinița “Trenulețul Veseliei”

Începând din acest an, România are o Zi Națională a Lecturii. În cadrul acestei zile,  în toate școlile, la ora 11:00 și la ora 14:00, învățătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activități de lectură la care să participe toți preșcolarii și elevii. Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița le-a citit povești copiilor de la Grădinița “Trenulețul Veseliei”.

,,Activitățile care includ lectura au fost organizate astăzi, pentru preșcolari și elevi, în toate unitățile de învățâmânt și bibliotecile din România.
15 februarie a fost și data naşterii lui Titu Maiorescu și Spiru Haret, iar începând din acest an va fi un reper calendaristic al cadrelor didactice pentru promovarea lecturii ca obicei cotidian”, a transmis Ioan Turc.

1-19-768x576 Ioan Turc le-a citit povești copiilor de la Grădinița “Trenulețul Veseliei”
2-11-768x576 Ioan Turc le-a citit povești copiilor de la Grădinița “Trenulețul Veseliei”
3-12-768x576 Ioan Turc le-a citit povești copiilor de la Grădinița “Trenulețul Veseliei”
4-7-768x576 Ioan Turc le-a citit povești copiilor de la Grădinița “Trenulețul Veseliei”

Anterioară
Următoare