Ioan Turc: ,,Toți locuitorii municipiului Bistrița sunt importanți!”

Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița a participat astăzi la evenimentul “Cântec joc și voie bună la Ghinda”, organizat de Primăria municipiului, prin Palatul Culturii.

„În această după-amiază a avut loc o nouă ediție a evenimentului “Cântec joc și voie bună la Ghinda”, organizat de Primăria municipiului, prin Palatul Culturii, care i-a reunit la o adevărată serbare câmpenească pe cei care locuiesc în acest cartier aparținător al Bistriței.

Spectacolul folcloric a fost susținut de membrii Ansamblului Profesionist „Cununa de pe Someș”, fiind precedat de o reprezentație de muzică ușoară și animație pentru copii, dar și de întreceri sportive cu diverse premii pentru tinerii din localitate, cu sprijinul Direcției Educație-Turism.
Invitat special a fost domnul Petru Frunze, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, un veritabil emisar al unirii între românii de pe ambele maluri ale Prutului.
I-am asigurat pe oamenii din Ghinda că municipalitatea le este aproape, dovezi deja palpabile ale apartenenței la comunitatea bistrițeană fiind noul parc și locul de joacă ce e în plină modernizare, la care se vor adăuga un teren de sport cu suprafață sintetică, reabilitarea drumurilor și extinderea rețelei de gaz.
Evenimentul de azi s-a încheiat cu tradiționalul concurs de gulaș, spre bucuria și deliciul participanților la o manifestare ce va deveni itinerantă și în celelalte localități componente ale municipiului” – Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița. 

283521322_480443933884696_4068729820687299128_n-300x169 Ioan Turc: ,,Toți locuitorii municipiului Bistrița sunt importanți!"
286121767_480444240551332_758970175225559958_n-300x225 Ioan Turc: ,,Toți locuitorii municipiului Bistrița sunt importanți!"
286257807_480444163884673_4987807685960345206_n-300x200 Ioan Turc: ,,Toți locuitorii municipiului Bistrița sunt importanți!"
286268579_480443937218029_2789117671554546982_n-300x200 Ioan Turc: ,,Toți locuitorii municipiului Bistrița sunt importanți!"
286270474_480443947218028_9367726158346918_n-300x225 Ioan Turc: ,,Toți locuitorii municipiului Bistrița sunt importanți!"
286345882_480444150551341_3751094292418336829_n-300x200 Ioan Turc: ,,Toți locuitorii municipiului Bistrița sunt importanți!"
286402165_480444067218016_1505942434143945146_n-300x200 Ioan Turc: ,,Toți locuitorii municipiului Bistrița sunt importanți!"
286405917_480444033884686_8352447609421889037_n-300x200 Ioan Turc: ,,Toți locuitorii municipiului Bistrița sunt importanți!"
286433328_480444063884683_7193692489118235419_n-300x200 Ioan Turc: ,,Toți locuitorii municipiului Bistrița sunt importanți!"
286515674_480444153884674_1788182229622948229_n-300x200 Ioan Turc: ,,Toți locuitorii municipiului Bistrița sunt importanți!"

Anterioară
Următoare

Evenimentele lunii iunie din Bistrița: Concert de pian și chitară, lansare de carte, inaugurarea clubului de Jazz

Evenimentele lunii iunie din Bistrița: Află care sunt cele mai interesante evenimente care vor avea loc în Bistrița, în luna iunie, organizate de Palatul Culturii. Începând de la concerte de pian și chitară, până la lansarea cărții ”Singurătatea Bărbaților”, acestea sunt evenimentele pregătite pentru bistrițeni în iunie:

285579999_537460924753830_5274314578187651316_n-724x1024 Evenimentele lunii iunie din Bistrița: Concert de pian și chitară, lansare de carte, inaugurarea clubului de Jazz

Primăria Bistrița și Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” organizează un concert extraordinar sustinut de Ansamblul de chitare al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca.

În program:
  • Adrian ANDREI – Transylvanian Dances
  • Georg Philipp TELEMANN – Concerto in D major
  • Jean GAUFFRIAU – Quatre Esquisses
  • Luc LÉVESQUE – Tango estampie 2
  • Gentil MONTAÑA – Porro
  • Stepan RAK – Rumba Franz SCHUBERT – Moment Muzical Nr. 3
  • Manuel PENELLA – El Gato

Concertul va avea loc la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” în data de 10 iunie 2022, iar prețul unui bilet este de 20 lei.

Lansat de Sunnyside Records în luna mai cu un turneu american, albumul pianistului newyorkez de origine română Lucian Ban ,,Ways of Disappearing” va fi prezentat pe scenele din România într-un turneu național „Piano Solo”. În cadrul acestui turneu, vor urma o serie de concerte în Timișoara, Arad, Cluj-Napoca, Baia Mare, Bistrița, Brașov și București.

Pianistul Lucian Ban își va prezenta albumul bistrițenilor în data de 16 iunie, de la ora 19:00, la Sinagogă. Prețul unui bilet este de 20 de lei.

Album de improvizații solo Ways of Disappearing al pianistului newyorkez Lucian Ban reprezintă o contribuție remarcabilă la canonul solo-ului de pian în jazz și un profund opus de maturitate al unuia dintre cei mai de succes muzicieni de origine română pe scenă jazz-ului internațional.

285872287_537461168087139_7675152174201874091_n-724x1024 Evenimentele lunii iunie din Bistrița: Concert de pian și chitară, lansare de carte, inaugurarea clubului de Jazz

Ce filme rulează astăzi, 5 iunie la Cinema Dacia?

286014185_537463971420192_6162998005996865297_n-683x1024 Evenimentele lunii iunie din Bistrița: Concert de pian și chitară, lansare de carte, inaugurarea clubului de Jazz

Palatul Culturii din Bistrița va găzdui în data de 6 iunie, de la ora 17:00, lansarea cărții „Singurătatea Bărbaților” de Carmen Firan.

„Un roman care are multe calități, dar mai ales una foarte rară în proza românească: faptul că se citește ușor, deși e complex și plin de umanitate” – Mircea Cărtărescu.

„O poveste în stil clasic cu un ritm modern, despre șansele și neșansele emigrației, viață și literatură, femei în lumea bărbaților, răsturnări de situație și mister care prind cititorul – în ambianța cotidianului american al zilei, privit la firul ierbii” –  Ioana Ieronim. 

Carmen Firan este poetă, prozatoare, autoare de piese de teatru şi scenarii de film. Din 2000 s-a stabilit la New York. A publicat peste 30 de volume de poeme, nuvele, povestiri şi eseuri, în România şi în Statele Unite ale Americii. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societăţii Poeţilor Americani şi PEN American Center din New York.

Prezintă: Gavril Țărmure și Alexandru Uiuiu. 

Scott DuBois, chitarist american de jazz și compozitor împreună cu Gebhard Ullmann, compozitor și muzician de jazz la saxofon de origine germană vor susține un concert la Palatul Culturii Bistrița. Concertul este organizat de  Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, în cadrul evenimentului „Inaugurarea clubului de jazz”.

Concertul va avea loc sâmbătă 11 iunie, începând cu ora 19.00, la Palatul Culturii Bistrița, iar prețul unui bilet este de 20 de lei.a

285993066_537466638086592_3342191848126210557_n-724x1024 Evenimentele lunii iunie din Bistrița: Concert de pian și chitară, lansare de carte, inaugurarea clubului de Jazz

Recomandare de lectură: Răspunsuri scurte la marile întrebări – Stephen Hawking

Există Dumnezeu? Cum a început totul? Putem prezice viitorul? E posibilă călătoria în timp? Ar trebui să colonizăm spațiul? Ne va depăși inteligența artificială? Această carte și răspunsurile pe care ni le oferă reprezintă ultima mărturie a uneia dintre cele mai strălucite minți.

Răspunsuri scurte la marile întrebări aruncă o lumină vie asupra viitorului științei și omenirii.“ — The Wall Street Journal

„Ultimul mesaj al lui Hawking către omenire este… plin de optimism.“— CNN

Răspunsuri scurte la marile întrebări e o carte pe care orice om interesat de viitorul omenirii ar trebui să o citească… Ea reprezintă darul de bun-rămas al lui Hawking.“ — NPR

„Hawking este un simbol al măreției minții umane.“ — The Washington Post

„Vreau să mă alătur celor care spun că e imperios necesar să acţionăm neîntârziat pentru a face faţă provocărilor majore care stau azi înaintea omenirii. Sper ca în viitor, când eu nu voi mai fi, oamenii care deţin puterea să dea dovadă de creativitate, curaj şi capacitate de a conduce lumea aşa cum trebuie. Fie ca ei să se poată ridica la înălţimea proiectelor noastre de dezvoltare şi să acţioneze nu în interes propriu, ci în interesul nostru, al tuturor. Sunt cât se poate de conştient de cât de preţios este timpul. Să preţuim acest moment. Să acţionăm!“ — STEPHEN HAWKING.

STEPHEN W. HAWKING s-a născut pe 8 ianuarie 1942, exact în ziua când se împlineau trei sute de ani de la moartea lui Galileo Galilei. După studii la Oxford şi un doctorat susţinut la Cambridge, Hawking devine titularul Catedrei de matematică de la Cambridge, catedră în fruntea căreia s-a aflat, cu trei secole în urmă, Isaac Newton. Împreună cu Roger Penrose a elaborat teoria asupra găurilor negre şi a demonstrat că, în conformitate cu relativitatea generală, spaţiul şi timpul trebuie să fi avut un început în marea explozie (Big Bang). În ciuda unei boli care l-a ţintuit în scaunul cu rotile, Hawking şi-a continuat cercetările, aflându-se în prima linie a fizicienilor care caută o teorie unificatoare ce ar explica întregul univers. Pe de altă parte, a publicat lucrări destinate publicului larg, în care a oferit o imagine intuitivă asupra cercetărilor de vârf din fizica fundamentală. Este, probabil, cel mai cunoscut fizician de la Einstein încoace. A încetat din viață pe 14 martie 2018. La Editura Humanitas au apărut: Scurtă istorie a timpului (1994); Visul lui Einstein şi alte eseuri (1997); Universul într-o coajă de nucă (2004); (împreună cu Leonard Mlodinow) O mai scurtă istorie a timpului (2007) şi Marele plan (2012); Teoria universală. Originea şi soarta universului (2014), Scurtă istorie a vieții mele (2015; împreună cu Lucy Hawking) George şi cheia secretă a universului (2009), George în căutare de comori prin Cosmos (2010), George şi Big Bangul (2012), George și codul indescifrabil (2016), George și luna albastră (2017), Descifrarea Universului (2020; împreună cu Lucy Hawking). Biografia sa este relatată şi în cartea lui Jane Hawking Dragostea are 11 dimensiuni: Viaţa mea cu Stephen Hawking (trad. rom. Humanitas, 2013).

Click aici pentru a achiziționa cartea.
Stagii de pregătire profesională pentru polițiștii din județ (FOTO/VIDEO)

Începând cu 16 mai, polițiștii care acționează cu precădere pe segmentul stradal efectuează stagii de pregătire profesională structurate pe durata a 3-5 zile. Activitățile urmăresc pregătirea continuă, în concordanță cu nevoile polițiștilor de la structurile de ordine și siguranță publică și rutieră, fiind structurate astfel:

  • Tactică polițienească (modul efectiv de intervenție în anumite situații);
  • Conducerea autovehiculelor cu regim de circulație prioritară;
  • Tragere cu armamentul din dotare
  • Pregătire fizică;
  • Autoapărare.
WhatsApp-Image-2022-06-04-at-15.24.36-1-300x200 Stagii de pregătire profesională pentru polițiștii din județ (FOTO/VIDEO)
WhatsApp-Image-2022-06-04-at-15.24.36-300x200 Stagii de pregătire profesională pentru polițiștii din județ (FOTO/VIDEO)
WhatsApp-Image-2022-06-04-at-15.24.37-1-200x300 Stagii de pregătire profesională pentru polițiștii din județ (FOTO/VIDEO)
WhatsApp-Image-2022-06-04-at-15.24.37-300x200 Stagii de pregătire profesională pentru polițiștii din județ (FOTO/VIDEO)

Anterioară
Următoare
Pregătirea se desfășoară pe durata a 3-5 zile, sub îndrumarea și supravegherea polițiștilor specializați în conducere defensivă, tragere cu armamentul, pregătire fizică și autoapărare, din cadrul Biroului Pregătire Profesională Bistrița-Năsăud. Sesiunile de instruire practică urmăresc formarea, menținerea și dezvoltarea aptitudinilor necesare desfășurării unui serviciu polițienesc de calitate.
Sesiunile de instruire intensivă continuă și în perioada următoare și se adresează cu prioritate polițiștilor din cadrul structurilor rurale și urbane de Ordine Publică și Rutieră.

Cod galben în Bistrița-Năsăud: Ploi, vijelii, grindină

Administrația Națională de Meteorologie a transmis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuat, în perioada 4 iunie, ora 12:00 – 5 iunie, ora 03:00.

În intervalul menționat în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, la munte și local în Oltenia și Moldova, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijeliiși grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

286033718_328516442777312_5576638989375673520_n Cod galben în Bistrița-Năsăud: Ploi, vijelii, grindină

,,Vremea va deveni instabilă, după-amiază şi la noapte când, ploile torențiale revin. Vom avea fenomene electrice, vânt cu apucături vijelioase şi izolat, grindină, progresiv, în tot județul!
În funcție de evoluția fenomenelor, revin!” – Meteo.BN. 
286102719_746105966837141_6207130670750338415_n Cod galben în Bistrița-Năsăud: Ploi, vijelii, grindină
Deschiderea oficială a sezonului estival 2022 la Băile Figa

Nicolae Moldovan, primarul orașului Beclean a anunțat că deschiderea oficială a sezonului estival 2022 la Băile Figa va avea loc mâine, 5 iunie. Toți cei care ajung la Băile Figa, astăzi și mâine beneficiază de intrare gratuită.

,,Avem deosebita onoare să fim gazdele emisiunii “Vine Cluju’ pe la noi” moderată de Sergiu Vitalian Vaida, difuzată la TVR2 și TVR3 de la ora 13:00 și transmisă în direct chiar din Parcul balnear Băile Figa.

Vă aștept cu drag și vă doresc să aveți parte de o vară lipsită de griji!” – Nicolae Moldovan. 

Zilele Comunei Căianu Mic: Programul primei zile

Consiliul Județean Bistriţa-Năsăud, Primăria şi Consiliul Local al Comunei Căianu Mic, Liceul Tehnologic ,,Ion Căian Românul” și Şcoala Gimnazială Dobric organizează între 12-13 iunie 2022,  Zilele comunei Căianu Mic Ediția a XV-a.

Programul primei zile:

Duminică – 12 iunie 2022

  • Ora 13:00 – Competiții sportive Cupa Văii Țibleșului la fotbal și cross;

Locaţie: Teren de sport Dobric pentru fotbal; Drumul Comunal Dobric pentru cross.

  • Ora: 16:00-17:30 – Demonstrații și întreceri sportive pe probe de Taekwondo;

Locaţie: Parcul central din Căianu Mic;

  • Ora 17:30-19:00:

– Spectacol pentru copii cu personajele Disney (Mickey, Minnie, Elsa si Anna, Spiderman, Batman, Marshall, Lady Bug, Albă ca Zăpada, Hello Kitty);
– Pictură pe faţă şi modelaj de baloane;
– Dj Jonnessey & Aner
– Ô Poze la minut din partea organizatorilor, personalizate, cu aparat Retro Photobooth.

  • Ora 19:00 – Concert de muzică uşoară susținut de: Dj Sergio – muzică House;

– Lia & The Band – Cover-uri celebre ( hituri româneşti);
– Dj Jonnessey & Aner – muzică House, by Kiss FM;
– Mario Fresh – muzică pop/dance;
– Mira – muzică pop/dance;
– KISS

Prezintă: Petrică Someşanu’

Seara se va încheia cu un spectaculos foc de artificii!
Locaţie: Parcul central din Căianu Mic
285748808_5285286708198428_4300612897643922495_n-1024x925 Zilele Comunei Căianu Mic: Programul primei zile

Recomandare de film: The King’s Man

Cei mai mari tirani şi asasini ai lumii pun la cale un război care ar urma să extermine milioane de oameni. Cineva va trebui să fie mai rapid pentru a-i putea opri. Descoperă începuturile primei agenţii de informaţii în The King’s Man: Începutul.

Titlu original: The king’s man 2d
Genul filmului: Acțiune, aventură, comedie
Distribuție: Aaron Taylor-Johnson, Gemma Arterton, Ralph Fiennes
Regizor: Matthew vaughn
Producție: 2021
Limbă nativă: Engleză
Clasificare: Nerecomandat copiilor sub 15 ani.

Recomandare de lectură: Copilul lui Noe – Eric Emmanuel Schimtt

Roman de o rară intensitate, inspirat din întâmplări adevărate, Copilul lui Noe este tradus în treizeci de limbi.

„Această poveste despre încercările tragice la care îi supune Istoria pe oameni vă va urmări multa vreme. Eric-Emmanuel Schmitt își confirmă extraordinarul talent și sfidează încă o dată barierele genurilor literare și ale filozofiei.“ – Lire

„Un roman plin de sensibilitate și de emoție.“ – L’Echo

„Din tenebrele Holocaustului, Eric-Emmanuel Schmitt a reușit să extragă o poveste luminoasă, plina de speranță.“ – Le Soir

Belgia anului 1942. Cel de-al Doilea Război Mondial nu și-a hotărât încă învingătorii. Evreii sunt siliți să se ascundă sau să fugă, alternativa fiind lagărul nazist. Cei care nu reușesc să se salveze încearcă măcar să-și pună copiii la adăpost. Micuțul Joseph se numără printre copiii care trebuie să se ascundă. El învață să uite, să-și anuleze identitatea, povestea, amintirile, familia. În internatul catolic unde este înscris pentru a i se pierde urma, Joseph îl întâlnește pe părintele Pons, un om a cărui misiune va fi să-l ajute pe Joseph să nu-și piardă nici speranța, nici credința în existența Binelui. Asemenea lui Noe, părintele Pons salvează făpturile Domnului din fața cataclismelor Istoriei. În catacombele bisericii catolice, el construiește o Arcă a spiritului pentru Joseph: o sinagogă unde pot fi studiate Tora și Cabala. Alături de părintele Pons, Joseph se va îmbarca într-o călătorie spre limanul vremurilor care se reașază în matcă.

Click aici pentru a achiziționa cartea.