Ziua Drapelului Național, celebrată la Bistrița

În fiecare an, în data de 26 iunie este marcată în România Ziua Drapelului Naţional, proclamată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Potrivit acestei reglementări, Ziua Drapelului Naţional va fi marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, în colaborare cu Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria Municipiului Bistrița și Protopopiatul Ortodox au organizat o serie de manifestări în Bistrița dedicate Zilei Drapelului Naţional.

Astăzi, în fața statuii poetului Andrei Mureșanu din Piața Centrală a avut loc o ceremonie militară şi religioasă de înălţare a Drapelului României, iar după a fost oficiată o slujbă de sfințire a tricolorului la Biserica Protopopiatului Ortodox.

La eveniment au fost prezente autorități locale și județene, precum prefectul județului Mica Oprea, subprefectul Ioan Zăgrean, vicepreședintele CJ BN Ciprian Kecskes Simionca, primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, deputatul Diana Morar, deputatul de PSD Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan Gruia și președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca și președintele UDMR, Decsei Atilla.

„În drapelul unei naţiuni flutură sufletul colectiv al neamului” – Tudor Mușatescu Anual, la 26 iunie, marcăm decizia din 1848 a guvernului revoluţionar care decreta tricolorul drept steag al tuturor românilor. Drapelul este alături de Stemă, Sigiliu și Imn, un simbol național, de aceea Ziua Drapelului Național a fost marcată la Bistrița prin ceremonia de înălțare, la care am luat parte cu cinste și onoare” – Bogdan Ivan Gruia, deputat de PSD Bistrița-Năsăud. 

 

,,Cu cinste și onoare am participat ieri și astăzi, la activitățile prilejuite de Ziua Drapelului NaționalDintre simbolurile naţionale, DRAPELUL se impune prin semnificaţie şi înălţime spiritualăPentru noi, românii, drapelul tricolor arborat astăzi este sinonim cu idealul de unitate şi independenţă naţională” – Mica Oprea.

,,La mulți ani tricolorului nostru! La mulți ani tuturor românilor! Am avut plăcerea de a participa la ceremonialul organizat cu ocazia Zilei Drapelului, care este marcată an de an, în data de 26 iunie. Este o zi în care ne onorăm țara, valorile ei şi simbolul unităţii naţionale. Drapelul nostru ne amintește de toate sacrificiile făcute de înaintașii noștri pentru a putea trăi astăzi într-un stat democratic, în care toți avem drepturi egale.Drapelul național este martorul celor mai importante momente ale istoriei, un simbol cu care se mândresc sportivii noștri la competițiile de peste hotare și care îi însoțește pe militarii noștri aflați în misiuni departe de țară. Suntem datori să onorăm acest simbol al identității românești în fiecare zi și să-l purtăm în sufletele noastre, oriunde ne-am afla” – Ioan Zăgrean.

Video Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud
Cod galben de instabilitate atmosferică în Bistrița-Năsăud

Administrația națională de meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, în intervalul 26 iunie, ora 12:00 – 26 iunie, ora 22:00.

În intervalul menționat, în zona montană, în cea mai mare parte a Olteniei și local în Muntenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii şi grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe alocuri 40 l/mp.

,,Averse sporadice, astăzi, prin județ, mai ales în zonele de către munți. Nu le excludem nici în zonele joase de relief dar aici probabilitatea este mult mai scăzută.

Va fi un pasaj scurt de instabilitate pentru că, de mâine, vremea intră într-un proces de încălzire care va sălta nivelul maxim de temperatură spre pragul caniculei, bună parte din săptămâna care urmează!” – Meteo.BN.

FB_IMG_1656234465677-300x277 Cod galben de instabilitate atmosferică în Bistrița-Năsăud FB_IMG_1656234047111-300x185 Cod galben de instabilitate atmosferică în Bistrița-Năsăud

Recomandare de lectură: 1984 – George Orwell

Ascuns în măruntaiele Secției Documente din cadrul uriașului Minister al Adevărului, Winston Smith rescrie cu pricepere trecutul pentru a servi nevoilor Partidului. Totuși, el se revoltă în sinea lui împotriva lumii totalitare în care trăiește, ce pretinde ascultare absolută și îl controlează prin intermediul tele-ecranelor, care transmit și recepționează totul simultan, și al ochiului atent al Fratelui cel Mare, conducătorul simbolic al Partidului. În dorința sa de adevăr și libertate, Smith începe o relație de dragoste secretă cu o colegă de serviciu, Julia, dar curând descoperă că adevăratul preț al libertății este trădarea.

Apărută în 1949, capodopera distopică 1984 a lui George Orwell este probabil cea mai influentă carte din ultimii șaptezeci de ani, fiind inclusă de revista Time în lista celor mai bune 100 de romane în limba engleză ale secolului XX.

,,E aproape imposibil să vorbim despre propagandă, supraveghere, politici autoritare sau denaturări ale adevărului fără a cita din 1984… Este nu doar un eseu politic profund, ci și o operă de artă șocantă, sfâșietoare” – The Atlantic

,,Probabil romanul definitoriu al secolului XX, o poveste care rămâne veșnic actuală și contemporană” – The Guardian

Click aici pentru a comanda cartea.

Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița: ,,Liceenii colorează copilăria”

,,Liceenii colorează copilăria Elevi ai Liceului de Arte „Corneliu Baba”, sub coordonarea profesorilor Radu Hangan și Paul Târziu, înfrumusețează cu desene colorate creșele din oraș. Creşa nr. 6, situată pe Aleea Basmului, a trecut deja prin această transformare, iar din toamnă le va veni rândul altor 4 creșe din oraș. Astfel, cei mici se vor juca într-un cadru stimulativ, recreând, prin culoare, lumea magică a poveştilor.Acest proiect rezultat din parteneriatul Primăriei Bistrița care a debutat în data de 7 iunie, se va derula până sfârşitul anului” – Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița.

288478825_493526589243097_7424203756751419522_n-768x576 Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița: ,,Liceenii colorează copilăria"
288658078_493526652576424_2537386020676383749_n-768x576 Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița: ,,Liceenii colorează copilăria"
288777715_493526682576421_632866158727183064_n-768x576 Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița: ,,Liceenii colorează copilăria"
288877066_493526742576415_2003715548187991267_n-768x576 Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița: ,,Liceenii colorează copilăria"
289422226_493526789243077_4323251612456984003_n-768x576 Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița: ,,Liceenii colorează copilăria"
289455230_493526722576417_5595482151524540922_n-768x576 Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița: ,,Liceenii colorează copilăria"
290311895_493526415909781_7356778068692533933_n-768x657 Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița: ,,Liceenii colorează copilăria"

Anterioară
Următoare

Un motociclist a fost grav rănit, după ce a fost accident de o mașină (FOTO)

În această dimineață, polițiștii Serviciului Rutier au fost solicitați să intervină la un accident de circulație produs pe Drumul Național 17, în Tiha Bârgăului.

 

Din primele date, o motocicletă condusă de un bărbat de 58 de ani, din Cluj-Napoca, a fost accidentată de un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani, din Tureac. În urma impactului, motociclistul a fost rănit, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fiind ulterior transportat cu elicopterul la spital. Datorită rănilor acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând să-i fie recoltate mostre biologice.

 

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 

Polițiștii Serviciului Rutier au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă urmând ca în cursul cercetărilor să stabiliească cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier.

IMG-20220625-WA0001-300x135 Un motociclist a fost grav rănit, după ce a fost accident de o mașină (FOTO) IMG-20220625-WA0000-300x135 Un motociclist a fost grav rănit, după ce a fost accident de o mașină (FOTO) IMG-20220625-WA0003-300x225 Un motociclist a fost grav rănit, după ce a fost accident de o mașină (FOTO) IMG-20220625-WA0002-225x300 Un motociclist a fost grav rănit, după ce a fost accident de o mașină (FOTO)

Ioan Turc: ,,S-a finalizat amenajarea a 140 de noi locuri de parcare în cartierul Subcetate”

Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița a anunțat că s-a finalizat amenajarea a 140 de noi locuri de parcare în cartierul Subcetate, cu ultimul strat de asfalt și trasarea perimetrelor.

,,Deocamdată, șoferii pot parca aici la liber, urmând ca doar după încheierea tuturor lucrărilor prevăzute în obiectivul de investiții să se facă atribuirea locurilor de parcare. Firma LDP SA mai are de executat intervenții la trotuare, alei, treceri de pietoni și spații de joacă, dar marea problemă pentru proprietarii de mașini din zonă a fost rezolvată!” – Ioan Turc, primarul municipiului Bistrița.

289945075_492839952645094_1784501825241175774_n-768x576 Ioan Turc: ,,S-a finalizat amenajarea a 140 de noi locuri de parcare în cartierul Subcetate"
289959497_492839919311764_4731422129936571308_n-768x576 Ioan Turc: ,,S-a finalizat amenajarea a 140 de noi locuri de parcare în cartierul Subcetate"
289994266_492839865978436_729820750985427283_n-768x576 Ioan Turc: ,,S-a finalizat amenajarea a 140 de noi locuri de parcare în cartierul Subcetate"
290057111_492839842645105_1424371732145450312_n-768x432 Ioan Turc: ,,S-a finalizat amenajarea a 140 de noi locuri de parcare în cartierul Subcetate"
290195571_492839929311763_4043128057532487454_n-768x576 Ioan Turc: ,,S-a finalizat amenajarea a 140 de noi locuri de parcare în cartierul Subcetate"
290244803_492839839311772_1365290371421904509_n-768x432 Ioan Turc: ,,S-a finalizat amenajarea a 140 de noi locuri de parcare în cartierul Subcetate"
290291029_492840005978422_3254904373808605057_n-768x576 Ioan Turc: ,,S-a finalizat amenajarea a 140 de noi locuri de parcare în cartierul Subcetate"

Anterioară
Următoare

Număr de telefon dedicat informațiilor referitoare la taxele și impozitele locale
Cetățenii care doresc informații referitoare la taxele și impozitele locale, începând cu data de 23.06.2022 contribuabilii, persoane fizice sau juridice care doresc să se adreseze Direcției Venituri în vederea clarificării unor situații pot face acest lucru și telefonic apelând numărul 0756/222040.
După apelare va urma mesajul „Bine ați venit la Direcția Venituri-Taxe și Impozite Primăria Bistrița” iar în continuare vor fi enumerate activitățile alocate pentru fiecare tastă:
  • Tasta 1 – Birou Auto
  • Tasta 2 – Birou declarații clădiri și terenuri persoane fizice și juridice
  • Tasta 3 – Birou urmărire încasare persoane fizice și juridice
  • Tasta 4 – Birou constatare și impunere persoane fizice și juridice
  • Tasta 5 – Serviciul urmărire și încasare amenzi
  • Tasta 6 – Birou constatare și impunere persoane juridice
  • Tasta 7 – Birou încasare persoane fizice
  • Tasta 8 – Compartiment executare silită juridic
  • Tasta 9 – Birou juridic
După alegerea tipului de activitate dorit legătura va fi transferată persoanei responsabile care va oferi informațiile solicitate.
Acest număr de telefon este disponibil în intervalul programului cu publicul:
  • luni – miercuri: 07.00 – 14.00;
  • joi: 07.00 – 14.00 – 15.00-18.00;
  • vineri: 07.00 – 12.00.
Depistat în flagrant delict conducând un autoturism fără permis

La data de 23 iunie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au desfășurat activități de control și supraveghere a traficului rutier în zona de competență.

La orele serii, pe drumul comunal din localitatea Bistrița Bârgăului, polițiștii au oprit pentru control un autoturism. La volan a fost identificat un bărbat de 44 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că șoferul are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal urmând documentarea faptei.

Doi șoferi din Cireșoaia s-au ales cu dosar penal

La data de 23 iunie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au desfășurat activități de control al traficului rutier în localitate Cireșoaia.

Afost oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din localitate, care avea montate plăcuțe cu numere de circulație provizorie.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că autorizaţia de circulaţie provizorie a autoturismului era expirată de la finalul anului 2020.

În consecință, polițiștii au demarat cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea sau punerea în circulație a unui autoturism neînmatriculat.

La aceeași data, polițiștii au mai oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din Cireșoaia.

Autoturismul condus de bărbat la momentul opririi nu avea montată nicio plăcuță cu număr de înmatriculare, ulterior în urma verificărilor stabilindu-se că autovehiculul utilizat este neînmatriculat.

De asememea în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea sau punerea în circulație a unui autoturism neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier (FOTO)

La data de 23 iunie, în jurul orei 23:00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Beclean au fost solicitați să intervină la un accident de circulație produs pe Drumul Național 17, între Crainimăt și Viișoara.

La locul evenimentului au fost identificate două autovehicule implicate într-un accident rutier. Din primele date, un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Vaslui, în timp ce se deplasa pe direcția Beclean către Bistrița, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 27 de ani, din Onești, județul Bacău, care se deplasa din sens opus.

În urma impactului cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în afara carosabilului.

În urma accidentului a rezultat rănirea șoferului cât și a doi pasageri din același autoturism, doi tineri de 24 de ani, din județul Bacău, cei doi fiind ulterior transportați la spital.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative în dreptul consumului de alcool.

Polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Beclean continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurarea producerii accidentului de circulație.

Acc-1-768x1024 Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier (FOTO)
Acc-2-768x1024 Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier (FOTO)

Anterioară
Următoare