O pizzerie complet utilată, ultracentrală, în care veți regăsi tot ce aveți nevoie pentru a gestiona o afacere de succes, începând de la decor, până la zona în care se află și facilitățile disponibile este dată spre vânzare.
Clădirea în care se află pizzeria este situată în zona de promenadă a orașului Sângeorz-Băi, mai exact în centrul stațiunii, care se află într-un stagiu de renovare. Clădirea este dată spre închiriere pe 5 ani, cu posibilitatea de prelungire a contractului.
Anterioară
Următoare
Dacă sunteți interesați de cumpărarea afacerii și închirierea spațiului, puteți să sunați la numerele de telefon: 0745808477 / 0741176434.
Realizarea unei Săli Polivalente cu 5000 de locuri, în municipiul Suceava, a intrat în linie dreaptă. Termenul de execuție + proiectare este de 24 luni, din care 4 luni proiectare şi 20 luni execuție. Contractul de achiziții publice pentru “Proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția de lucrări pentru obiectivul de investiții Sală Polivalentă 5000 de locuri, municipiul Suceava, județul Suceava” având o valoarea estimată de 128.930.487,29 lei (fără TVA).
Cinci oferte au fost depuse la licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor – MIS GRUP, CONCELEX, SC SSAB-AG SRL, CONSTRUCTII ERBASU și ACI CLUJ, conform ObiectivDeSuceava. Firma câștigătoare a licitației este MIS GRUP, care a venit în asociere cu firmele bucureștene SC OPTIM PROJECT MANAGEMENT (aceasta având subcontractant declarat societatea clujeană Abcony Serv) și Energo Constructii Civile si Industriale, firma bistrițeană S.C. ARHICRIS LOGISTIC S.R.L. și SDC PROIECT.
Anterioară
Următoare
MIS Grup, condusă de familia Farcaș, este una dintre cele mai mari firme de construcții, cu o cifră de afaceri de peste 126 mil. lei în 2021, având un număr mediu de 183 de angajaţi. În 23 de ani de activitate, MIS Grup a devenit unul dintre cei mai importanţi constructori din Transilvania, cu un portofoliu de peste 300 de lucrări finalizate în 5 țări europene.
“S-au finalizat contestațiile la Sala Polivalentă și a rămas câștigătoare firma bistrițeană. Am avut discuții cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, și cu directorul general al CNI, Manuela Pătrășcoiu, și s-a stabilit să semnăm contractul luni, 20 iunie. Semnăm contractul și putem demara lucrările” – a spus primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Conform indicatorilor tehnico-economici aprobați, Sala Polivalentă, care va fi realizată în spatele zonei Metro, va avea o suprafață totală de peste 28.000 de mp și va beneficia de protecție antiseismică.
Construcția este o clădire S+P+2E, cu o suprafață utilă de 25.000 mp și va include:
Două terenuri de sport complet echipate;
Sala propriu-zisă și cea de antrenament;
Spațiu recuperare medicală;
Spații pentru activități culturale și expoziționale;
6 piste bowling;
Spații tehnice;
Grupuri sanitare;
O parcare cu 715 locuri, din care 6 pentru autocare.
Sala va fi destinată în primul rând activităților sportive, dar va putea să fie folosită și pentru organizarea altor activități, precum concerte sau alte evenimente culturale, ne declară Petrică Farcaș, managerul MIS Grup.
Administratia Naționala de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteorologică, valabilă în intervalul 16 august, ora 12:00 – 16 august, ora 22:00, cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
În zonele montane, în Transilvania, Maramureș și Moldova, local în Muntenia și Crișana vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.
Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala marți (16 august) pe arii restrânse și în restul teritoriului, iar miercuri (17 august) cu precădere în nord, centru și nord-est.
De miercuri, disconfortul termic va fi în creștere, iar vremea va deveni caniculară în vestul și sudul țării.
Meteo.BN a transmis că vremea va fi în general instabilă şi astăzi, în județ, cu averse, descărcări electrice si intensificări de vânt, mai ales în a doua parte a zilei. Aceste fenomene vor avea o amploare mai mare şi se vor semnala pe arii mai extinse în zonele de deal si de munte, unde cantitățile de apă pot fi însemnate și vor fi cu caracter local, în restul teritoriului.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 30°C iar minimele de la noapte vor scădea spre 16°C, în zonele de podiş și spre 10°C, în depresiunile intramontane. La Bistrița vom avea cer variabil în orele dimineții, dar vor fi înnorări temporare în a doua parte a zilei când, sunt posibile si aici manifestări ale instabilității atmosferice.
Maxima termica va atinge 28/29°C iar minima de mâine dimineată se va opri la 15°C.
Programul filmelor de la Cinema Dacia, în perioada 19-25 august.
Trenul asasinilor
Cinci asasini se îmbarcă în același tren ultra-rapid care călătorește între Tokyo și Morioka, având pe traseu doar câteva opriri. Fiecare dintre cei cinci realizează curând că misiunea sa are ceva în comun cu ale celorlalți.
Bestia
Uneori, foșnetul din tufișuri este de fapt un monstru. Idris Elba joacă într-un nou thriller palpitant despre un tată și cele două fiice adolescente ale sale, care se trezesc vânați de un leu masiv care vrea să demonstreze că în savană există un singur prădător de vârf. Elba îl interpretează pe dr. Nate Daniels, un soț recent văduv care se întoarce în Africa de Sud, unde și-a întâlnit prima dată soția, într-o excursie planificată de mult timp cu fiicele lor, într-o rezervație de vânătoare administrată de Martin Battles (Sharlto Copley), un vechi prieten de familie și biolog de animale sălbatice. Dar ceea ce începe ca o călătorie de vindecare se transformă brusc într-o luptă înfricoșătoare pentru supraviețuire atunci când un leu, un supraviețuitor al braconierilor însetați de sânge care acum îi vede pe toți oamenii ca pe un dușman, începe să-i urmărească. De la regizorul visceral și experiențial Baltasar Kormákur, regizorul filmelor Everest, 2 Guns și Contraband de la Universal Pictures, Bestia este produs de Will Packer, producătorul blockbusterului Girls Trip, al francizei Ride Along și a zece filme care au deschis nr. 1 în box office-ul american, printre care Night School, No Good Deed și Think Like a Man, de James Lopez, președintele Will Packer Productions, și de Baltasar Kormákur. Filmul este scris de Ryan Engle (Rampage, Non-Stop) după o poveste originală de Jaime Primak Sullivan, iar producători executivi sunt Jaime Primak Sullivan și Bernard Bellew.
Gașca Animăluțelor DC
Nedespărțiti, Krypto Super-Câinele și Superman sunt doi buni prieteni care împărtășesc aceleași superputeri și luptă împotriva criminalității în Metropolis. Când Superman și restul Ligii Justiției sunt răpiți, Krypto trebuie să convingă un grup de animale fără stăpân, Ace câinele, PB porcul cu burtă, Merton țestoasa și Chip veverița – să-și stăpânească puterile recent descoperite și să-l ajute să-i salveze pe supereroi.
Animăluțe furioase: Legenda lui Hank
Hank, un câine adorabil cu capul în nori își dorește să devină maestru samurai și pornește în căutarea destinului său. Din păcate pentru el, ceea ce găsește în schimb este un oraș ciudat și neprimitor denumit Kakamucho. Acolo, fără să vrea, iese în evidență, având în vedere că este singurul câine și restul locuitorilor sunt… pisici! Și, așa cum știm cu toții, pisicilor chiar nu le plac câinii. Disperat să le mulțumească orășenilor, Hank devine fără să vrea parte din planurile egoistului Ika Chu de a elimina toți locuitorii din Kakamucho. Doar un mic obstacol îi stă lui Ika în calea de a domina lumea (bine, formată din Kakamucho) și planul său malefic este să-l păcălească pe Hank să-l ajute, alungând cetățenii din oraș pentru totdeauna. Lui Hank îi sare în ajutor doar Jimbo, în trecut un samurai puternic, actualmente căzut din grație, și Emiko, un pisoi înflăcărat care are aceleși vise precum Hank. Împreună, acest trio neobișnuit pornește într-o călătorie în care sunt obligați să își depășească prejudecățile și să învețe adevăratul sens al prieteniei.
Nu!
„Ce este un miracol rău?” Câștigătorul premiului Oscar® Jordan Peele a bulversat și redefinit horror-ul modern cu Get Out și apoi cu Us. Acum, el reimaginează filmul de vară cu un nou coșmar pop: epopeea horror Nu!. Filmul îl reunește din nou pe Peele cu câștigătorul premiului Oscar® Daniel Kaluuya (Get Out, Iuda și Mesia cel Negru), căruia i se alătură Keke Palmer (Hustlers, Alice) și Steven Yeun (Minari, Okja), nominalizat la Oscar®, în rolurile de locuitori ai unei localități singuratice din interiorul Californiei, care sunt martorii unei descoperiri stranii și înfiorătoare. Nu!, care îi are în distribuție pe Michael Wincott (Hitchcock, Westworld) și Brandon Perea (The OA, American Insurrection), este scris și regizat de Jordan Peele și este produs de Ian Cooper (Us, Candyman) și Jordan Peele pentru Monkeypaw Productions. Filmul va fi lansat de Universal Pictures la nivel mondial.
Acolo unde cântă racii
Abandonată de familie la începutul anilor ’50, Kya a trebuit să se descurce singură. A învătat să citească și să scrie cu ajutorul prietenul ei, Tate Walker, de care s-a și îndrăgostit, dar care a lăsat-o în urmă când a plecat la facultate. Acum, Kya trăiește într-o mlaștină din Carlina de Nord și e cunoscută de localnicii din Barkley Cove ca „fata din mlaștină”. Când un bărbat cu care a avut cândva o legătură este găsit mort, indiciile îi poartă pe investigatori catre Kya, care devine suspect principal.
Intervențiile programate în această săptămână de Direcția Servicii Publice Bistrița, 16.08.2022 – 19.08.2022.
Întreținere străzi
Lucrări de reparații: Parcare B-dul General Grigore Bălan, bl.38 – 40
Lucrări de amenajare Parcare în curtea Spitalului Județean de Urgență, B-dul General Grigore Bălan, nr.43
Lucrări de întreținere: decolmatare șanțuri pentru scurgerea apelor pluviale pe străzile: Zăvoaie, Pajiștei, Huniazilor
Întreţinere imobile şi mobilier urban
Lucrări de reparații:
– Liceul cu Program Sportiv, str. Calea Moldovei nr.18 – reparații interioare
– Capela Mortuară, str. Tărpiului nr.16A – reparații exterioare
– Liceul Tehnologic, str. Zefirului nr.1 – reparații scări exterioare
– Str. Nicolae Titulescu nr.3 – reparații învelitoare
Lucrări de marcaje rutiere pe străzile: Năsăudului – Emil Gârleanu – Sucevei – Calea Moldovei, Ion Rațiu, Mesteacănului, Aleea Fântânele
Lucrări de vopsire gardul la spațiul de joacă: Aleea Tihuța bl.5
Lucrări de întreținere: indicatoare rutiere, coșuri de gunoi, balustrade metalice, spații de joacă, separatori de sens, bănci
Spații verzi
Lucrări în baza de producție Sera 4 – pregătire amestec de pământ pentru repicare plante bienale, repicare plante bienale
Lucrări de cosire gazon:
– Parc Regele Mihai I, Libertății, Piața Petru Rareș, Viorelelor, Alexandru Odobescu, B-dul Independenței, scuar Panait Cerna, scuar B-dul General Grigore Bălan
Lucrări de defrișare vegetație acostament DJ 173B în Slătinița
Deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie
Lucrări de dezinsecție exterioară:
Ștrand municipal, Zona de picnic Codrișor
Lucrări de dezinsecție interioară:
Liceul Tehnologic, str. Zefirului nr.1; Grădinița nr.6, Aleea Șielui nr.1; Grădinița nr. 17, Intrarea Castanului nr.2 sc. A-D; Colegiul Național „Andrei Mureșanu ”, B-dul Republicii nr.26; Grădinița ” Căsuța cu Povești” str. Zimbrului nr.15; Colegiul Național
„Liviu Rebreanu”, B-dul Republicii nr.8, Grădinița nr.12, str. Andrei Mureșanu nr.44A; Grădinița nr.16, str. Cerbului nr.27; Școala gimnazială nr.1, B-dul Independenței nr.46; Grădinița nr.2, str. Nicolae Bălcescu nr.38A; Grădinița nr.10, B-dul Independenței nr.57
Exploatare centrale termice, instalații
Monitorizare, întreținere și exploatare cazane de apă caldă și centrale termice murale
Monitorizare nivel de ape uzate la gospodăria de păcură
În zona Podul Poienii, pe raza localității Viile Tecii s-a descoperit o cantitate semnificativă de deșeuri. În urma cercetărilor efectuate de către inspectorii Corpului de Control al A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud și reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, a fost identificat numitul C.I. din localitatea Viile Tecii care s-a facut vinovat de această faptă și a fost amendat cu suma de 10.000 lei.
,,Poluarea mediului înconjurător prin abandonul deșeurilor în natură este o faptă gravă pe care încercăm să o combatem prin acțiuni de monitorizare și control ale Corpului de Control al A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud și de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud” – ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
Anterioară
Următoare
Operatorul de salubritate Supercom preia toate tipurile de deșeuri generate într-o gospodărie – deșeurile reciclabile și reziduale le preia de la poarta casei, iar celelate tipuri de deșeuri – deșeuri provenite din construcții, deșeuri voluminoase, deșeuri vegetale, deșeuri electrocasnice, se preiau fie prin aport voluntar al cetățeanului la centrele de colectare din Bistrița și din județ, fie pe bază de comandă telefonică către Supercom direct de la poarta cetățenilor. A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud și operatorul de salubritate Supercom derulează campanii gratuite de colectare a deșeurilor voluminoase și vegetale în tot județul Bistrița-Năsăud.
Centrele de colectare se găsesc în următoarele locații:
Bistrița – 2 centre de colectare:
Pe str. Narciselor, lângă fostul Netex;
În Viișoara, lângă Complex Heidenfeld;
În județ, centrele de colectare sunt amplasate în:
Beclean – în cadrul Stației de Transfer la ieșirea spre Braniște;
Năsăud – în cadrul Stației de Transfer lângă depozitul Lukoil;
Sângeorz-Băi – în cadrul Stației de Transfer de lângă cariera Cormaia;