ANUNŢ privind derularea procesului de bugetare participativă în vederea selectării proiectelor care vor fi finanțate în anul 2023 din bugetul de venituri şi cheltuieli al Judeţului Bistriţa-Năsăud

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, cu sediul în Municipiul Bistriţa, Piaţa Petru Rareş nr.1, telefon: 0263-213657, fax: 0263-214750, e-mail: cjbn@cjbn.ro, face cunoscut faptul că, începând cu data de 19 septembrie 2022, cetățenii care au împlinit vârsta de 18 ani și au domiciliul sau reședința în județului Bistrița-Năsăud pot depune proiecte care să contribuie la realizarea unor obiective de investiții de interes județean.

Propunerile de proiecte pot fi depuse on-line prin accesarea secțiunii Servicii electronice pentru cetățeni – Bugetare participativă, disponibilă pe pagina de internet oficială a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, www.portalbn.ro. Accesul pe platformă este disponibil după crearea unui cont de utilizator.

Procesul de bugetare participativă se va desfășura conform următorului calendar: Propunerile de proiecte se vor încadra în unul dintre următoarele domenii/subdomenii:

Domeniul „Servicii sociale pentru protecția copilului, a persoanelor cu dizabilități, a persoanelor vârstnice, a familiei și a altor persoane aflate în nevoie socială”

 

  1. a) Subdomeniul „Protecția copilului”;

 

  1. b) Subdomeniul „Persoane cu dizabilități”;

 

Domeniul „Sănătate”

 

  1. a) Subdomeniul „Spitalizare continuă”;

 

  1. b) Subdomeniul „Ambulatoriu”;

 

Domeniul „Cultură”

 

  1. a) Subdomeniul „Arheologie”;

 

  1. b) Subdomeniul „Arte vizuale”;

 

  1. c) Subdomeniul „Tradiții și meșteșuguri”;

 

Domeniul „Sport și tineret”

 

  1. a) Subdomeniul „Sport”;

 

  1. b) Subdomeniul „Tineret”;

 

Domeniul „Turism”

 

  1. a) Subdomeniul „Velo-turism”;

 

  1. b) Subdomeniul „Drumeții montane”.

 

Fiecare participant poate să depună o propunere de proiect/domeniu/subdomeniu. Valoarea maximă a bugetului estimat pentru fiecare proiect este de 200.000 lei inclusiv TVA.

Regulamentul este disponibil pe platforma de bugetare participativă, la adresa https://servicii.portalbn.ro, la secțiunea Bugetare participativă.

Informații suplimentare cu privire la procesul de bugetare participativă pot fi obținute accesând secțiunea Servicii electronice pentru cetățeni – Bugetare participativă, prin e-mail, la adresa bugetare.participativa@portalbn.ro sau la Centrul de relații  cu publicul al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, la sediul situat în Municipiul Bistrița, Piața Petru Rareș, nr.1, telefon 0263-211.460.

 

PREŞEDINTE,

EMIL RADU MOLDOVAN

 

Se sistează furnizarea apei potabile pe strada Griviței din Bistrița

Astăzi, 09 septembrie 2022,  de la ora 09.00, este sistată furnizarea apei potabile în Bistrița, strada Griviței și străzile adiacente. Măsura este necesară pentru a se remedia o avarie apărută pe rețeaua de distribuție.

Reluarea furnizării va fi posibilă după efectuarea lucrărilor impuse. În urma manevrelor executate pe reţeaua de distribuţie a apei potabile, s-ar putea produce deprecierea parametrilor calitativi ai apei (creşterea turbidităţii). Locuitorii afectaţi de situație sunt sfătuiţi să lase apa să curgă câteva minute, pentru limpezire – înainte de consum, informează reprezentanții societății în cauză

S.C. AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.

Telefon Dispecerat : 0263/21.31.17 şi 0372/74.24.78.

Lavinia Petruț