15 ani de Jandarmerie Montană în județul Bistrița-Năsăud

Jandarmeria Montană este structura specializată a Jandarmeriei Române care a luat fiinţă în urmă cu 21 de ani, la data de 05 octombrie, în judeţul Prahova, având ca misiuni principale menţinerea ordinii publice în staţiunile montane, pe pârtiile de schi şi pe traseele turistice, căutarea şi salvarea turiştilor aflaţi în dificultate şi protejarea mediului înconjurător.

În județul Bistrița-Năsăud, întâlnim posturi de Jandarmerie Montană la Rodna, Piatra Fântânele și Colibița. Posturile de Jandarmerie Montană Rodna și Piatra-Fântânele au fost înființate în 01 ianuarie 2007 iar Postul Montan Colibița a fost înființat la data de 01 iunie 2019, ca urmare a dezvoltării zonei din punct de vedere turistic. Siguranța turiștilor pe traseele turistice, protejarea mediului înconjurător, intervenția în ajutorul persoanelor aflate în dificultate, sunt principalele misiuni ale jandarmilor montani care sunt pregătiţi să acționeze la înălțime, indiferent de vreme. Totodată, jandarmii montani participă la acţiuni comune organizate cu reprezentanţii instituţiilor abilitate pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi contravenţiilor privind asigurarea protecţiei, conservării fondului cinegetic, silvic şi piscicol natural, prevenirii distrugerii mediului înconjurător şi a ariilor protejate, se artă în comunicatul IJJ Bistrița-Năsăud.

Atunci când vă aflați într-o situație dificilă, solicitați ajutorul jandarmilor montani prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.

jandarmi-12-225x300 15 ani de Jandarmerie Montană în județul Bistrița-Năsăud jandarmi-11-300x225 15 ani de Jandarmerie Montană în județul Bistrița-Năsăud jandarmi-9-225x300 15 ani de Jandarmerie Montană în județul Bistrița-Năsăud jandarmi-8-225x300 15 ani de Jandarmerie Montană în județul Bistrița-Năsăud jandarmi-7-225x300 15 ani de Jandarmerie Montană în județul Bistrița-Năsăud jandarmi-6-300x225 15 ani de Jandarmerie Montană în județul Bistrița-Năsăud jandarmi-5-300x225 15 ani de Jandarmerie Montană în județul Bistrița-Năsăud jandarmi-4-300x169 15 ani de Jandarmerie Montană în județul Bistrița-Năsăud jandarmi-3-225x300 15 ani de Jandarmerie Montană în județul Bistrița-Năsăud

La mulți ani, jandarmilor montani!

Petiție pentru salvarea fostei clădiri a Bibliotecii Județene

În Decembrie 2021 reaminteam primarului Ioan Turc faptul că în cadrul Comisiei de Urbanism a Consiliului Local al Municipiului Bistrița am luat decizia să înaintăm către executiv propunerea ca imobilul ce a adăpostit mulți ani vechea Bibliotecă Județeană să fie înscris pe lista monumentelor istorice pentru a putea fi protejat și valorificat.

Primarul Ioan Turc declara la acea vreme faptul că a introduce această clădire pe lista monumentelor istorice ar aduce cumva o naționalizare, însă va continua consultările mai largi și va veni cu o concluzie. Din păcate a mai trecut aproape un an, iar cladirea cu o valoare patrimonială importantă pentru Bistrița este în continuare într-o stare avansată de degradare.

Situată pe strada Gării la nr. 2, clădirea construită la sfârșitul secolului al XIX-lea în stil neoclasic a găzduit pentru o perioadă lungă de timp Biblioteca Județeană înființată în anul 1951.

Potrivit istoricului de artă Vasile Duda, cladirea este „o construcție istorică ce păstrează caracteristicile arhitecturii din preajma anului 1900 combinate cu elemente eclectice si forme specifice stilului Art Nouveau. Elementele stilistice păstrate se regăsesc în mod general și la alte imobile din zona istorică a orașului – demolarea acestui imobil nu ar elimina elemente originale pe care să nu le mai putem regăsi în oraș, dar demolarea acestuia ar destructura un context arhitectural unitar care face legătura cu arhitectura zonei istorice protejate” …”Demolarea în totalitate este o acțiune ireversibilă cu consecințe grave pentru această zonă de la limita centrului istoric, practic odată destructurat acest nucleu unitar o să existe argumente tot mai multe pentru demolarea întregului front de est de pe această stradă a orașului.”

Includerea în lista monumentelor istorice a unei clădiri cu valoare patrimonială importantă, nu aduce un beneficiu proprietarilor care de cele mai multe ori evită acest lucru tocmai pentru a putea face modificări ale clădirii după bunul lor plac sau mai rău, demolează clădirea și construiesc altceva în locul ei pentru a avea un profit cât mai mare.

Domnule Primar Ioan Turc,
Pe lângă cele de mai sus, dorim să vă reamintim faptul că patrimoniul are un rol fundamental în definirea identității naționale și promovarea orașului nostru în lume. Patrimoniul este fundamentul pe care se construiește prezentul și viitorul, un important factor de unitate, solidaritate, identitate locală, regională şi naţională. Obiectivele de patrimoniu constituie un factor de coeziune locală iar clădirea menționată mai sus reprezintă unul dintre obiectivele de patrimoniu extrem de importante ale orașului nostru. Cunoașterea istoriei este vitală pentru societate din Bistrița și pentru dezvoltarea armonioasă a municipiului.

Conservarea și punerea în valoare a patrimoniului arhitectural și cultural sunt oportunităţi de creştere economică locală, prin crearea de noi locuri de muncă ca urmare a proiectelor de regenerare urbană și rurală vizând patrimoniul.

Ioan Turc: S-a reluat operațiunea de demolare a fostelor puncte termice!
După pregătirea întregii documentații necesare, azi a început demolarea punctului termic cu numărul 29 de pe Aleea Pandurilor, unde municipalitatea va construi o parcare etajată.
Urmează a fi demolate punctele termice de pe strada Axente Sever și Aleea Trandafirilor, unde perimetrele ocupate de aceste imobile insalubre vor fi reconfigurate, spune edilul Bistriței, Ioan Turc.
de4-300x220 Ioan Turc: S-a reluat operațiunea de demolare a fostelor puncte termice! de3-300x226 Ioan Turc: S-a reluat operațiunea de demolare a fostelor puncte termice! de1-300x230 Ioan Turc: S-a reluat operațiunea de demolare a fostelor puncte termice! d10-300x230 Ioan Turc: S-a reluat operațiunea de demolare a fostelor puncte termice! d9-300x230 Ioan Turc: S-a reluat operațiunea de demolare a fostelor puncte termice! d8-300x225 Ioan Turc: S-a reluat operațiunea de demolare a fostelor puncte termice! d7-300x225 Ioan Turc: S-a reluat operațiunea de demolare a fostelor puncte termice! d6-300x225 Ioan Turc: S-a reluat operațiunea de demolare a fostelor puncte termice! d5-1-300x229 Ioan Turc: S-a reluat operațiunea de demolare a fostelor puncte termice! d2-1-300x226 Ioan Turc: S-a reluat operațiunea de demolare a fostelor puncte termice! d5-300x229 Ioan Turc: S-a reluat operațiunea de demolare a fostelor puncte termice!
Lavinia Petruț
La porțile dorului

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud

Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud

prin

Ansamblul Profesionist „Dor Românesc”

 

prezintă

 

Spectacol premieră „La porțile dorului”

 

Joi, 27 Octombrie 2022, Ora: 18:00

Centrul Cultural Dacia

 

Soliști:

 

Domnica Dologa

Mirela Petruș

Anuța Motofelea

Nicolae Cioancă

Oana Matei Coruți

Cristina Retegan

Ioachim Spân

Lenuța Purja

Veronica Bălan

Anamaria Marti

 

Dirijor: Horațiu Cigu

Coregraf: Adrian Pașcu

 

Invitați speciali:

Mariana Ionescu Căpitănescu

Soții Antoaneta și Liviu Buțiu

 

Prezintă:

Menuț Maximinian

 

Regia artistică: Matilda Pascal Cojocărița

 

Biletele se găsesc la Centrul Cultulal Dacia

 

Vă așteptăm cu drag!

 

5 octombrie, zi liberă pentru elevi şi profesori

Ziua mondială a educaţiei este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educaţia transformă vieţi şi se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia şi de a stimula dezvoltarea durabilă.

În ţara noastră, Ziua mondială a educaţiei este marcată distinct de Ziua învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) şi Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”).

Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a ”Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea „privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org.

Lavinia Petruț