Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, va fi prezent în 9 si 10 decembrie în Bistrița-Năsăud

Programul va cuprinde:

Vineri, 9 decembrie:

– Ora 9:30 – vizită la Rombat

– Ora 11:00 – Conferință de presă la sediul Partidului Național Liberal (Bistrița, str. Liviu Rebreanu)

– Ora 12:00 – Conferință sub egida proiectului național „România Digitală”, Hotel Metropolis

– Ora 13:00 – Prezentarea cărții „Planul pentru România”, Hotel Metropolis

Sâmbătă, 10 decembrie: 

-Ora 9:00 – Vizită la centrul de cercetare si inovare al grupului de firme Silvania din Lunca Ilvei

PNL BISTRIȚA-NĂSĂUD

Foto: Radioa România Actualități

COMUNICAT DE PRESĂ : Acțiune de mobilizare pentru aderarea României la spațiul Schengen, în fața sediului Consiliului UE din Bruxelles, organizată de PES activists România

Zeci de reprezentanți ai PES activists România, veniți din toată țara şi din diaspora, s-au mobilizat astăzi, în fața sediului Consiliului UE, pentru a transmite mesajele lor de susținere pentru aderarea României la spațiul Schengen, în contextul în care, chiar în respectiva instituție se va adopta decizia privind aderarea țării noastre, în cursul zilei de mâine. Acțiunea organizată de militanții pro-europeni ai Partidului Social Democrat a avut ca menire să arate, încă o dată, susținerea românilor pentru acest obiectiv important pentru România, mai ales că astăzi, subiectul a fost discutat de către ambasadorii statelor membre în ședința pregătitoare a Consiliului Justiție și Afaceri Interne ce va avea loc mâine.

aderare-9-225x300 COMUNICAT DE PRESĂ : Acțiune de mobilizare pentru aderarea României la spațiul Schengen, în fața sediului Consiliului UE din Bruxelles, organizată de PES activists România aderare-8-225x300 COMUNICAT DE PRESĂ : Acțiune de mobilizare pentru aderarea României la spațiul Schengen, în fața sediului Consiliului UE din Bruxelles, organizată de PES activists România aderare-7-300x169 COMUNICAT DE PRESĂ : Acțiune de mobilizare pentru aderarea României la spațiul Schengen, în fața sediului Consiliului UE din Bruxelles, organizată de PES activists România aderare-6-300x140 COMUNICAT DE PRESĂ : Acțiune de mobilizare pentru aderarea României la spațiul Schengen, în fața sediului Consiliului UE din Bruxelles, organizată de PES activists România aderare-5-262x300 COMUNICAT DE PRESĂ : Acțiune de mobilizare pentru aderarea României la spațiul Schengen, în fața sediului Consiliului UE din Bruxelles, organizată de PES activists România aderare-1-300x225 COMUNICAT DE PRESĂ : Acțiune de mobilizare pentru aderarea României la spațiul Schengen, în fața sediului Consiliului UE din Bruxelles, organizată de PES activists România aderare-2-300x225 COMUNICAT DE PRESĂ : Acțiune de mobilizare pentru aderarea României la spațiul Schengen, în fața sediului Consiliului UE din Bruxelles, organizată de PES activists România aderare-4-300x225 COMUNICAT DE PRESĂ : Acțiune de mobilizare pentru aderarea României la spațiul Schengen, în fața sediului Consiliului UE din Bruxelles, organizată de PES activists România

Partidul Social Democrat şi militanții PES activists România au susținut mereu dreptul țării noastre de a adera la spațiul Schengen, iar familia noastră social-democrată europeană a sprijinit fără echivoc România. Prin această acțiune am dorit să arătăm, încă o dată, importanța acestui vot atât pentru România, cât şi pentru Uniunea Europeană, dar şi mizele unui răspuns negativ. Guvernanții de dreapta din Austria trebuie să înțeleagă impactul şi costurile acestor frâne politice puse proiectului european, întrucât un vot negativ subminează încrederea în solidaritatea și unitatea europeană. În acest context, împreună cu colegii mei din PES activists România, veniți din toată țara şi din diaspora, am afişat în fața Consiliului UE şi a Comisiei Europene mesaje pro-europene privind aderarea la spațiul Schengen, în toate limbile Uniunii Europene, pentru a arăta susținerea românilor pentru acest obiectiv. Acțiunea este cu atât mai relevantă cu cât astăzi aniversăm 22 de ani de la semnarea și proclamarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene prin care au fost clarificate drepturile personale, civice, politice, economice și sociale ale europenilor, iar noi considerăm accederea la spațiul Schengen un drept al românilor, a declarat coordonatorul PES activists România, eurodeputatul Victor Negrescu.

 

La începutul acestui an, PES activists România a continuat, cu sprijinul Partidului Social Democrat, campania privind aderarea României la spațiul Schengen #RomâniiMerităÎnSchengen, prin care au fost contactați direct decidenții europeni care pot influența decizia şi au fost colectate şi transmise reprezentanților din Consiliul Justiție și Afaceri Interne zeci de mii de mesaje de susținere a acestui obiectiv din partea românilor.

 

Anunț CJC BN

ANUNŢ DE LICITAŢIE PUBLICĂ
ÎNCHIRIERE SPAŢII

1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Centrul Județean Pentru Cultură Bistrița- Năsăud, codul fiscal 4347763, Bistriţa, Strada General Grigore Bălan, nr.11, etaj 1, sala 41, judeţul: Bistriţa Năsăud, Cod poştal: 420016, Telefon: 0263.212.023, Fax: 0263.232.571, E-mail: cjcbistrita@yahoo.com, adresa de internet: www.cjcbn.ro, Persoană de contact: Bumb Ioana

2. Informaţii generale privind obiectul procedurii de licitaţie publică, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie închiriat: Spaţii situate în incinta Centrului Cultural Dacia, din Bistriţa, Bulevardul Decebal, nr. 3-5, Judeţul Bistriţa Năsăud, aflat în administrarea Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa Năsăud, astfel:
– Spaţiul nr. 1- în suprafaţă de 88,82mp, în scopul desfăşurării activităţilor specifice agenţiilor de turism, cafenelelor, cofetăriilor şi gelateriilor (alimentaţie publică);
– Spaţiul nr. 2- în suprafaţă de 10.62 mp, în scopul deschiderii unei unităţi de alimentaţie publică
Inchirierea se face conform art. 333 şi art. 335 din OUG nr. 57/ 2019 privind Codul Administrativ şi a Hotărârii Consililiul Administrativ al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa Năsăud, nr. 15/25.10.2022, Adresa RADEF nr. 187/25.01.2022.
3. Informaţii privind documentaţia de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini.
3.1. Modalitatea sau modalităţile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire: pe baza unei solicitări scrise, de la sediul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa Năsăud, din Bistriţa, strada General Grigore Bălan, nr. 11.
3.2. Denumirea şi datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul autorităţii contractante, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Serviciul Financiar Contabilitate, Resurse Umane, Administrativ din Cadrul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa Năsăud, din Bistriţa, strada General Grigore Bălan, nr. 11, sala 41, persoană de contact: Bumb Ioana, Telefon: 0263.212.023, Fax: 0263.232.571, E-mail: cjcbistrita@yahoo.com
3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ: Caietul de sarcini poate fi achiziţionat la preţul de 50 de lei şi poate fi achitat în numerar la casieria Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa Năsăud din Bistriţa, str. General Grigore Bălan, nr.11.
3.4. Data limită pentru solicitarea clarificărilor privind documentaţia de atribuire este 03.01.2023, ora 11:00.

4. Informaţii privind ofertele:
4.1 Data limită de depunere a ofertelor: 09.01.2023, ora 10:00.
4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Serviciul Financiar Contabilitate, Resurse Umane, Administrativ din Cadrul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa Năsăud, din Bistriţa, strada General Grigore Bălan, nr. 11, sala 41, persoană de contact: Bumb Ioana.
4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 exemplar (în doua plicuri unul interior si unul exterior).

5. Data şi locul la care se va desfăşura şedinţa publică de deschidere a ofertelor: 10.01.2023, ora 13:00, la Serviciul Financiar Contabilitate, Resurse Umane, Administrativ din Cadrul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa Năsăud, din Bistriţa, strada General Grigore Bălan, nr. 11, sala 39.

6. Denumirea, adresa, numărul de telefon şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bistriţa Năsăud, Municipiul Bistriţa, Str. Alba Iulia, Nr. 1, Cod poştal 420178 Judeţul Bistriţa-Năsăud, telefon: 0263.213.528, fax: 0263.231509.
7. Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 07.12.2022 .

Manager,
Pugna Alexandru

Comunicat ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud

 

”IMPORTANT! Săptămâna viitoare cetățenii din județul Bistrița-Năsăud pot

scăpa de deșeurile voluminoase în mod gratuit!

 

Campania GRATUITĂ de colectare a deșeurilor voluminoase organizată de

A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud și Supercom SA este programată în

perioada 12 – 20 decembrie 2022!

 

În categoria deșeurilor voluminoase intră fotolii, canapele, saltele,

mobilier de grădină, jucării de dimensiuni mari – tobogane, biciclete,

trotinete, piscine gonflabile, cuști de animale, balansoare, covoare sau

alte bunuri de folosință îndelungată.

 

Solicităm cetățenilor care locuiesc ÎN ZONELE DE BLOCURI și dețin aceste

tipuri de deșeuri voluminoase să le depună la platformele de colectare a

deșeurilor reciclabile, iar cetățenii care locuiesc ÎN ZONELE DE CASE să

le scoată în fața porții, respectând programul de colectare de mai jos:

 

BISTRIȚA:

Luni – Marți, 12 – 13 decembrie 2022

Străzile din perimetrul: Gării – Arțarilor – Eroilor – Dimitrie Cantemir

– Tărpiului – Drumul Cetății – Calea Clujului – sens giratoriu Calea

Clujului – Libertății – Petru Maior – Podul Berăriei – Faleză – Zăvoaie

– Tănase Tudoran – Ion Pop Reteganu – Mihai Viteazu – Valea Budacului –

Ion Vidu – Codrișor – Podul Budacului – Ion Rațiu – Alexandru Odobescu –

Gării.

Miercuri – Joi, 14 – 15 decembrie 2022

Străzile din perimetrul: Alexandru Odobescu – Gării – B-dul Republicii –

Piața Petru Rareș – 1 Decembrie – Calea Moldovei – Avram Iancu – Podul

Jelnei – Ghinzii – Valea Ghinzii – Valea Jelnei – C.R. Vivu – Ion

Minulescu – Parcului – Ion Rațiu – Alexandru Odobescu.

Vineri – Sâmbătă 16 – 17 decembrie 2022

Străzile din perimetrul: B-dul Republicii – Piața Petru Rareș – 1

Decembrie – Calea Moldovei – Lucian Blaga – Simion Mândrescu –

Subcetate – Busuiocului – Tărpiului – Dimitrie Cantemir – Eroilor – Ioan

Slavici – Crinilor – Piața Petru Rareș – B-dul Republicii.

 

Pentru LOCALITĂȚILE COMPONENTE ale municipiului Bistrița, programul de

colectare a deșeurilor voluminoase va fi următorul:

Luni, 12 dec. – Sărata;

Marți, 13 dec. – Ghinda;

Miercuri, 14 dec. – Slătinița;

Joi, 15 dec. – Viișoara,

Vineri, 16 dec. – Sigmir,

Sâmbătă și Duminică, 17-18 dec. – Unirea.

 

În NĂSĂUD și SÂNGEORZ BĂI, deșeurile voluminoase se vor colecta GRATUIT

în datele de 14 si 16 decmbrie 2022 conform programului de mai jos:

– 14 dec. – Năsăud, partea de sus a orașului;

– 16 dec. – Năsăud, partea de jos a orașului;

– 16 dec. – Sîngeorz-Băi;

 

În BECLEAN, programul de colectare a deșeurilor voluminoase va fi

cuprins între 12 – 16 decembrie 2022, după cum urmează:

– 12 dec. în Beclenuț și Coldău;

– 13 dec. în Beclean, în perimetrul străzilor Horea – Cloșca – Lucian

Blaga – Scurtă – 1 Mai

– 14 dec. în Sat Figa + Cartier

– 15 dec. în Beclean, în perimetrul străzilor Liviu Rebreanu – Morii –

Aleea Gării – Șieului – Griviței – Piața Libertății – 1 Decembrie 1918 –

Grigore Silași – Codrului – Dobrogeanu Gherea – Bobîlna – Bicaz –

Crișana – Liliacului – I.P. Reteganu;

– 16 dec. în Beclean, în perimetrul străzilor Parcului – Obor – George

Coșbuc – Mihail Kogălniceanu – Gheorghe Doja – Ion Creangă;

– 16 dec. În localitățile Rusu de Jos și Valea Viilor.

 

În ZONA RURALĂ, programul de colectare a deșeurilor voluminoase este

cuprins în perioada 12 – 20 decembrie, după cum urmează:

– 12 dec. în localitățile: Șintereag, Braniștea, Silivașu de Câmpie,

Urmeniș, Milaș, Galații Bistriței, Rodna, Șanț, Romuli, Telciu;

– 13 dec. în localitățile: Prundu Bârgăului, Târlișua, Spermezeu, Șieuț,

Monor, Mărișel, Poiana Ilvei, Lunca Ilvei, Ilva Mare, Măgura Ilvei,

Nimigea, Runcu Salvei;

– 14 dec. în localitățile: Tiha Bârgăului, Uriu, Ciceu Mihăești, Căianu

Mic, Miceștii de Câmpie, Sate Lechința, Matei, Șieu Odorhei, Leșu,

Feldru, Coșbuc, Salva;

– 15 dec. în locațitățile: Budacu de Jos, Petru Rareș, Negrilești, Ciceu

Giurgești, Șieu, Teaca, Lechința, Ilva Mică, Maieru, Chiuza, Dumitra,

Zagra;

– 16 dec. în localitățile Josenii Bârgăului, Dumitrița, Chiochiș,

Nușeni, Budești, Sânmihaiu de Câmpie, Sate Teaca, Rebra, Rebrișoara,

Parva;

– 20 dec. în localitățile Livezile și Cetate;

 

Atenționăm cetățenii județului Bistrița-Năsăud, că în afara campaniilor

GRATUITE organizate de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, aceste deșeuri

voluminoase se ridică contra cost de operatorul de salubritate, la

prețul de 156,58 lei / mc, sau GRATUIT dacă le depuneți la cele 5 centre

de colectare a deșeurilor voluminoase amenajate la nivelul județului

Bistrița-Năsăud.

 

Ai ocazia de a scăpa GRATUIT de aceste deșeuri, prin urmare te rugăm să

fii responsabil și să contribui și tu la eforturile de a avea un județ

mainbound3478350986357916301-222x300 Comunicat ADI Deșeuri Bistrița-Năsăudi curat!

 

Haideți să le punem pe toate la locul lor!”

UNIREA: Un bărbat de 72 de ani s-a urcat la volan deși nu deține permis de conducere

Polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control, pe Drumul Național 17, în Unirea, un autoturism, la volan căruia a fost identificat un bărbat de 72 ani, din Mureşenii Bârgăului.

Verificările polițiștilor au indicat faptul că acesta are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, suspendat.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Lavinia Petruț

TELCIȘOR: Fără permis de conducere s-a urcat la volanul unei mașini neînmatriculate

Pe Drumul Comunal 1 Telcișor, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit în trafic pentru control un autovehicul fără plăcuțe de înmatriculare.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 62 de ani, din Telcișor.În urma verificărilor efectuate de polițiști a fost constat faptul că autovehiculul nu figurează ca fiind înmatriculat, iar conducătorul acestuia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Lavinia Petruț

CĂIANU MIC: Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș

La data de 6 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au fost solicitați să intervină la un scandal în familie în localitatea Căianu Mic.

 

La locul evenimentului, polițiștii au identificat un tânăr de 24 de ani, din localitate care și-ar fi agresat fizic mama în timp ce se aflau la locuință. Cu privire la cele constatate polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile împotriva tânărului, acesta fiind ulterior evacuat din locuință.

 

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de violență în familie.

Lavinia Petruț