SÂNGEORZ-BĂI: V-ați întrebat cât de puțin îi trebuie unui om pentru a fi fericit? Ne explică reprezentanții Asociației ,,Ajută-mă să zbor”

Cristina Maria Vasilca  a declarat pentru n1tv.ro :

În primul rând vreau să mulțumesc Primăriei Orașului Sângeorz-Băi, care de la început a fost alături de noi cu tot ceea ce am avut nevoie, cu locația, cât și financiar. În momentul de față, asociația noastră se ocupă de cei 30 de copii din localitate, dar și de alți micuți de pe Valea Someșului. Sunt copii cu nevoi speciale. Din păcate sunt foarte mulți și nu reușim să mergem mai departe. Rămânem aici, la Sângeorz-Băi, cu toate terapiile, care sunt foarte costisitoare. Cu toate acestea, am reușit să aducem terapeuți în orașul nostru. Sperăm, că inclusiv prin ajutorul dumneavoastră să putem continua această activitate!

Cei cu suflet mare, care conștientizează faptul că suferința ochișorilor micuți nu trebuie alinată doar în perioada sărbătorilor, ci ori de câte ori avem ocazia (nu trebuie să fim OAMENI doar când suntem copleșiți de euforia sărbătorilor!) pot face donații în contul Asociației ,,Ajută-mă să zbor”:

RO29BRDE060SV50061410600 (LEI) 

Telefon: 0 770 525 013

În plus, începând din ianuarie 2023 puteți redirecționa 2% din impozit către această Asociație. Astfel, cele  2 procente  pe care le veți oferi din suflet vor aduce zâmbete pe fețele brăzdate de lacrimi grele zilnic.

În numele redacției n1.tv.ro,

Raimond Petruț vă mulțumește anticipat pentru efortul financiar.

Respect! 

 

Ediția a IX-a a atelierului gastronomic ,,Jurnaliști Chefi în Poarta Transilvaniei”

Atelierul este destinat jurnaliștilor și comunicatorilor, miercuri, 21 decembrie, începând cu ora 12.00 la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

Se vor găti mâncăruri tradiționale specifice sărbătorilor de iarnă care vor ajunge pe mesele unor  familii aflate în nevoie din cadrul comunităților locale, informează Elena Bărbos, director executiv ASOCIAȚIA PRODUS ÎN BISTRIȚA-NĂSĂUD

În 21 și 22 decembrie, ceremonie publică dedicată Zilei Memoriei Comunismului în România

Cu ocazia evenimentelor organizate de Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România și de Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății,instituția Prefectului în colaborare cu Brigada 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan” și Asociația “22 Decembrie” Bistrița,vă invită să participați la o ceremonie publică, care se va desfășura după următorul program:

Programul zilei de 21 Decembrie:

 – Ora 10:00 – Ceremonie publică la mormântul eroului martir Sabău Ioan – localitatea Brăteni.

Programul zilei de 22 Decembrie:

 

Începând cu ora 12:00, la Monumentul Revoluției din fața Palatului Administrativ va avea loc o ceremonie militară și religioasă, precum și depunerea unei coroane, după cum urmează:

  • Onorul militar
  • Intonarea imnului
  • Serviciul religios
  • Alocuțiuni
  • Depunerea coroanei la monument
  • Defilarea detașamentului de onoare și închiderea ceremoniei.