Comunicat ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud
”Peste 2.000.000 lei se vor întoarce către toate comunitățile din
județul nostru – bani obținuți din valorificarea deșeurilor reciclabile
din acest an!
Sumele pe care le vom vira primăriilor sunt cu 45 % mai mari față de
cele virate de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud anul trecut.
Din acești bani, primăriile din județul Bistrița-Năsăud vor putea
acoperi o parte din costurile serviciilor de salubritate.
Cu toate că am început colectare la poarta casei pe 4 fracții distincte
doar în luna iunie din acest an, procentul deșeurilor reciclabile
valorificabile a crescut semnificativ și a generat venituri mai mari din
valorificarea acestor deșeuri.
ADI Deșeuri BN a valorificat prin vânzare către reciclatori cu 1.000 DE
TONE de deșeuri reciclabile mai mult decât anul trecut. Valoarea totală
obținută de ADI Deșeuri BN din vânzarea deșeurilor reciclabile se
apropie de 3.000.000 lei, iar după plata impozitului pe profit și a
TVA-ului aferent, valoarea rămasă va fi distribuită procentual
primăriilor în funcție de cantitățile de deșeuri reciclabile colectate
de fiecare UAT în parte.
Încă mai avem de lucru pentru a îmbunătăți modul de gestionare a
deșeurilor în Bistrița-Năsăud dar ne bucurăm că oamenii au început să
conștientizeze importanța colectării selective și au separat mai corect
deșeurile în propria gospodărie.
Le mulțumim tuturor cetățenilor care, prin efortul lor, au contribuit la
aceste rezultate bune!
Acceptă provocarea – hai să facem din Bistrița-Năsăud un județ mai
curat!”

BISTRIȚA: “Crăciunul Solidarității” pentru bistrițenii aflați în dificultate!
La ediția a doua, au răspuns apelului nostru mai multe societăți comerciale și persoane fizice, animate de generozitate și spirit de întrajutorare. Astfel, la cantina socială au fost recepționate și centralizate donații în valoare de 25.136 lei, constând în alimente neperisabile, conserve, dulciuri, produse de igienă, pilote, perne, pături, mănuși, chiar și jucării. 350 de pachete au fost pregătite, iar astăzi a început distribuirea acestora, un plus de bucurie de la Primărie pentru semenii noștri. Le mulțumesc tuturor celor care au răspuns „Prezent” și la această acțiune și îi asigurăm că toate donațiile lor vor ajunge unde e mai mare nevoie de ele, inclusiv cu sprijinul bisericilor și al voluntarilor SVSU pentru persoanele nedeplasabile, a postat pe pagina sa de Facebook primarul Ioan Turc.

Reborn Christmas Show – Spectacol caritabil dedicat copiilor cu CES
Asăzi, 22 decembrie 2022, la Centrul Cultural Dacia, de la ora 17:00 are loc spectacolul caritabil Reborn Christmas Show, dedicat copiilor cu cerințe educaționale speciale din cadrul proiectului “Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!”.
Acest spectacol are scopul de a aduce un zâmbet pe fata copiilor la care Moș Crăciun nu ajunge. Reborn Christmas Show este la cea de-a șasea editie, un spectacol inedit de Street Dance și Breaking, marca Reborn Dance Studio. Cu această ocazie ne dorim să aducem magia Crăciunului în sufletele spectatorilor, dar și a copiilor cu CES care vor dansa pentru prima dată pe o scenă. Spectacolul va fi unul plin de culoare, iar scena va fi vizitată de cele mai îndrăgite personaje de poveste, precum MoșCrăciun, Crăciunițele, elfii, Grinch, renii, dar și multi alții. Magda Suciu, fostă membră a școlii de dans Reborn Dance Studio și participantă la „VoceaRomâniei” va încălzi sufletele spectatorilor cu vocea sa în cadrul spectacolului. Intrarea este pe bază de donații, în limita locurilor disponibile. Toate donațiile primite vor merge spre nevoile arzătoare a celor 20 de copii cu CES, de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr.2, Bistrița. Vă așteptăm cu mic cu mare, la Reborn Christmas Show, să descoperiți pasiunea, munca și talentul din marea familie Reborn, dar și să ne unim sufletele în a face o faptă bună acum, în preajma sărbătorilor!, a declarat Dora Pralea – Manager General și Coregraf Reborn Dance Studio, Manager proiect Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!
Evenimentul este organizat în parteneriat cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița – Năsăud și a Centrului Județean pentru Cultură, Bistrița-Năsăud.
Mai multe informații despre eveniment găsiți pe pagina de facebook a școlii de dans Reborn: https://www.facebook.com/rebornbistrita
Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/662004895575271
Proiectul “Avion cu motor, ia-mă șipe mine-n zbor” este derulat de Asociația Reborn Bistrița și finanțat prin programul În Stare de Bine (www.instaredebine.ro) susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Reborn Dance Studio este o asociație de tineret, care de 15 ani se implică activ în dezvoltarea comunității locale a tinerilor din orașul Bistrița, prin implicarea lor în activități de petrecere a timpului liber precum: cursuri de Street Dance și Breaking, tabere, workshop-uri, spectacole și concursuri atât locale ,cât și naționale, puse la dispoziția acestora.
CONCERT ANIVERSAR DEDICAT LUI PETRE PETRUSE
Petre Petruse este aniversat de către Primăria Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal printr-un spectacol extraordinar. Evenimentul , care va avea loc miercuri, 28 decembrie, la Palatul Culturii, este dedicat celor 80 de ani pe care îi împlinește îndrăgitul inerpret.
Vor fi prezenţi pe scenă:
Sava Negrean Brudaşcu
Sergiu Vitalian Vaida
Alexandru Pugna
Vasile Coca
Ionela Moruţan
Felix Gălan
Maria Butilă
Cristina Ţăran
Dorina Oprea
Nelu Gabor
Aurel Şuteu
Nelu Şopterean
Cornelia Ardelean Archiudean
Mirela Petruş
Mărioara Sigheartău
Dumitru Ciupa
Viorica Lazăr
Marcel Avram
Alina Ploae
Anton Todică
nepotul Mihai Turda
Ansamblul Folcloric „Cununa de pe Someş”, dirijor Anghel Urs, coregrafia – Teodor Puşcaş.
Regia spectacolului este semnată de Dorel Cosma.
În cadrul evenimentului va fi lansată şi cartea „Petre Petruse – Mâdru-i omu şî se ţine – o viaţă pentru cântecul din Bistriţa-Năsăud” gândită de Menuţ Maximinian, cel care va prezenta şi evenimentul. Preţul unui bilet este de 20 lei şi poate fi achiziţionat de la casieria Palatului Culturii.
