NĂSĂUD: Un bărbat din Rebrișoara a fost depistat la volanul unui mașini radiate în anul 2018

Polițiștii rutieri din Năsăud au oprit pentru verificări un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17D, prin orașul Năsăud. La volan a fost identificat un bărbat, de 29 de ani, din Rebrișoara.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că plăcuțele de înmatriculare aplicate au fost emise de autoritățile din Germania și au fost atribuite unui autoturism care ar fi fost radiat din circulație, din anul 2018. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Năsăud, sub aspectul infracțiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

(VIDEO) Conducătorii auto care folosesc telefonul la volan, în atenția polițiștilor bistrițeni

Astăzi, 3 februarie, polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu polițiștii din cadrul polițiilor orășenești și secțiilor de Poliție Rurală au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, punând accent pe respectarea regimului legal de viteză, cât și pe depistarea conducătorilor auto care folosesc telefonul la volan fără dispozitive de tip mâini libere.

În anul 2022, la nivel județean a fost înregistrată o scădere a numărului total de accidente rutiere cu 3%, de la 565 la 548, iar conform analizelor efectuate, principala cauză generatoare de accidente rutiere grave în Bistrița-Năsăud rămâne încălcarea regimului legal de viteză. Astfel, polițiștii din județ acționează cu echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, pentru depistarea șoferilor care prin nerespectarea vitezei legale pun în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Poliţiștii recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată carosabilului umed şi să acorde o atenţie sporită pietonilor mai ales în condiții de ceață și vizibilitate scăzută.

Totodată, polițiștii au acționat și pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul neatenției în conducere, iar utilizarea telefonului mobil în timpul condusului rămâne una dintre principalele cauze pentru care șoferii își pierd atenția în timp ce conduc.

Oamenii legii au recomandat celor opriți în trafic să utilizeze telefonul mobil doar prin intermediul unui dispozitiv de tip ,,mâini libere”, sau conectat la mașină prin Bluetooth. Dacă este cazul, să oprească în locuri sigure pentru a răspunde la mesaje.

La acțiune au participant și reprezentanții Registrului Auto Român – Reprezentanţa Bistriţa-Năsăud.

(VIDEO) Anna Fekete, declarații înainte de CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CS Arena Târgu Mureș, din etapa a 12-a a campionatului Diviziei A
Divizionara A a Gloriei 2018 pregătește meciul cu CS Arena Târgu Mureș.
Jucăm pentru victorie sâmbătă, de la ora 10.00, în sala ”Dorin Moruțan” a Liceului cu program sportiv din Bistrița!, este mesajul transmis de clubul bistrițean.

div-a-11-228x300 (VIDEO)  Anna Fekete, declarații înainte de CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CS Arena Târgu Mureș, din etapa a 12-a a campionatului Diviziei A div-a-12-300x200 (VIDEO)  Anna Fekete, declarații înainte de CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CS Arena Târgu Mureș, din etapa a 12-a a campionatului Diviziei A div-a0-1-300x166 (VIDEO)  Anna Fekete, declarații înainte de CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CS Arena Târgu Mureș, din etapa a 12-a a campionatului Diviziei A div-a1-300x200 (VIDEO)  Anna Fekete, declarații înainte de CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CS Arena Târgu Mureș, din etapa a 12-a a campionatului Diviziei A div-a2-300x218 (VIDEO)  Anna Fekete, declarații înainte de CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CS Arena Târgu Mureș, din etapa a 12-a a campionatului Diviziei A div-a3-300x209 (VIDEO)  Anna Fekete, declarații înainte de CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CS Arena Târgu Mureș, din etapa a 12-a a campionatului Diviziei A div-a4-300x219 (VIDEO)  Anna Fekete, declarații înainte de CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CS Arena Târgu Mureș, din etapa a 12-a a campionatului Diviziei A div-a5-300x220 (VIDEO)  Anna Fekete, declarații înainte de CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CS Arena Târgu Mureș, din etapa a 12-a a campionatului Diviziei A div-a6-215x300 (VIDEO)  Anna Fekete, declarații înainte de CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CS Arena Târgu Mureș, din etapa a 12-a a campionatului Diviziei A div-a7-300x208 (VIDEO)  Anna Fekete, declarații înainte de CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CS Arena Târgu Mureș, din etapa a 12-a a campionatului Diviziei A div-a8-300x200 (VIDEO)  Anna Fekete, declarații înainte de CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CS Arena Târgu Mureș, din etapa a 12-a a campionatului Diviziei A div-a9-199x300 (VIDEO)  Anna Fekete, declarații înainte de CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CS Arena Târgu Mureș, din etapa a 12-a a campionatului Diviziei A div-a10-300x200 (VIDEO)  Anna Fekete, declarații înainte de CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CS Arena Târgu Mureș, din etapa a 12-a a campionatului Diviziei A

Foto: Cristina Vlasa

10 februarie 2023 – data limită de transmitere a propunerilor de completare/modificare a ghidurilor solicitanţilor de finanţare de la bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2023

Până în data de 10 februarie 2023, persoanele interesate de finanțările nerambursabile de la bugetul local al municipiului Bistrița pe anul 2023 au posibilitatea de a formula propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare cu privire la  proiectul de hotărâre pentru aprobarea ghidurilor solicitanţilor de finanţare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2023 pentru activităţi nonprofit de interes local, în baza Legii nr. 350/2005.

Proiectul de hotărâre este afişat pe site-ul Primăriei municipiului Bistriţa, www.primariabistrita.ro – secţiunea Monitorul Oficial Local, la adresa https://www.primariabistrita.ro/monitorul-oficial-local/proiecte-cu-caracter-normativ/ şi la sediul Primăriei municipiului Bistriţa, str. Gheorghe Şincai nr. 2. Propunerile, sugestiile sau recomandările se vor formula în scris şi se vor depune la Centrul de Relaţii Publice al Primăriei municipiului Bistriţa, situat în Bistriţa, str. Gheorghe Şincai, nr. 2, se vor transmite prin email pe adresa: primaria@primariabistrita.ro sau prin poştă, pe adresa Primăriei municipiului Bistriţa, Piaţa Centrală, nr. 6, transmir reprezentanții Primăriei municipiului Bistrița.

Persoanele care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de hotărâre vor specifica articolul sau articolele din proiect la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului iar materialele transmise vor purta menţiunea:„Recomandare privind Proiectul de Hotărâre privind aprobarea ghidurilor solicitanţilor de finanţare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2023 pentru activităţi nonprofit de interes local, în baza Legii nr. 350/2005″

Prin programul ,,Rabla local” se pot casa mașini vechi de 15 ani, fără obligația de a cumpăra una nouă

Din luna martie se dă startul programului „Rabla local”, prin care pot fi casate maşini mai vechi de 15 ani fără a avea obligaţia de a achiziţiona una nouă. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, care a precizat că în acest an programul va beneficia de o alocare bugetară de 240 milioane de lei.

Noi vom vira banii pentru aceste subvenţii în contul primăriei în proporţie de 80%, adică 2.400 lei din 3.000 lei se vor asigura din fondurile AFM, 600 lei o să fie contribuţia primăriei şi 3.000 lei o să fie prima care se încasează de beneficiarul care casează o maşină mai veche de 15 ani, a declarat ministrul Mediului.

Tanczos Barna a precizat că sumele pentru cele 100.000 de autoturisme ce ar trebui să fie scoase din circulație vor fi împărțite la nivelul fiecărui judeţ.

Potrivit jurnaliștilor de la capital.ro, în 2009 vechimea medie a parcului auto din România era de aproximativ 8 ani, dar în 2022 aceasta a ajuns la 17 ani, cu perspective de a se menţine pe un trend ascendent. Mai exact, la finalul anului 2022 arătau că din totalul de aproximativ 7,86 milioane de autoturisme înmatriculate în România, nu mai puțin de 2,43 milioane au o vechime mai mare de 20 de ani, iar 2,38 de milioane au o vechime cuprinsă între 16 și 20 de ani. Doar aproximativ 700.000 de autovehicule aveau o vechime cuprinsă între 0 și 5 ani, 800.000 între 6 și 10 ani, iar restul de aproape 1,54 de milioane între 11 și 15 ani.

De asemenea, o altă problemă o reprezintă parcul auto-second hand. Mai mult de două treimi din parcul auto de maşini rulate sunt din import (67,19%), iar peste jumătate dintre autovehicule sunt avariate (57,03%).

Sursa: capital.ro