BISTRIȚA: Centrul de zi pentru persoane vârstnice ,,Sfântul și Dreptul Simeon” și-a reluat activitatea în prezența IPS Andrei
În ziua de pomenire a Sfântului și Dreptului Simeon, 3 februarie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit cu beneficiarii Centrului de zi pentru persoane vârstnice „Sfântul și Dreptul Simeon” din Bistrita, binecuvântându-i și adresându-le sfaturi și îndemnuri duhovnicești.
Vizita pastorală a avut loc cu prilejul hramului și a reluării activităților centrului, precum și în contextul proclamării anului 2023, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca „An omagial al pastorației persoanelor vârstnice”.
Evenimentul s-a desfășurat începând cu ora 16:00, la sediul Asociației „Filantropia Ortodoxă” – filiala Bistrita-Năsăud, din Piața Unirii, nr. 9 (Clădirea Protopopiatului Ortodox Bistrița), unde Centrul de zi pentru vârstnici își desfășoară activitatea.
În deschiderea întâlnirii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat un Te Deum și a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a îndemnat să îi cinstim pe cei bătrâni, pornind de la versetele scripturistice: „Pe cel bătrân să nu-l înfrunţi, ci să-l îndemni ca pe un părinte; pe cei tineri, ca pe fraţi. Pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe nişte mame, pe cele tinere ca pe surori, în toată curăţia” (I Timotei 5, 1-2). De asemenea, ierarhul a vorbit despre credința și pilda de viețuire a Sfântului și Dreptului Simeon – model și ocrotitor al persoanelor vârstnice.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a îndemnat la empatie cu cei aflaţi în nevoie și i-a felicitat pe toți cei care pun în practică faptele milei creștine și s-au implicat și se vor implica în activitățile Asociației. Apoi, preotul Marius Pintican, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” – filiala Bistrița-Năsăud, i-a mulțumit Părintelui Mitropolit Andrei pentru prezență și binecuvântare, apoi a prezentat activitatea organizației și a subliniat faptul că grija față de persoanele vârstnice este o prioritate în cadrul Asociației.
ips-5-300x210 BISTRIȚA: Centrul de zi pentru persoane vârstnice ,,Sfântul și Dreptul Simeon" și-a reluat activitatea în prezența IPS Andrei ips-4-300x193 BISTRIȚA: Centrul de zi pentru persoane vârstnice ,,Sfântul și Dreptul Simeon" și-a reluat activitatea în prezența IPS Andrei ips-2-300x200 BISTRIȚA: Centrul de zi pentru persoane vârstnice ,,Sfântul și Dreptul Simeon" și-a reluat activitatea în prezența IPS Andrei ips-1-300x203 BISTRIȚA: Centrul de zi pentru persoane vârstnice ,,Sfântul și Dreptul Simeon" și-a reluat activitatea în prezența IPS Andrei
Pe lângă Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Bistrita, în cadrul Asociației, pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud, pastorația persoanelor vârstnice este concretizată și prin cele trei centre rezidențiale pentru persoane vârstnice: Centrul „Sfinții Ioachim si Ana” din localitatea Cușma, Centrul „Sfântul Filaret cel Milostiv” din Târlișua și Centrul „Sfinții Zaharia si Elisabeta” din Maieru.
Alături de cei aproximativ 40 de beneficiari ai Centrului de zi pentru persoane vârstnice, la eveniment au fost prezenți angajații Asociației, colaboratori, voluntari, clerici, precum și oficialitățile locale și județene. La finalul întâlnirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a oferit beneficiarilor daruri și cărți de rugăciune.
Centrul de zi pentru vârstnici „Sfântul și Dreptul Simeon” din Bistrița a fost inaugurat în data de 25 februarie 2014, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei și vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul). Este unul din cele zece proiecte sociale și medico-social-filantropice desfășurate de Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” – filiala Bistrița-Năsăud, o organizaţie non-guvernamentală, aflată în subordinea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înființată în anul 2012, ca o necesitate vitală de dezvoltare a asistenţei sociale în județul Bistrița-Năsăud.
Mai multe detalii aici
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Aquabis: Cum putem reduce riscul de îngheț al instalațiilor de apă

În cazul în care branșamentul este situat într-un cămin de apometru se recomandă izolarea termică cu polistiren (sau cu alte materiale termoizolante, care nu absorb apa) a pereților și a planșeului, inclusiv a capacului acestuia. Pentru contoarele aflate în subsoluri, o protejare eficientă a acestora se realizează prin reducerea suprafețelor gurilor de ventilație. Astfel se asigură o temperatură peste limita de îngheț a apometrelor.

lg.php?bannerid=0&campaignid=0&zoneid=65&loc=https%3A%2F%2Fwww.bistriteanul.ro%2Faquabis-prevenire-inghet-contoare-instalatii%2F&referer=https%3A%2F%2Fwww.bistriteanul Aquabis: Cum putem reduce riscul de îngheț al instalațiilor de apă
Pentru situațiile în care lipsiți de la domiciliu, în perioada iernii, este necesară golirea apei din instalație. Acolo unde este posibil, este utilă montarea unui robinet de golire după apometru. 

Dacă veți găsi instalația înghețată:

Nu încercaţi să o dezgheţaţi singuri!

Nu folosiți flacără deschisă pentru dezghețarea contorului sau a instalației de apă!

Nu turnați apă fierbinte pe contor!

Dispeceratul Aquabis SA vă stă la dispoziție la următoarele numere de telefon:

0263 213 117 și 0372 742 478