BISTRIȚA: O femeie de 56 de ani, cu calitatea de consilier juridic, a fost reținută de polițiști pentru fals și uz de fals

O femeie din Bistrița, bănuită de comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată, a fost reținută astăzi de polițiști, în urma unor percheziții.

 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul Criminalistic, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție, ambele în municipiul Bistrița. Acțiunile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, având ca obiect documentarea şi investigarea ilegalităţilor săvârşite de persoane implicate în comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, începând cu anul 2012 și până în prezent, o femeie de 56 de ani, din Bistrița, în calitate de consilier juridic unic în cadrul unei instituții publice județene, nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu și nu ar fi promovat o acțiune civilă în vederea recuperării prejudiciului de 113.594,74 de lei, cauzat instituției pe care o reprezenta. Totodată, pentru a da aparență de legalitate privind îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru a menține în eroare instituția și organele de control cu privire la activitățile întreprinse, ar fi falsificat hotărâri ale instanțelor de judecată, prin inserarea unor aspecte nereale. Ulterior falsificării, le-ar fi folosit și prezentat auditorilor în urma unor controale efectuate în anul 2019, a precizat Crian Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

De asemenea, persoana în cauză ar mai fi falsificat angajamente de plată către instituție și ar fi efectuat personal plăți la casieria instituției, în numele și contul celor două persoane care au adus prejudicii instituției. La percheziții au fost descoperite și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie pentru cauză, medii de stocare portabile, un telefon mobil, un laptop și o  unitate centrală. Totodată, a fost pus în executare un mandat de aducere pe numele femeii de 56 de ani, iar după audieri, față de aceasta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Activitățile investigative vor continua și în zilele următoare de către o echipă de cercetare din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud.

 

FELDRU: Un bărbat de 59 de ani a vrut să aprindă focul în centrală și a fost la un pas de a arde de viu

Bărbatul în vârstă de 59 de ani, a fost găsit inconștient cu arsuri pe aproximativ 40 % din suprafața corpului, a declarat Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

A fost intubat și transportat la UPU SMURD Bistrița pentru continuarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Din primele date, un bărbat de 59 de ani, din Feldru care se afla în locuința sa și ar fi încercat să aprindă focul cu combustibil, la o centrală, a suferit arsuri. Acesta a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Astăzi, 10 februarie, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă, transmit reprezentanții IPj Bistrița-Năsăud.

Cercetările continuă pentru a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.

Sursa foto: mesager24.ro

BISTRIȚA: Doi elevi ai Colegiului Național ,,Liviu Rebreanu” fac parte din TOP 15 – cei mai buni traducători ai UE

S-au publicat rezultatele la concursul „Juvenes Translatores”, organizat de Comisia Europeană, care recunoaște meritele celor mai buni tineri traducători ai Uniunii Europene.

Datorită doamnei profesoare Renata Leonte, elevii Colegiului Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița au participat pentru prima dată la acestă competiție, iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Doi dintre elevii noștri au obținut mențiuni speciale (ceea ce înseamnă că fac parte din TOP 15 „cei mai buni traducători români ai UE”), mesajul transmis de organizatori fiind mai mult decât relevant: „Deși nu putem desemna decât un câștigător pe țară, numeroși alți elevi au demonstrat abilități remarcabile. Evaluatorii doresc să le acorde o diplomă de mențiune specială în semn de recunoaștere a traducerilor lor excepționale.” Cei doi elevi excepționali sunt Luca Someșan, din clasa a XI-a G (limba germană) și Alexandru Frandeș, din clasa a XI-a C (limba engleză). Luca, Alex, suntem tare mândri de voi!, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Colegiului Național ,,Liviu Rebreanu”.

https://commission.europa.eu/…/2022…/special-mentions_ro

Spitalul Județean Bistrița organizează concurs pentru ocuparea a 18 posturi de personal sanitar medical pentru o perioadă determinată de 6 luni

Cele  18 posturi sunt de asistent medical generalist. Concursul va avea loc pe data de 7 martie, de la ora 9, la sediul spitalului de pe strada Gen. Grigore Bălan.

Se caută  asistenți pentru secțiile pediatrie, neurologie, compartimentul de diabet, nutriție și boli metabolice, ATI, operator centralizat, urologie, obstretică-ginecologie, cardiologie, nenatologie și urologie.

Detalii aflați accesând următoarele link-uri:

https://sjub.ro/wp-content/uploads/2023/02/Anunt-asistent-medical.pdf

https://sjub.ro/wp-content/uploads/2023/02/Tematica-si-bibliografie-asistent-medical.pdf

https://sjub.ro/wp-content/uploads/2023/02/Fisa-post-asistent-medical.pdf