BISTRIȚA: Pietonul lovit de mașină pe strada Libertății era băut (aproape 1 la mie alcool în aerul expirat)

Din primele date, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, din Șieu-Măgheruș a surprins și accidentat un bărbat de 54 de ani, din Bistrița. Acesta se deplasa în calitate de pieton și se afla angajat în traversarea pârtii carosabile. În urma accidentului, bărbatul a fost rănit fiind necesar transportul acestuia la spital, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că șoferița nu se afla sub influența alcoolului, iar în cazul pietonului rezultând valoarea de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutier în cadrul unui dosar penal.

SALVA: Un tânăr de 22 de ani a fost depistat drogat la volan

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au desfășurat activități de monitorizare și verificări în trafic, la intersecția Drumului Național 17D cu Drumul Național 17C, în localitatea Salva.

Astfel, în cadrul acțiunilor preventive desfășurate, au depistat și oprit pentru verificări un autoturism care era condus de un tânăr de 22 de ani, din Salva. Acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța cannabis și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.