FOTBAL: Gloria 2018 încheie play off-ul pe teren propriu, în compania formației FC Bihor Oradea
Întâlnim vineri – FC Bihor Oradea, în ultimul meci de dinaintea barajului de promovare în Liga a 2-a. Primele două clasate, ambele echipe calificate la baraj vor juca în fața dumnevoastră de la ora 18.00 pe stadionul „Jean Pădureanu”. Ne bucurăm să îl avem alături pentru a da lovitura de începere a meciului pe unul dintre cei mai emblematici jucători ai Gloriei – orădeanul stabilit la Bistrița, Adrian Florea. În carieră sa de la Gloria, din perioada 1982-1990, a marcat de peste 120 de ori și s-a remarcat prin atitudine, joc și mai ales golurile din lovituri libere. Vă așteptăm la stadion să îl aplaudăm împreună pe Adrian Florea, mulțumindu-i astfel lui pentru tot ceea ce a oferit în cariera sa Gloriei și publicului bistrițean dar și să îi încurajăm pe fotbaliștii noștri la ultimul meci din play off, transmit reprezentanții clubului.
Gloria s-a calificat pentru primul baraj de promovare în liga secundă. Echipa bistrițeană va juca împotriva câștigătoarei Seriei 9, Corvinul Hunedoara, miercuri 24 mai la Bistrița și sâmbătă 27 mai în deplasare.
Licitație pentru locurile de parcare situate pe strada Sucevei și Calea Moldovei. Aflați mai multe detalii

Persoanele fizice şi juridice deţinătoare a unui autoturism, care au domiciliul pe străzile: Sucevei nr.4, sc.A,B,C,D,E, nr. 6A (bl.1, sc.A,B și bl.2, sc.A,B) și Calea Moldovei nr.9, sc. A,B,C şi doresc atribuirea/licitarea unui loc de parcare de reședință nou amenajat în zona blocurilor menționate mai sus, sunt invitate în data de 7 iunie, ora 14, să se prezinte la sediul Primăriei Municipiului Bistriţa – Piața Centrală, nr.6.

La data menţionată se vor atribui cele 14 locuri noi de parcare amenajate lângă biserică, din parcarea codificată D43.

Documentele în vederea participării la şedinţa de atribuire/licitaţie din data de 07.06.2023, se pot depune până în data de 31 mai , ora 16.

Conform Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare amenajate în parcările de reședință din municipiul Bistrița aprobat prin Hotărârea nr.141/ 26.10.2017 a Consiliului Local al Municipiului Bistriţa cu modificările şi completările ulterioare, persoanele încadrate într-un grad de handicap sau persoanele care au în întreținere o astfel de persoană, domiciliată la adresa solicitantului, beneficiază de atribuirea locurilor de parcare cu prioritate.

BISTRIȚA: Ce intervenții a programat Direcţia Servicii Publice în această săptămână

Întreținere  străzi

  • Lucrări de reparații curente:

– Simion Mândrescu: frezare carosabil, așternere mixtură asfaltică

  • Lucrări de execuție alveolă pentru stația de autobuz pe DJ154 în Sărata
  • săpătură fundație zid de sprijin
  • cofrare și turnat zid de sprijin
  • Lucrări de întreținere: decolmatare șanțuri pentru scurgerea apelor pluviale:
  • Izvorul Rece
  • Ghinda – Secundară 7 și drum din Secundară 8
  • Lucrări de întreținere străzi pietruite prin reprofilare, așternere piatră concasată și cilindrare pe străzile: Aleea Răsăritului, Uranus, Vânătorului
  • Lucrări de reparații zone afectate ca urmare a execuției lucrărilor de reparații la rețele apă, canal și electrice

 

Întreţinere  imobile  şi  mobilier  urban

  • Lucrări de reparații:

– Școala Primară Sărata –   reparații interioare

  • Capela Sărata – reparații gard

– Ștrand Municipal –  reparații exterioare

  • Lucrări de întreținere: indicatoare rutiere, coșuri de gunoi, bănci, balustrade metalice, spații de joacă, separatori de sens
  • Lucrări de marcaje rutiere: Libertății, Moșilor, Tiberiu Bredicianu, Compozitorilor, George Enescu
  • Lucrări de marcaje locuri de parcare zona Subcetate

 

Spații verzi

  • Lucrări de defrișare plantații bienale: Calea Moldovei
  • Lucrări de plantare plante anuale: Calea Moldovei
  • Eliminare 1 castan înclinat: str. Liviu Rebreanu
  • Lucrări de cosire: pepinieră, Libertății, Prundului, Bd. Independenței, scuar Avram Iancu, Grădinița Sigmir
  • Lucrări de defrișare vegetație: depozit Urbana – Zăvoaie
  • Montare vase cu plante curgătoare pe stâlpi: Bd. Independenței, Mihai Eminescu
  • Încărcat grămezi: Colegiul Tehnic Infoel + Liceul cu Program Sportiv, Grădinița nr. 12,
  • Cămin persoane vârstnice, Școala Gimnazială Lucian Blaga, Libertății, Prundului, Bd. Independenței, scuar Avram Iancu
  • Ștrand Municipal: curățat bazine

 

Deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie 

Lucrări de dezinsecție + deratizare interioară:

  • Asociația de proprietari Florilor 1A – Str. Florilor bl. 1(Lama) sc. A
  • Asociația de proprietari Andrei Mureșanu nr.30 – Str. Andrei Mureșanu bl.30. sc. A,B,C,D,E.
  • Asociația de proprietari Andrei Mureșanu 10 – Str. Andrei Mureșanu bl.10 sc. A,B
  • Asociația de proprietari Aleea Ineu nr.2 – Aleea Ineu nr.6 sc A
  • Asociația de proprietari Florilor nr.2 – Str. Florilor bl. 2 sc. A,B,C.
  • Asociația de proprietari Locotenent Călin 3 – Str. Locotenent Călin sc. B,C,D.
  • Asociația de proprietari Tudor Vladimirescu 27 – Str. Tudor Vladimirescu nr.27, Str. Stefan cel Mare nr. 8 sc. C
  • Asociația de proprietari Mesteacănului 5-7 – Str. Mesteacănului bl.7 sc. A,B, Str. Mesteacănului nr.5 sc. A
  • Asociația de proprietari Calea Moldovei nr.7 – Calea Moldovei 7 sc. A,B,C,D,E,F.
  • Asociația de proprietari Sucevei nr.4 P1 BDE – Str. Sucevei bl. 4 sc. B,D,E.
  • Asociația de proprietari Fântânele nr.6 B – Aleea Fântânele bl.6 sc. A,B.
  • Asociația de proprietari Sucevei nr.6 P2 BCF – Str. Sucevei bl.6 sc. A,B,C,E,F.
  • Asociația de proprietari Avram Iancu nr.4 – Str. Avram Iancu bl.4 sc. A,B,C,D.
  • Asociația de proprietari Dragoș Vodă nr.4 – Str. Dragoș Vodă bl.4 sc. A,B,C.
  • Asociația de proprietari Dragoș Vodă nr.11 – Str. Dragoș Vodă nr.11 sc.A,B.
  • Asociația de proprietari Stefan cel Mare nr.24 – Str. Stefan cel Mare bl.22 sc. A,B,C,D,E,F.

 

Exploatare centrale termice, instalații

  • Monitorizare, întreținere și exploatare cazane de apă caldă și centrale termice murale
  • Monitorizare nivel de ape uzate la gospodăria de păcură
  • Verificare funcționare semafoare
  • Verificare funcționare cișmele și fântâni arteziene
  • Revizii/ reparații cazane de apă caldă și instalațiile anexe din sala cazanelor:
  • Serviciul Spații Verzi = 1 cazan
  • Centrul Cultural George Coșbuc, str. Albert Berger = 3 cazane
  • Colegiul Național Andrei Mureșanu = 1 cazan
  • Lucrări de reparații instalații termice și sanitare: B-dul Independenței bl.4/A/19
  • Vidanjare subsol, reparat instalație sanitară: Viișoara,bl.8/A
  • Verificare canalizare exterioară: Zefirului nr.1
  • Verificare, dezafectare rețea termică: str. Eroilor nr.3A.
  • Lucrări de reparații instalații sanitare: Centrul de noapte și cazare a persoanelor fără adăpost.

 

BECLEAN: Copiii au intrat…,,În lumea teatrului”. Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor

MOTTO: ”Teatrul este, și el, un dascăl de la care putem învăța multe!”- Gabriel Sundukyan

Un rol important al acestui proiect este acela de a-i implica pe elevi în desfăşurarea activităţilor extraşcolare, în situaţii sociale diverse care îi vor face mai responsabili în modul în care trebuie să convieţuiască cu cei din jur, indiferent de școala pe care o frecventează, precum şi de forma de învăţământ (de masă sau special).  Acțiunile propuse în cadrul acestui proiect vor ajuta copiii să conștientizeze faptul că toți facem parte din aceeași comunitate locală, avem aceleași drepturi, descoperim pasiuni și interese comune. Teatrul și dramatizările sunt foarte agreate de elevi, în general. Pornind de la această realitate,  am iniţiat acest proiect din nevoia de a da posibilitatea copiilor să aprecieze frumosul din arta teatrală, să recite, să cânte, să danseze și, nu în ultimul rând șă-și exprime propriile trăiri și sentimente pe scenă. La toate acestea se adaugă şi nevoia educării şi cultivării simţului artistic, care vine în completarea activităţilor formale. În plus, din punct de vedere financiar, realizarea proiectului nu implică costuri foarte mari, a declarat Gabriela Pascal, director CSEI Beclean

Scopul acestei acțíuni este sensibilizarea copiilor față de artă, în general, și față de arta teatrală în special, exersarea  aptitudinilor actoriceşti-interpretative şi a celor colaterale actoriei (desen, pictură, dans, muzică, abilităţi practice, etc.). În plus, se urmărește educarea gândirii reproductive şi creative, a inteligenţei, a imaginaţiei, a inventivităţii şi spontaneităţii copiilor.

Obiectivele urmărite au fost: 

  1. Dezvoltarea capacităţii interpretative, imaginative şi creative;

  2. Introducerea în lumea teatrului pentru copii;

  3. Stimularea creativităţii individuale;

  4. Încurajarea copiilor de a se exprima cu ajutorul mijloacelor oferite de teatru;

  5. Familiarizarea cu personaje din literatura română şi universală;

  6. Interpretarea unui personaj;

  7. Perfecţionarea calităţii limbajului, a pronunţiei şi a intonaţiei;

  8. Integrarea copiilor cu CES în colectivitate

 

Organizator:

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean

Partener:

Clubul Copiilor Beclean

Echipa de proiect:

Prof. Crina Lup , director adjunct CSEI Beclean

Prof. Anica Cîrlejan , coordonator proiecte și programe educative școlare și extrașcolare CSEI Beclean

Prof. Gabriela Pascal, director CSEI Beclean

Instr. ed. Ana Angela Doroș , CSEI Beclean

Prof. Reghina Poenar , director Clubul Copiilor Beclean

 

Condiții de participare:

Concursul s-a adresat trupelor de teatru din școli și se va desfăşura pe trei categorii:

  • – preşcolari – pot participa copii cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani
  • – primar – participă elevii claselor pregătitoare – a IV-a
  • – învăţământ special – participă elevi din clasele I – VIII, învăţământ special

Piesele au avut o durată de maxim 15 de minute, orice depășire fiind penalizată, iar repertoriul selectat a putut fi din dramaturgia națională sau intemațională și a fost adaptat vârstei elevilor din trupa de teatru;

Nu au existat restricții cu privire la limita maximă de participanți.

Alături de elevi, pe scenă au putut evolua părinți, profesori sau  alți adulți.

Fiecare moment teatral a fost evaluat de un juriu format din reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, de profesori de limba și literatura română de la școlile din oraș, alte persoane desemnate.

Criteriile de evaluare au fost:

  • prezența scenică;

  • corectitudine și expresivitate în exprimare;

  • armonie scenicăîn comunicarea verbală și nonverbală dintre parteneri;

  • tema adecvată vârstei;

  • originalitate în abordare;

  • scenografie (costume, decor, recuzită);

  • ilustrație muzicală potrivită.

Au participat:

  1. Steluțele” – G.P.P. ”Albă-ca-Zăpada”, Beclean (locul 2 la preșcolari)

                            ”În grădina primăverii” –ed. Purcea Miuța 

  • Rusu Georgeta Dorina
  1. Licuricii” – G.P.P. ”Albă-ca-Zăpada”, Beclean (locul 3 la preșcolari)

                      ”Primăvara” – ed. Vîrtic Ecaterina

                                        -Ed. Cherhaț Anca Iulia

  1. Piticii” – G.P.P. ”Albă-ca-Zăpada”, Beclean (locul 1 la preșcolari)

                      ”Fluturașii și florile” – ed. Lorincz Lidia

                                                  -ed. Pop Sanda Cristina

  1. Caravana poveștilor” – Centrul Școlar de Educație Incluzivă Lacrima, Unirea (locul 2 la școlari)

                            ”Plaja rezervată” – prof. Vălean Aurelia Maria –                                                                          coordonator și mâmuire

                                                        -prof. Avram Emanuela – voce

                                                        -prof. Carnaru Lucia Cristina – voce

                                                        -Prof. Cupșa Eniko – mânuire

                                                        -Prof. Vlasin Lidia – ajutor pancarte

                                                        -Prof. Gordon Anamaria – voce

  1. Zburlici” – Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Bistrița (locul 3 la școlari)

                            ”Prințesa și broscoiul” – prof. Brendea Cecilia

                                                                 

  1. Actorino” – Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean ( locul 1 la școlari)

                            ”Prostia omenească”, adaptare după Ion Creangă

                                                        -prof. Cîrlejan Anica

                                                        -prof. Lup Crina

                                                        -instr. ed. Doroș Ana Angela

7.”Aris” – Clubul Copiilor Beclean (locul 1 la școlari)

                            ”Analfabetul”, după Branislav Nusic

                                                        -prof. Tofan Viorica

 

DAN_4016-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_4011-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_4013-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_4017-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_4014-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_3995-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_3994-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_3992-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_3991-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_4010-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_4006-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_4007-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_4003-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_3998-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_3988-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_3989-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul CopiilorDAN_3972-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_3970-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_3969-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_3968-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul CopiilorDAN_3961-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_3962-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_3963-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor DAN_3964-300x200 BECLEAN: Copiii au intrat...,,În lumea teatrului". Evenimentul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Clubul Copiilor

Foto: Dan Buta

Video: Raimond Petruț/ Lavinia Petruț

                                                       

 

 

MĂRIȘELU: Concurs de pescuit pentru copii în data de 1 iunie
Asociația de Pescuit Sportiv Beclean invită copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani la un concurs de pescuit sportiv, respectiv socializare în natură, pe malul apei.
Vă propunem sa renunțați la gadget-uri  și alte accesorii de acest tip pentru câteva ore și să îmbrățișați acest sport, fie ca o modalitate de a va recrea și încărca bateriile, fie ca și spirit competițional. Concursul va avea loc în 1 iunie ( Ziua Internațională a Copilului), la Mărișelu, accesul fiind liber pentru toți copiii. Aceștia trebuie însoțiți de părinți sau de un adult, transmit organizatorii.
Locuri disponibile: 25
Ora de adunare pe balta este 9. Va avea loc servirea micului dejun și organizatorii vor prezenta o scurta introducere în pescuitul la crap în sistem C&R (catch&release – prinde și eliberează) respectiv o prezentare a echipamentului și regulilor de pescuit.
Tragerea la sorti a standurilor: ora 10:00
Începere concurs: ora 10:30
Final concurs: ora 16:00
Premierea și masa festivă: orele 16:30 (cupe, medalii, diplome, cadouri sponsori)
Se poate pescui cu maxim 2 lansete de orice tip și cu orice momeală.
Copii care nu au echipament dar doresc sa participe vor primi din partea noastră lansete și echipament necesar, în limita posibilităților. Se punctează toți peștii prinși. Rugăm participanții care vor avea propriile echipamente să folosească o linie principala de minim 0.23, și să ne contacteze înainte pentru stabilirea tuturor detaliilor tehnice.
Telefon / Whatsapp
Pop Emanuel 0738467864
Botean Florin 0740786383
Borodi Ioan 0757604797