SĂRĂȚEL: Cu peste unu la mie alcool în aerul expirat l-a apucat pofta de agricultură. A ,,arat” cu motocultorul mașina unei femei

În după-masa de ieri, 6 mai, o femeie a sesizat prin SNUAU 112 faptul că i-a fost avariat autoturismul, de către un utilaj agricol, nefiind înregistrate victime.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că, pe raza localității Sărățel, la intersecția Drumului Național 15A cu Drumul Județean 172G, un motocultor care nu avea număr de înmatriculare sau înregistrare și care era condus de un bărbat, a acroșat autoturismul femeii care se afla parcat pe marginea drumului. A fost identificat conducătorul auto ca fiind în vârstă de 43 de ani, din Sărățel, iar în urma verificărilor, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Totodată, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul  fiind de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

imagine cu caracter ilustrativ

Foto:

https://mappingmemories.ca/motocultores-grillo-de-segunda-mano-k.html

 

ȘIEU MĂGHERUȘ: Bărbat reținut pentru 30 de zile deoarece și-a agresat fosta concubină și i-a furat telefonul mobil, respectiv 300 de lei

La data de 6 mai, în urma probelor administrate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița, Judecătoria Bistrița a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a unui bărbat de 37 de ani, din Bistrița, cercetat pentru tâlhărie. Bărbatul a fost depistat și reținut pentru 24 de ore, la data de 5 mai , pe raza comunei Șieu Măgheruș, în cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiștii de la investigații criminale, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și cei ai Postului de Poliție Șieu Măgheruș, transmite Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Din investigațiile efectuate a reieșit că, în după-masa de 2 mai, în timp ce se afla în locuința fostei concubine, ar fi agresat-o și i-ar fi sustras o borsetă în care se afla suma de 300 lei, precum și un telefon mobil.

Bărbatul rămâne în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, iar cercetările în cauză sunt continuate de către Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, în cadrul dosarului penal întocmit.

(FOTO/VIDEO) Peste 1500 de majorete s-au întrecut la Bistrița

A fost vorba despre cadrul Campionatului Național, unul dedicat  dedicat celor care încurajează prin dans jucătorii în cadrul competițiilor sportive, iar pe de altă parte bine dispun și spectatorii.

Cu foarte mulți ani în urmă, atunci când a apărut noțiunea de majorete, grupuri de 20-30 de fete susțineau sportivii din colegiile și universitățile americane. Odată cu trecerea anilor, fenomenul a luat amploare în toată lumea și s-a dezvoltat într-un ritm foarte alert, devenind un sport profesionist de sine stătător, mai puțin cunoscut, dar cu un farmec aparte.

 

Atmosfera a fost una incendiară în sala polivalentă din Bistrița. Majoretele, care se îmbracă asemenea unui toboșar, au făcut senzație și au smuls ropote de aplauze celor prezenți la eveniment. Deși pare dedicat exclusiv fetelor, există însă și mulți practicanți din rândul băieților. În zilele noastre, majoretele au devenit o entitate separată de orchestră, având propriile asociații, competiții, regulamente și, nu în ultimul rând, un număr foarte mare de sportivi practicanți.

BISTRIȚA: Polițiștii au reținut trei persoane pentru tentativă de tâlhărie calificată. Una dintre persoanele reținute a folosit un pistol airsoft

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus reținerea a 3 persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie calificată și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

La data de 6 mai , polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un grup de 4 persoane, care aveau asupra lor un pistol de tip airsoft și o armă albă, ar fi amenințat 2 tineri pe raza municipiului Bistrița cu scopul de a obține bunurile și valorile pe care le aveau asupra lor. Întrucât aceștia au refuzat, cele 4 persoane i-ar fi agresat fizic. La scurt timp, polițiștii au fost sesizați din nou cu privire la faptul că un grup de 4 persoane ar fi încercat prin aceeași modalitate să obțină bunuri de la alți 3 tineri aflați în fața unei săli de jocuri de noroc. Întrucât aceștia au refuzat, un membru al grupului ar fi utilizat un pistol de tip airsoft în direcția unuia dintre tineri, provocându-i suferințe fizice, a declarat Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma celor semnalate, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au reușit identificarea și depistarea celor patru persoane cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani, din Viișoara, Bistrița și Dorolea. Asupra unui tânăr de 20 de ani, din Viișoara, a fost descoperit un pistol de tip airsoft și o armă albă, bilele din plastic aferente pistolului fiind descoperite în posesia unui tânăr de 18 ani, din Bistrița.

Cei 4 au fost conduși la sediul Poliție municipiului Bistrița, polițiștii Biroului de Investigații Criminale luând ulterior măsura reținerii față de 3 dintre aceștia. Tinerii au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentați magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița, în cadrul dosarului penal întocmit cu privire la infracțiunile de tentativă la tâlhărie calificată și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, urmând documentarea faptelor și stabilirea participației penale.

fotografie cu caracter ilustrativ

VALEA BÂRGĂULUI: Acțiuni pentru combaterea delictelor silvice

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu inspectori din cadrul Gărzii Forestiere Cluj şi silvicultori au acționat pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și combaterea braconajului piscicol.

În acest scop, pe valea Bârgăului, au fost efectuate controale în trafic și au fost oprite 9 autovehicule și legitimate 16 persoane. Totodată, au fost verificate 12 transporturi de material lemnos, 3 agenți economici și 3 exploatări forestiere. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 7 sancțiuni în cuantum de 10.000 lei pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii 171/2010, privind regimul silvic.

Ca măsură complementară, polițiștii au dispus măsura complementară a ridicării în vederea confiscării a cantității de 21,33 metri cubi de material lemnos, în valoare de 7.521 de lei.

Totodată, în data de 4 mai , în cadrul acțiunii desfășurate, în localitatea Livezile, polițiștii din cadrul Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol au identificat oprit pe marginea carosabilului un autotren.

La volanul autoutilitarei, a fost identificat un bărbat de 44 ani, din Șanț. În urma verificărilor s-a constatat faptul că pentru ansamblul auto a fost emis de către o societate comercială, un aviz de însoțire a materialului lemnos pentru 4,50 mc, cherestea specia molid. În interiorul semiremorcii, polițiștii au găsit 10 radiatoare din oțel, fără a mai fi identificată altă marfă sau materialul lemnos. Avizul emis ar fi indicat faptul că materialul lemnos ar fi fost încărcat de la punctul de lucru din Bistrița a societății comerciale, urmând să fie transportat la un alt punct de lucru al aceleiași societăți comerciale, în localitatea Șanț, cu scopul de a regla diferențele stocurilor scriptice și faptice între cele două puncte de lucru, a declarat Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, au început efectuarea de cercetări în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de fals informatic. Totodată, în cadrul dosarului penal întocmit a fost dispusă indisponibilizarea ansamblului auto precum și a telefoanelor mobile folosite, în vederea instituirii sechestrului asigurător.

BISTRIȚA: Consiliul Local Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară în data de joi, 11 mai, la ora 15

Ședința poate fi urmărită în direct pe pagina de Facebook a Primăriei Bistrița.

Ordinea de zi este următoarea:

1.Aprobarea înscrierii definitive a imobilului-teren identificat în CF nr. 76031 Bistriţa, situat în municipiul Bistrița, strada Poligonului FN, în proprietatea Municipiului Bistriţa, domeniul public.

2.Aprobarea Organigramei, Statului de Funcţii și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistrița, urmare a reorganizării acestuia și a Poliției Locale a municipiului Bistrița.

3.Aprobarea Organigramei, Statului de Funcţii și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcției de Infrastructură și Servicii Bistrița, urmare a reorganizării Direcției Servicii Publice Bistrița și a Direcției de Administrare a Piețelor din municipiul Bistrița.

4.Aprobarea Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița.

5.Aprobarea Organigramei, Statului de Funcţii și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcției de Asistență Socială Bistrița, urmare a reorganizării acesteia și a Direcției Municipale de Sănătate Bistrița.

BISTRIȚA: Ziua Europei va fi marcată la Complexul Muzeal
Vino și tu în 9 mai, la Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud, de la ora 14:30 să sărbătorim împreună Ziua Europei. Vom promova împreună o Europa HIGH TECH și verde, vom face o călătorie imaginară pe potecile Via Transilvanica prin intermediul creațiilor realizate de liceeni în cadrul concursului “EU în Poarta Transilvaniei” și-i vom premia pe câștigători, vom felicita bune practici în valorificarea fondurilor europene din județul nostru, vom învăța, în joacă, despre valorile europene, vom dialoga și vom participa la activități interactive distractive pline de surprize, toate acestea în atmosfera armonioasă creată de Liceul Tudor Jarda Bistrița, transmit reprezentanții Europe Direct.
PRUNDU BÂRGĂULUI: 340.000 de euro pentru panourile fotovoltaice care vor fi amplasate pe toate instituțiile publice

Panourile fotovoltaice au fost montate la:

Liceul ”Radu Petrescu” (108),

Grădinița Susenii Bârgăului (84),

Grădinița Prundu Bârgăului (35),

Dispensarul Prundu Bârgăului (123),

Centrul multifuncțional, clădirea BACA (90),

clădirea veche a Școlii I-IV (49),

la Spitalul Susenii Bârgăului (42),

Primăria Prundu Bârgăului (19).

prundu-2-300x154 PRUNDU BÂRGĂULUI: 340.000 de euro pentru panourile fotovoltaice care vor fi amplasate pe toate instituțiile publice prundu-3-300x157 PRUNDU BÂRGĂULUI: 340.000 de euro pentru panourile fotovoltaice care vor fi amplasate pe toate instituțiile publice

 

 

 

EDITORIAL: Despre cum a pățit-o Bistrița cu Stan, pățitul cosmetizat, care nu mai este deranjat de salariile nesimțite

În 2020 , Călin Stan atrăgea atenția pe o rețea de socializare că primii patru oameni din primărie încasează salarii „nesimțite”. Dar se pare  că nu-l mai deranjează fluturașul de salariu …nesimțit.

Despre salariul încasat de la Primăria Bistrița, Călin Stan declara pentru o publicație locală că este unul muncit și că îl merită…

Să știți că am și donat din el  netul e 12.000 și un pic. Veniturile trebuie justificate și dumneavoastră aveți posibilitatea să mă taxați pe durata mandatului meu. Da, sunt nesimțite, pentru că administrația Crețu care n-a făcut mai nimic pentru a încasa aceste salarii, declara pentru o publicație locală stimabilul viceprimar, evident sub formă machiată.

Spui că administrația Crețu nu a făcut nimic. Nu ți se pare că zeroul tău e echivalent cu ceea ce contestai? Aici întreb pentru un prieten.

Stimabile vânzător de cosmetice, chiar ne crezi proști? Știu că ai un defect profesional, dar nu mai umbla cu ,,cioara vopsită”, după cum se spune în popor. 

În plus, uitați ce mimoză îl acompaniază! După că dă din mâinile cu unghii false,  ca o persoană care are un atac de panică, repetă la nesfârșit că e deputat de Cluj. Am înțeles, pisi. Ai zis-o de atâtea ori în doar 12 minute! Blondul de pe cap nu scuză prostia din siniștrii neuroni de sub cutia craniană. Ai vorbit 12 minute, duduie, privită cu mare admirație, de cel care v-ar recomanda niște produse cosmetice. Nu de alta, dar are experiență în domeniu. Și punctul acela roșu de pe banner e pus ca să se asorteze cu unghiile domniei voastre, ,,repet, deputată de Cluj”? . Întreb pentru un  alt prieten, căruia is-a tocit ciocanul, nicovala și scărița din ureche de câte ori s-a repetat USR în așa-zisa conferință de presă, unde s-au vorbit de toate și nimic.

NELU BOLDEA

BISTRIȚA: Biserica Evanghelică reintră în circuitul artistic
Momentul mult așteptat de bistrițeni și turiști va fi sărbătorit printr-o suită de evenimente ce au în centrul lor slujba de resfințire al lăcașului istoric de cult.
️ •10:00 – 18:30 – Conferința privind ”Restaurarea Bisericii Evanghelice C.A. din Bistrița prin prisma unei intervenții sustenabile ocazionată de evenimentul de resfințire”- sala mare a primăriei
️ •19:30 – 21:00 – Gala Operei cu artiști lirici bistrițeni: Ovidiu Purcel- solist al Operei din Dusseldorf, Pop Beniamin- solist al Operei din Dusseldorf, Alin Anca- solist al Operei din Hamburg, Alexandra Lesiu- solistă a Operei din Cluj, Nicoleta Maier- solistă a Operei din Iași și Noua Orchestră Transilvană, dirijor Romeo Râmbu- scenă pietonal
•09:30 – Parada portului popular săsesc pe traseul Piaţa Unirii – Piaţa Centrală – Parohia Evanghelică în acordurile fanfarelor reunite din Bistrița, Germania și Austria
•9:50 – Predarea cheii Bisericii Evanghelice – ceremonie la intrarea principală a bisericii
️ •10:00 – 12:00 -Slujbă de resfințire a Bisericii Evanghelice cu participarea tuturor cultelor religioase din Bistrița
Moment oficial de donare a Turnului Dogarilor, de către Biserica Evanghelică către Municipiul Bistrița
•14:30 – 16:00 – Spectacol folcloric cu participarea Ans. profesionist ”Cununa de pe Someș” și a formațiilor de dansuri din Reghin, Sighișoara, Wels și Bistrița, fanfarelor Drabenderhohe și Bistrița- scenă pietonal
️• 16:00 – 17:30 – Prezentarea lucrărilor de restaurare a Bisericii Evanghelice și lansarea albumului colecției de covoare orientale
Vizite ghidate, film documentar- Biserica Evanghelică
️•18:00 – 19:30 – Concert CORUL BACH din Brașov, cu participarea domnului Stephan Schlandt- Biserica Evanghelică
️•20:00 – 21:00 – Concert de orgă Erich Turk și Flauto Dolce- Biserica Evanghelică
️• 20:00 – Întâlnirea Saşilor Nordtransilvăneni – Asociaţia HOG Bistritz- Nösen– Centrul Cultural Municipal
️• 21:30- 00:00 – Noaptea albă a Bisericii Evanghelice: rondul Gărzii de Bistrița, istoria turnului, dansuri medievale- NOSA, concert- TRUVERII, animație cu foc- SIRIUS, povestea paznicului turnului și alte momente istorice realizate de Asociația Culturală Bistrița Medievală
️• 10:00 – 12:00 – Slujbă religioasă festivă- Biserica Evanghelică
️• 12:00 – 12:45 – Concert Fanfara din Drabenderhohe și Fanfara din Traun – scenă pietonal
️• 16:00- 17:30 – Vizite ghidate, film documentar- Biserica Evanghelică
️• 18:00 – 19:00 – Concert de orgă Eduard Antall în turneul național „Orgile României”- Biserica Evanghelică
️• 16:00 –19:00 – Muzică de fanfară, Foişor – Parcul „Regele Mihai I al României”; Participă fanfarele invitate din Germania și Austria
️• 19:00 – 20:00 – Concert jazz ”Bigg Dima” – Turnul Dogarilor
️• 20:00 – Întâlnirea Saşilor Nordtransilvăneni – Asociaţia HOG Bistritz- Nösen– Centrul Cultural Municipal