DANIEL SUCIU: Robert Sighiartău, iar te strânge cămașa?

Deputatul social-democrat Daniel Suciu s-a lansat într-un atac virulent la adresa liberalului Robert Sighiartău.

Am înțeles că ai căzut din echipa câștigătoare și acum ești în cea a veșnicilor pierzători, veșnic nemulțumit și veșnic doritor de funcții, dar nu primim lecții, sugestii sau propuneri din partea celui care a fost secretar general al PNL și nu ați făcut nimic pentru eliminarea pensiilor speciale.

Nici europarlamentarul liberal Rareș Bogdan, așa-zis fost om de televiziune, nu a scăpat de ,,săgețile”  lui Daniel Suciu:

Nu ești în măsură să vorbești despre alții pe acest subiect în condițiile în care noi le-am eliminat în Parlament la 11 zile de la preluarea funcției de premier, iar tu încă numeri cele 30 de zile ale lui Rareș Bogdan și asta deja de vreo 3 ani. Dar, știi de fapt care este problema? Ai tăi din PNL de la București îti tot dau cartonașe roșii la toate funcțiile pe care ți le dorești iar de la Bistrița ai fost descalificat demult pentru neprezentare. Chiar nu pricepi?

Bine, pe Rareș Bogdan îl cam strânge rujul!

Raimond Petruț

Trei copii de zece: Lara Mureșan, Mihai Ovidiu Fătu și Sara Mureșan. Da, avem viitor!

Trei absolvenți ai clasei a VIII-a din școlile gimnaziale din Bistrița-Năsăud au obținut media 10 la Evaluarea Națională.

Vorbim despre:

   Lara Maria Mureşan  de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean a demonstrat că ,,așchia nu sare departe de trunchi”.

Provine dintr-o familie de dascăli și duce mai departe mândria de a fi om educat.

lara-muresan-200x300 Trei copii de zece: Lara Mureșan, Mihai Ovidiu Fătu și Sara Mureșan. Da, avem viitor!

   Mihai Ovidiu Fătu–  Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița

După ce a absolvit şcoala gimnazială cu media 10, Mihai a obţinut media maximă și la Evaluarea Națională.

mihai-fatu-123x300 Trei copii de zece: Lara Mureșan, Mihai Ovidiu Fătu și Sara Mureșan. Da, avem viitor!

   Sara Alessia  Mureşan – Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița

Sara a reuşit să îmbine prefect sportul cu învățătura.

sara-muresan-2-225x300 Trei copii de zece: Lara Mureșan, Mihai Ovidiu Fătu și Sara Mureșan. Da, avem viitor!

1.981 de elevi din Bistrița-Năsăud au obținut minim media 5, iar  543 au obținut sub 5. În schimb,  101 au absentat.

Rata de promovare în Bistrița-Năsăud este de 78,5%, la nivel național fiind de 76,2%.

Din cei 2.625 de candidați înscriși, la Română s-au prezentat 2.525, la Matematică – 2.523, iar la Limba maternă – 68.

Președintele AUR, George Simion, va fi prezent duminică, 2 iulie, la Bistrița

Președintele Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, George-Nicolae Simion invită pe toți cetățenii județului Bistrița-Năsăud, duminică, 2 iulie, la ora 19.00, la Palatul Culturii din municipiul Bistrița. Aici va fi prezentat și lansat în dezbatere publică proiectul programului de guvernare al partidului în 15 puncte- Reconstruim România, transmite Dragoș Hârjoabă, coordonator AUR Bistrița-Năsăud.

Acesta a mai punctat:

Evenimentul va fi urmat de o serie de dezbateri publice la nivel național care își propun îmbunătățirea documentului inițial în vederea obținerii consensului societal asupra măsurilor concrete care trebuiesc întreprinse pentru atingerea obiectului de reconstruirea a României.

foto: flux60.ro

 

Începând de mâine, Protecția Consumatorilor va funcționa într-un sediu nou

Vă informăm că, începând cu data de 29 iunie 2023, noul sediu al instituției va fi în incinta Shopping Center, situat în municipiul Bistrița, Bulevardul Republicii nr.2, et.I, județul Bistrița-Năsăud. Prin urmare, vă rugăm ca începând cu cu această dată, toată corespondența adresată Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud să fie transmisă la noul sediu al instituției. Putem fi contactați și la numărul de telefon 0377-755.363, e-mail: secretariat.bistrita-nasaud@anpc.ro și pe pagina de Facebook Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud, a declarat Stelian Dolha.

foto: bistritaexpress.ro

Bernadette Szocs, fosta elevă a bistrițeanului Gheorghe Bozga, este campioană la Jocurile Europene Cracovia Malopolska 2023

Bernadette Szocs obține prima mare performanță a carierei în proba de simplu, devenind campioană a Jocurilor Europene, o variantă continentală a Jocurilor Olimpice. Românca a făcut un meci excelent, mai ales în a doua sa parte, revenind de la 1-3 și câștigând meciul după un set decisiv, pe care l-a dominat categoric, cu 4-3 (4-11, 7-11, 11-7, 8-11, 13-11, 11-9, 11-3).

Alături de titlul de campioană al Bernadettei Szocs, Eliza Samara a câștigat la rândul ei medalia de bronz, după o victorie în fața polonezei Natalia Bajor, cu 4-3 (11-9, 4-11, 13-11, 9-11, 9-11, 11-7).

 

Sursa foto: Facebook Comitetul Olimpic și Sportiv Român