Posmuș: Proiect de intervenție prin cultură-,,Castel viu. Artă și comunitate”
Este un proiect de intervenție prin cultură prin care încurajăm implicarea localnicilor în activități cultural-educative realizate la Castelul Teleki din satul Posmuș, comuna Șieu. Prin platforma interdisciplinară și prin abordarea deschisă și incluzivă a proiectului, sperăm să se cristalizeze o perspectivă realistă și un răspuns la întrebarea de bază a demersului nostru: avem un castel recent restaurat aflat în proprietate publică, cum poate aceasta să devină parte a vieții comunităților rurale care îl înconjoară? Astfel miza noastră este să îi dăm castelului o comunitate – să aducem comunitatea mai aproape de castel, transmit inițiatorii proiectului.
Acțiunile proiectului sunt concepute ca un proces de cunoaștere și înțelegere a nevoilor culturale locale, care să ducă la dezvoltarea unui program prin care acest loc să devină un reper pentru viața culturală a comunității și un spațiu de întâlnire și educație. Prin triada interdisciplinară cultură-educație-mediu urmărim stabilirea unui echilibru între dimensiunea turistică recent dobândită și nevoile comunității locale.
Acest proiect, inițiat de Asociația Petrus Italus Trust – Alianța pentru patrimoniul Bistrițean, se bazează pe punerea în comun a expertizelor partenerilor noștri, care reprezintă patru actori sociali: zona ONG, zona universitară, zona comunității locale din Posmuș și zona autorităților județene și locale. În acest sens amintim sprijinul acordat din partea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și al Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud – administratorul castelului – parteneriatul cu Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), Facultatea de Teatru și Film (Cluj-Napoca) și susținerea Primăriei Șieu și a Școlii Gimnaziale Șieu.
Panul de activități:
CERCETARE
iunie 2023- decembrie 2023
Cunoașterea comunității (poveşti de viaţă, biografii şi evenimente memorabile, relaţia castelului cu satul şi comunităţile locale, evoluţii arhitecturale şi funcţionale, etc) pe trei direcții de acțiune:
– Istorie (micro și macro istorii ale locului)
– Antropologie și sociologie
– Mediu și biodiversitate
SCOALA DE VARĂ
iulie 2023
Două ateliere de teatru pentru 30 copii din Posmuș (realizate de Sorana Eșeanu și Anda Drăgan).
Două ateliere de film pentru 30 de copii din Posmuș (coordonate de Daniel Iftene).
Un atelier de teatru pentru 5 adulți din Posmuș (coordonat de Andreea Iacob).
Un laborator de dezvoltare de proiecte de educație culturală cu și pentru comunitatea locală.
Întâlniri cu profesioniști în domenii relevante pentru tematica proiectului.
Noi din Posmuș / Noi în Posmuș – seară de muzică și dans, un eveniment de întâlnire a comunității locale.
Cinema / cineva la Castel – 3 proiecții de film.
REZIDENȚE ARTISTICE
august – octombrie 2023
Cristina David și Răzvan Anton, artiștii rezidenți, vor dezvolta câte un proiect artistic în strânsă legătură cu resursele materiale și imateriale locale și vor organiza ateliere de creație pentru copii.
Lavinia Cociubei și Daniella Ludivig vor curatoria o expoziție dedicată familiei Teleki.
ATELIERE DE PEDAGOGIE TEATRALĂ
septembrie – decembrie 2024
Iulia Ursa va coordona o serie de ateliere de pedagogie teatrală dedicată învățătorilor și formatorilor non-formali locali.
DEZVOLTAREA STRATEGIEI EDUCAȚIONAL-COMUNITARE PENTRU CASTELUL TELEKI
februarie – mai 2024
Organizare unor laboratoare de lucru în cadrului masteratului de Management și Antreprenoriat Cultural al Facultății de Teatru și Film, UBB Cluj-Napoca, pentru formularea unor planuri strategice de dezvoltare a programului castelului pe diverse puncte nodale (comunitate, educație, turism și cultură).
EVENIMENTUL FINAL
iunie 2024
Lansarea unui volum care include articolele cercetătorilor, prezentarea activităților proiectului, istoria ansamblului arhitectonic și propuneri de acțiuni pentru inserarea acestuia în circuitul cultural educațional, cât și în viața comunității locale.
Vernisajul expoziției de fotografie a Patriciei Marina Toma.
Vernisajul expoziției dedicate familiei Teleki, curatoriată de Lavinia Cociubei și Daniella Ludvig.
Activitățile proiectului sunt gratuite, sunt adresate tuturor locuitorilor din zonă și se desfășoară atât în spațiul muzeal, în parcul și împrejurimile castelului, cât și în alte locuri din sat.
Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României – PNRR și  de Uniunea Europeană.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia finanțatorului. Finanțatorul nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Serviciul Salvamont a marcat din nou un traseu turistic de 19 km, în zona Colibița
O echipă a Serviciului Public Județean Salvamont Bistrița- Năsăud a efectuat remarcajul tronsonului Colibița- Valea Colbu-Valea Pănuleț-Poiana Cofii, din cadrul traseului turistic Colibița-Valea Pănuleț-Valea Colbu-Poiana Cofii-Poiana -Calului-Valea Repedea – DJ 172D ( Valea Bistriței Ardelene ).
Atenție! Drumul forestier Panulețul este în modernizare de la km 0 pana la km 1+500, mai precis podețele betonate sunt în reabilitare cu tabliere noi, deci nu este accesibil auto până la finalizarea lucrărilor, transmit reprezentanții instituției.
Marcaj: triunghi galben
Lungimea traseului: 19 km
Dificultate: traseu ușor.
salvamont-6-225x300 Serviciul Salvamont a marcat din nou un traseu turistic de 19 km, în zona Colibița salvamont-4-225x300 Serviciul Salvamont a marcat din nou un traseu turistic de 19 km, în zona Colibița salvamont-3-225x300 Serviciul Salvamont a marcat din nou un traseu turistic de 19 km, în zona Colibița salvamont-2-225x300 Serviciul Salvamont a marcat din nou un traseu turistic de 19 km, în zona Colibița salvamont-1-225x300 Serviciul Salvamont a marcat din nou un traseu turistic de 19 km, în zona Colibița
BISTRIȚA: Astăzi are loc Festivalul folcloric ,,Tinerețe”
Sunt Oana Bozga-Pintea, interpret de folclor și vă trimit acest e-mail ca o invitație la Festivalul Folcloric TINEREȚE. Va fi un spectacol UNIC PENTRU BISTRIȚA, plin de culoare și frumusețe. Vor evolua pe scenă foarte multi artiști iar Iuliana Tudor va prezenta evenimentul. Acest spectacol este organizat de Centrul Cultural GEORGE COȘBUC, instituție cu care eu am o colaborare frumoasă mai bine de 1 an, împreună cu UNIUNEA ARTIȘTILOR INTERPREȚI DE FOLCLOR MUZICAL DIN ROMÂNIA și susținut de Primăria Municipiului Bistrița.
ebaccdab-af1e-4c43-b03a-161372bdc97f-1-239x300 BISTRIȚA: Astăzi are loc Festivalul folcloric ,,Tinerețe"
Sprijin acordat de către jandarmii montani Rodna unui bărbat de 42 de ani care și-a pierdut cunoștința

Jandarmii montani Rodna au intervenit, pe Valea Anieșului, în sprijinul unui bărbat care în urma unei căzături s-a lovit la cap, dupa care și-a pierdut cunoștința.

Bărbatul prezenta un traumatism cranio-cerebral, cu pierdere temporară a stării de conștientă și incoerență în vorbire. Jandarmii montani i-au acordat primul ajutor și l-au transportat la sediul Ambulanței Maieru, a declarat Georgeta Cășvan, purtător de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud.

Acesta a fost predat în siguranță și transportat ulterior la Spitalul din orașul Năsăud.

STRÂMBA: Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier

Doua echipaje SMURD, inclusiv echipajul de terapie intensiva mobila, un echipaj de descarcerare și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud au intervenit pe raza localității Strâmba la un accident rutier.

Toate cele trei victime găsite la locul accidentului ( un tânăr în vârsta de 17 ani și doua femei) au fost preluate de echipajele medicale și au fost transportate la UPU SMURD Bistrița, transmite Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Primăriile Budacu de Jos, Târlișua și Rodna primesc bani din Fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului

Sumele primite vor fi folosite pentru plata unor cheltuieli curente și de capital.

Unitățile administrativ-teritoriale Budacu de Jos, Târlișua și Rodna se confruntă cu reale dificultăți financiare, pe fondul creșterii prețurilor la utilități și la materiale, fiind în imposibilitatea de a asigura funcționarea aparatului de specialitate, a serviciilor publice din subordine, cofinanțarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă sau cu finanțare din programe naționale aflate în implementare, precum și plata unor cheltuieli stabilite prin hotărâri judecătorești.

Fiecare dintre cele trei primării vor primi 350.000 de lei.

Greva profesorilor continuă. Directorii ar putea încheia mediile elevilor doar cu notele obținute până acum
Ministerul Educației a lansat un proiect de modificare a regulamentelor școlare, astfel încât directorii să poată încheia mediile elevilor doar cu notele obținute până acum, iar profesorii care participă la cursuri să ajute la examenele finale.

Între timp, în jur de 150.000 de angajați rămân în grevă, iar liderii de sindicat anuntă că un nou miting de amploare vă încheia probabil a treia săptămână de generală.

Pe de altă parte, guvernul precizează că va adopta astăzi un memorandum care va fi publicat în Monitorul Oficial, pentru a garanta creșterile salariale ale profesorilor.

86% dintre membrii sindicatelor din învățământ susțin în continuare greva generală, anunță liderii.

Elevii din 5 școli din județ au fost premiați în cadrul concursului ,,Reciclezi pentru viitorul tău!”
Faptele bune sunt răsplătite întodeauna! Elevii din 5 școli din județ au primit premiile din cadrul concursului ,,Reciclezi pentru viitorul tău!”
Copiii s-au implicat în colectarea deșeurilor reciclabile și au adus l școală cantități impresionante! Premiile au fost pe măsura efortului lor– 105 elevi au fost premiați cu biciclete, boxe portabile și căști audio.
Școala Gimnazială Mărișelu a adunat o cantitate totală de 6,3 tone de deșeuri reciclabile, iar câștigătorul bicicletei a fost elevul Abrudan Mario din clasa a V-a cu o cantitate de 1,3 tone.
Școala Gimnazială Livezile a adunat o cantitate de 4,2 tone de deșeuri reciclabile, iar câștigătoarea bicicletei a fost eleva Haruță Giulia din clasa a VIII-a cu o cantitate de 819 kg.
Școala Gimnazială Dumitra a adunat o cantitate totală de 5,9 tone, câștigătoarea bicicletei fiind Gavriloaie Andreea din clasa a IV-a cu o cantitate de 600 kg.
Ciclurile primare și gimnaziale ale Liceului Tehnologic Maieru au adunat 6,6 tone de deșeuri reciclabile, câștigătoarea bicicletei fiind Pădure Daria din clasa 0, cu o cantitate de 735 kg.
Școala Gimnazială Ilva Mare a adunat o cantitate totală de deșeuri reciclabile de 4,3 tone, bicicleta fiind castigată de Doboș Marian din clasa a III-a cu o cantitate de 1 tonă de deșeuri reciclabile.
Mulțumim cadrelor didactice pentru implicare în buna desfășurare a acstei activități! Felicitări tuturor elevilor responsabili și prietenoși cu mediul care au participat la acest concurs! Campionii reciclării din județul nostru ne demonstrează prin implicarea lor că împreună putem face Bistrița-Năsăud un județ mai curat!, transmite Cristian Niculae, director executiv ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
BISTRIȚA: La nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență, 465 membri ai sindicatului au intrat în grevă japoneză

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a primit astăzi o informare de la Federația SANITAS din România, potrivit căreia a demarat procedurile de declanșare a conflictului colectiv de muncă la nivelul sectorului Sănătate.

În adresa transmisă, SANITAS a precizat că, începând de azi, 7 iunie, desfășoară grevă japoneză, fără întreruperea activității, cu purtarea de însemne SANITAS, în toate unitățile din țară în care au membri de sindicat, a declarat Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.

greva-spital-3-169x300 BISTRIȚA: La nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență, 465 membri ai sindicatului au intrat în grevă japoneză greva-spital-4-300x169 BISTRIȚA: La nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență, 465 membri ai sindicatului au intrat în grevă japoneză greva-spital-5-169x300 BISTRIȚA: La nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență, 465 membri ai sindicatului au intrat în grevă japoneză

Conform lui Darius Ilieșiu, responsabilul SANITAS al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, la nivelul unității medicale sunt 465 membri ai sindicatului SANITAS, care participă la grevă. Aceștia poartă ecusoane cu însemnele sindicatului și mențiunea „grevă japoneză”.

 

BISTRIȚA: Lucrări în plină desfășurare la noua aripă a Spitalului Clinic Județean de Urgență

Vă reamintim că semnarea contractului pentru obiectivul de investiție ,,Extindere pavilion spital prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă” a fost semnat în data de 17 martie, la UMFST Târgu Mureș .

Acest proiect este realizat de  DIMEX 2000 COMPANY SRL, în asociere cu  HIDRO SALT B 92 SRL-CONSOLA GRUP CONSTRUCT SRL-MANSART CORPORATE SRL- CUBICON INVEST SRL.

Sigla-Dimex-300x159 BISTRIȚA: Lucrări în plină desfășurare la noua aripă a Spitalului Clinic Județean de Urgență

Extinderea Spitalului Județean de Urgență Bistrița, construirea aripii noi, cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă reprezintă o investiție de circa 48 de milioane de euro. 

Structura noii clădiri este următoarea: 

Subsol: Depozit și adăpost ALA (apărare locală antiaeriană);

Parter: Secția de Hemodializă;

           Parcare semi-robotizată peste 50 de locuri;

  Birou de internări;

Etaj I: 

  • Secția ORL (25 paturi)
  • Structura de spitalizări de zi
  • compartiment chirurgie plastică (10 paturi)

Etaj II: 

  • Secția Cardiologie (55 de paturi) – din care 8 paturi pentru USTACC (unitatea de supraveghere şi tratament avansat al pacienților cardiaci critici)
  • Sală hibrid Angiografie pentru cardiologie intervențională
  • Secție obstetrică ginecologie (25 paturi)

Etaj III: Bloc operator cu 4 săli de operație

Săli de operație ( Neurochirurgie, Gastroenterologie intervențională, Chirurgie plastică, Oftalmologie)

  • Compartiment Neurochirurgie (17 paturi)
  • Compartiment recuperare neurologică ( 7 paturi )

Etaj IV: secții de spitalizare

  • Compartiment Gastroenterologie (13 paturi)
  • Secția Neurologie (55 paturi din care 8 paturi pentru unitatea cu accidente vasculare cerebrale).

Alte beneficii pentru oameni:

Extinderea blocului operator cu încă 4 săli de operație;

Construirea unei săli de 150 de locuri care să permită organizarea de conferințe, ședințe, cursuri și concursuri;

Acordarea celor mai bune servicii medicale prin îmbunătățirea stării de sănătate a populației și realizarea unui sistem de sănătate modern și eficient bazat pe servicii medicale de înaltă clasă;

Creșterea numărului de paturi, extinderea secțiilor;

Creșterea dotării tehnico-medicală a spitalului;

Minimalizarea infecțiilor nosocomiale și intra-spitalicești.