Sprijin acordat de către jandarmii montani Rodna unui bărbat de 42 de ani care și-a pierdut cunoștința
Jandarmii montani Rodna au intervenit, pe Valea Anieșului, în sprijinul unui bărbat care în urma unei căzături s-a lovit la cap, dupa care și-a pierdut cunoștința.
Bărbatul prezenta un traumatism cranio-cerebral, cu pierdere temporară a stării de conștientă și incoerență în vorbire. Jandarmii montani i-au acordat primul ajutor și l-au transportat la sediul Ambulanței Maieru, a declarat Georgeta Cășvan, purtător de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud.
Acesta a fost predat în siguranță și transportat ulterior la Spitalul din orașul Năsăud.










