SALVA: Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier

Polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Năsăud au intervenit la un accident produs pe Drumul Național 17, în Salva.

Din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din Telciu a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 73 de ani, din Vișeu de Sus. În urma accidentului, șoferul de 18 ani și un pasager din același autoturism au fost răniți necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite împrejurările producerii evenimentului rutier.

fotografie cu caracter ilustrativ

Localitățile Jelna, Budacu de Jos, Buduș, Monariu și Simionești, fără apă potabilă până la ora 16
În vederea remedierii unei avarii identificate pe rețeaua de distribuție a apei, compania Aquabis anunță întreruperea totală a furnizării apei potabile astăzi , 9 iunie, începând cu ora 11.00 până la ora 16.00 (estimativ) în localitățile Jelna, Budacu de Jos, Buduș, Monariu și Simionești.
Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil. Menționăm faptul că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată și este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate. Din acest motiv, în unele situații anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă.
În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității), fapt pentru care înainte de consum, vi se recomandă să lăsați apa să curgă câteva minute pentru limpezire.
Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze față de consumatori pentru disconfortul creat în acest interval. Vă stăm la dispoziție pentru sprijin și informații suplimentare la următoarele numere de telefon : 0263213117 și 0372742478.
BISTRIȚA: Şedinţă de reatribuire / atribuire / licitaţie pentru anumite locuri de parcare. Aflați pentru ce zone

Ca urmare finalizării lucrărilor de amenajare a parcării de reședință, în locul punct termic, din zona imobilelor: Axente Sever, bl.16, sc. A,B,C,D,E,F și Intrarea Castanului, bl.2, sc. A,B,C,D și bl.4A, sc. A,B, vă comunicăm că în data de 19.07.2023 se va desfășura sedința de reatribuire/atribuire/licitare a locurilor de parcare, la sediul Primăriei Municipiului Bistriţa – Piața Centrală nr.6, după cum urmează:

1. La ora 13.30 sunt invitate persoanele fizice şi juridice care au domiciliul/sediul în zona sus menționată și deţin în proprietate sau folosință un autoturism, care beneficiază de un loc de parcare plătit și doresc un loc de parcare în spațiul nou amenajat, dintre locurile de la nr. 1 – 8.

2. La ora 14.00 sunt invitate persoanele fizice încadrate într-un grad de handicap sau persoanele care au în întreținere o astfel de persoană, domiciliată la adresa solicitantului, care au domiciliul în zona sus menționată și deţin în proprietate sau folosință un autoturism și doresc atribuirea unui loc de parcare în parcarea nou amenajată, dintre locurile de la nr. 9 – 18.

3. La ora 14.30 sunt invitate persoanele fizice şi juridice care au domiciliul/sediul în zona sus menționată și deţin în proprietate sau folosință un autoturism și doresc atribuirea/licitarea unui loc de parcare în parcarea nou amenajată, dintre locurile de la nr. 9 – 18.
În vederea participării la procedură, solicitanții trebuie să depună până în data 18.07.2023, ora 1400, la Primăria Municipiului Bistriţa, sediul Serviciului public municipal „Direcţia Patrimoniu” din str. Gh. Şincai nr.2, în copie, documentele prin care fac dovada respectării prevederilor Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare de reședință, respectiv:

a) Documente privind deținerea spațiului: contract de vânzare-cumpărare/extras CF de dată recentă/contract de închiriere avizat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud/contract de comodat autentificat/certificat de moștenitor/act de donație etc.;
b) Carte de identitate, completată cu ”stabilit reședință” dacă este cazul;
c) Certificat de înregistrare/certificat de înregistrare fiscală pentru persoanele juridice/P.F.A./I.I./I.F./cabinete medicale/cabinete avocatură/cabinete notariale și altele asemenea;
d) Act constitutiv al societății (în cazul în care persoana solicitantă este asociat în societate);
e) Documente privind deținerea unui autoturism: certificat de înmatriculare, contract de leasing, împuternicire a persoanei juridice proprietar al autoturismului dat în folosință unei persoane fizice, dovada provizorie de circulație a unui autoturism eliberată de organele competente înainte de înscrierea definitivă, după caz;
f) Copie certificat de căsătorie, în situația în care la aceeași adresă domiciliază două familii;
g) Certificat de încadrare într-o grupă de handicap al solicitantului, al unui membru al familiei sau persoanei aflate în întreținere, domiciliată la aceeași adresă dacă este cazul;
h) Acte doveditoare că este veteran de război, membru A.F.D.P.R. sau beneficiar al prevederilor Legii 189/2000;
i) Cupoanele de pensii, soț și soție, pentru acordarea reducerii cu 50% a tarifului de parcare, în cazul în care media pensiilor nu depășește salariul minim net pe economie;
j) Declarație pe propria răspundere pentru persoanele care nu înregistrează venituri, în familia în care unul din membri este pensionar, pentru acordarea reducerii cu 50% a tarifului de parcare.

Notă: Conform Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare amenajate în parcările de reședință din municipiul Bistrița aprobat prin Hotărârea nr.141/ 26.10.2017 a Consiliului Local al Municipiului Bistriţa, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele încadrate într-un grad de handicap sau persoanele care au în întreținere o astfel de persoană, domiciliată la adresa solicitantului, beneficiază de atribuirea locurilor de parcare cu prioritate.

OCNIȚA: Un bărbat de 36 de ani a fost găsit spânzurat. Cadrele medicale ajunse la față locului au reușit să-i salveze viața

Primul echipaj (B2) ajuns la fața locului a găsit pacientul eliberat de pe frânghie, cu minime funcții vitale prezente și s-au  demarat imediat măsurile de stabilizare.

o3-225x300 OCNIȚA: Un bărbat de 36 de ani a fost găsit spânzurat. Cadrele medicale ajunse la față locului au reușit să-i salveze viața o1-225x300 OCNIȚA: Un bărbat de 36 de ani a fost găsit spânzurat. Cadrele medicale ajunse la față locului au reușit să-i salveze viața

Echipajul C2, alocat în sprijin, a continuat măsurile de stabilizare și a pregătit bărbatul pentru evacuare. Deoarece echipajul aerian de salvare nu era disponibil, pacientul a fost evacuat terestru către UPU-SMURD din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, se arată în comunicatul celor de la SAJ Bistrița-Năsăud.