Monica Săsărman, secretar de stat MDLPA , a participat la Congresul Central European al Gazelor Naturale
Evenimentul a fost  organizat la Sibiu, în perioada 27-29 septembrie, de către SNTGN Transgaz SA, într-un moment definitoriu pentru securitatea energetică a Europei, în toamna celui de-al doilea an de conflict în Ucraina.
În cadrul Congresului, am susținut una dintre cele mai interesante și de impact teme: ,,Investiții în infrastructura gazieră națională -vector de dezvoltare sustenabil a comunităților locale”. 
Am prezentat cu mândrie istoricul proiectului investițional conceput în anul 2018 de către președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care viza înființarea și extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale în județul Bistrița-Năsăud. De asemenea, am atras atenția asupra a două dintre principiile de bază care guvernează serviciile publice, și anume adaptabilitatea și accesibilitatea pe care ar trebui să se fundamenteze orice proiect investițional menit să dezvolte un serviciu public. Trebuie asigurat acel echilibru între obligația de serviciu public si rentabilitatea economică a unei investiții, a punctat Monica Săsărman.
În prezent, la nivelul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației sunt înregistrate peste 1300 de cereri de finanțare a rețelelor de distribuție a gazelor naturale, cu o valoare de peste 63 miliarde de lei, județul Bistrița-Năsăud numărându-se printre beneficiarii acestor sume.
monica-sasarman-300x157 Monica Săsărman, secretar de stat MDLPA , a participat la Congresul Central European al Gazelor Naturale
Concluzia tuturor participanților la Congres a fost că România are asigurată întreaga cantitate de gaze naturale pentru perioada următoare și că în continuare se vor dezvolta capacitățile de înmagazinare a acestora, iar investițiile în infrastructura aferentă gazelor naturale trebuie să continue! Felicitări organizatorilor acestui eveniment atât de necesar și de important! , a mai precizat secretarul de stat MDLPA.
BISTRIȚA: Sunteți invitați la expoziția de pictură „There is a landscape in my head” a artistului Eugen Alupopanu
Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Interjudețeană Cluj-Bistrița, în colaborare cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Primăria Municipiului Bistrița, respectiv Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița vă invită, joi, 5 octombrie 2023, începând cu ora 18 la expoziția de pictură „There is a landscape in my head” a artistului Eugen Alupopanu, la Galeria Arcade 24, Piața Centrală, nr. 24, din Bistrița.
Prezintă: Vasile Duda – istoric de artă
SÂNGEORZ-BĂI: S-au recepționat  lucrările ce au vizat construirea unei capele mortuare pe strada Clopoțeilor
S-au recepționat  lucrările ce au vizat construirea unei capele mortuare pe strada Clopoțeilor, în orașul Sângeorz-Băi. În urma recepției acesteia, cetățenii beneficiază acum de un loc pentru prăznuirea persoanelor apropiate, trecute în neființă.
Acest proiect este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală – AFIR și are o valoare totală de 943.943,38 lei cu TVA.
Clădirea are o arhitectură tradițională, specifică zonei, care oferă comunității condiții optime pentru organizarea de ceremonii de înhumare a persoanelor decedate. Aceasta va putea fi utilizată de toate confesiunile din localitate. Între dotările sociale de care trebuie să beneficieze locuitorii din Sângeorz-Băi și nu numai, se regăsește și capela mortuară, ca urmare a aplicării normelor sanitare conforme cu legislaţia europeană, devenită obligatorie după aderarea la Uniunea Europeană. După apariția legii 102/2014, această situație nu mai este acceptată, transmite primarul orașului-stațiune Sângeorz-Băi, Cătălin Bota.
sg11-225x300 SÂNGEORZ-BĂI: S-au recepționat  lucrările ce au vizat construirea unei capele mortuare pe strada Clopoțeilor sg10-250x300 SÂNGEORZ-BĂI: S-au recepționat  lucrările ce au vizat construirea unei capele mortuare pe strada Clopoțeilor sg9-250x300 SÂNGEORZ-BĂI: S-au recepționat  lucrările ce au vizat construirea unei capele mortuare pe strada Clopoțeilor sg8-225x300 SÂNGEORZ-BĂI: S-au recepționat  lucrările ce au vizat construirea unei capele mortuare pe strada Clopoțeilor sg7-2-225x300 SÂNGEORZ-BĂI: S-au recepționat  lucrările ce au vizat construirea unei capele mortuare pe strada Clopoțeilor sg6-2-225x300 SÂNGEORZ-BĂI: S-au recepționat  lucrările ce au vizat construirea unei capele mortuare pe strada Clopoțeilor sg5-2-225x300 SÂNGEORZ-BĂI: S-au recepționat  lucrările ce au vizat construirea unei capele mortuare pe strada Clopoțeilor sg3-2-250x300 SÂNGEORZ-BĂI: S-au recepționat  lucrările ce au vizat construirea unei capele mortuare pe strada Clopoțeilor sg2-2-225x300 SÂNGEORZ-BĂI: S-au recepționat  lucrările ce au vizat construirea unei capele mortuare pe strada Clopoțeilor
BISTRIȚA: Festivalul de arte vechi se va desfășura în perioada 5-8 octombrie. Aflați programul complet

Festivalul de Arte Vechi, ajuns la ediția a III-a, readuce în burgul Bistriței atmosfera de acum sute de ani, prin concerte de muzică veche, expoziții, ateliere de creație și restaurare, storytelling, târg de meșteșuguri vii, dansuri din perioada de glorie a cetății.

 Moștenirea istorică și culturală locală constituie un element semnificativ al brandului Poarta Transilvaniei și au un rol cheie în dezvoltarea durabilă, iar punerea lor în valoare prin evenimente culturale care facilitează cunoașterea istoriei locale, a elementelor caracteristice fiecărei perioade istorice și măsura în care acestea sunt reflectate în patrimoniul cultural material și imaterial, este o necesitate și un act de onoare. Este exact ce își propune Festivalul de arte vechi,un proiect inițiat de Asociația Culturală Bistrița Medievală și finanțat din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general de către Primăria Municipiului Bistrița și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

În perioada 5-8 octombrie 2023, publicul larg va putea să intre în conexiune cu moștenirea istorică și culturală prin concerte de muzică veche cu elevii și cadrele didactice ale Liceului de Muzică „Tudor Jarda” și cu formația Musica Profana,ateliere de creație cu Vlad Bodașca și Adrian Solcan, dansuri renascentiste cu grupul Renaissance, tururi ghidate cu voluntarii EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud și ai Serviciului Politici Publice Educație, Tineret, Turism și Sport din cadrul Primăriei municipiului Bistrița, expoziții și ateliere de punere în valoare a patrimoniului în parteneriat cu Asociația Petrus Italus Trust, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Liceul de arte ”Corneliu Baba”, târguri de produse tradiționale și meșteșuguri Produs în Bistrița-Năsăud, ateliere educative și alte activități interactive. Cu această ocazie, Biserica Evanghelică din Bistrița, proaspăt reinaugurată după un proces elaborat de restaurare, își va redeschide porțile sâmbătă, 7 octombrie pentru un eveniment complex,al cărui punct culminant va fi spectacolul extraordinar de muzică veche, cu instrumente de epocă, al formației Musica Profana.

Parteneri: Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud”, Centrul EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud, Universitatea Babeș-Bolyai extensia Bistrița, Facultatea de Geografie, specializarea Geografia Turismului, Asociația Petrus Italus Trust, Fundația Societatea de Concerte Bistrița, Liceul de muzică Tudor Jarda, Bodo Gallery, Primăria Galații Bistriței, Școala Gimnazială ,,Grigore Herinean” Galații Bistriței

Proiectul Festivalul de arte vechi vizează să sprijine eforturile autorităților locale de valorizare a moștenirii culturale, în măsură să creeze avantaje pentru diferențiere și să-i sporească atractivitatea, prin efortul integrat al parteneriatului, ce reunește actori sociali cu expertiză în domeniile vizate de proiect, în realizarea de activități cu un caracter aparte, de impact regional/ național/ internațional, ce îmbină valorizarea elementelor de patrimoniu cultural material și construit cu cele de patrimoniu imaterial, activități educative non-formale destinate, în mod special tinerilor, și de voluntariat.

Program

Joi, 5 octombrie

Casa Argintarului – Centrul German Bistrița, Str. Dornei nr. 5

Ora 16:00 –Atelier de storytelling cu John Row(Marea Britanie), în parteneriat cu Asociația Produs în Bistrița-Năsăud, Extensia Bistrița a Universității Babeș-Bolyai – Facultatea de Geografie, Liceul de Arte „Corneliu Baba”, Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, Primăria Galații Bistriței, Școala Gimnazială ”Grigore Herinean” Galații Bistriței

Înscrieri în limita locurilor disponibile la nr. de WhatsApp 0726378603 sau e-mail bistritamedievala@gmail.com

Vineri, 6 octombrie

Bodo Art Gallery – Pietonal, Str. Liviu Rebreanu nr. 20

 Ora 15:00 – 18:30 – Atelier de sculptură, olărit și pictură cu Vlad Bodașca și Adrian Solcan.

Înscrieri, în limita locurilor disponibile, la nr. de WhatsApp 0726378603 sau e-mail bistritamedievala@gmail.com

Ora 17:00Recital de muzică veche cu elevii și profesorii Liceului de Muzică „Tudor Jarda”

Sâmbătă, 7 octombrie

 Pietonalul Liviu Rebreanu

 Ora 15.30 – Dansuri renascentiste cu grupul Renaissance (Deva)

 Biserica Evanghelică

 Ora 16:00:

 Descoperă tainele cetății! – Tur ghidat al centrului istoric cu plecare din fața Bisericii Evanghelice, în parteneriat cu Centrul EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud

 Ora 17:00:

 Dansuri renascentiste cu grupul Renaissance (Deva)

Workshop &expoziție foto „Restaurarea Bisericilor Evanghelice din Bistrița și Vermeș, exemple de bune practici”, în parteneriat cu Asociația Petrus Italus Trust, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Liceul de arte ”Corneliu Baba”. Prezintă:istoric Vasile Duda, arheolog Radu Zăgreanu, artist plastic Sever Moldovan, arhitect Lavinia Cociubei.

Tururi ghidate în Biserica Evanghelica oferite de voluntarii Serviciului Politici Publice Educație, Tineret, Turism și Sportdin cadrul Primăriei Bistrița

Ora 18.00 – Dansuri renascentistecu grupulRenaissance (Deva)

Spectacol extraordinarcu formația de muzică vecheMusica Profana (Ungaria)

Piața Mică

Ora 09:00 – 14:00 – Târg de bunătăți tradiționale Produs în Bistrița-Năsăud

În perioada 6 – 8 octombrie:

Pietonalul Liviu Rebreanu

 

Bogdan Ivan: Conectăm 945 de localități rurale din „zone albe” la internet de mare viteză
Prin PNRR este alocată suma de 94.000.000 euro pentru localitățile din toată țara unde nu există internet sau rețelele fixe sunt insuficient dezvoltate.
Îmi doresc ca toți copiii din școlile din mediul rural să aibă acces la internet, acest lucru este obligatoriu pentru a asigura șanse egale pentru toți elevii. Internetul de mare viteză este o șansă uriașă pentru un viitor mai bun!, transmite Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
zone-albe-300x292 Bogdan Ivan: Conectăm 945 de localități rurale din „zone albe” la internet de mare viteză
Investiția nu vizează doar școlile, ci și dispensarele, primăriile și celelalte instituții publice care au nevoie de această resursă pentru a își desfășura activitatea.
Detalii despre investiție și despre beneficiarii acesteia pot fi consultate la adresa:
BISTRIȚA: Lucrări de reabilitare a suprafeței carosabile pe strada Subcetate

Începând din 2  octombrie se vor efectua lucrări de reabilitare a suprafeței carosabile a străzii Subcetate, pe segmentul cuprins între străzile Ioan Slavici și Drumul Cetății.

Pe perioada lucrărilor se va circula alternativ pe câte o bandă de circulație.

Rugăm conducătorii auto, în măsura în care este posibil, să folosească trasee alternative, transmit reprezentanții municipalității.