Augusta Săsărman: Cum să te saboteze consilierii personali în halul acesta?
Augusta Săsărman, consilier  local din partea PSD, a postat următorul mesaj pe pagina sa de Facebook:
Dacă nu ar fi fost postat acest TikTok pe pagina primarului Turc, puteam să jur că a fost făcut de opoziție…Cum să te saboteze consilierii personali în halul acesta? Vor să arate oamenilor că muncește primarul pe brânci la proiecte pentru oraș, dar de fapt sunt acte care trebuie să ajungă într-un dosar penal  la IPJ, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Din acele înscrisuri rezultă că sunt documente care țin de urbanism (certificate de urbanism, posibil PUZ-uri) care au fost întocmite cu încălcarea prevederilor legale… PENALE! Data viitoare o să postați filmuleț cu dosarul de #dare_de_mită pe care îl aveți, domnule Turc? Mită electorală, din campanie, să ne înțelegem. #mai_puteți?
Diana Morar: Femeile însărcinate și persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani vor avea prioritate la casieriile sau ghișeele entităţilor publice şi private
Președintele României a promulgat proiectul PNL care prevede ca femeile însărcinate și persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani să aibă prioritate la casieriile sau ghișeele entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea.
Legea a fost inițiată de deputații PNL, Florin Alexe, Mara Calista și Alin Ignat, la propunerea Mirelei Retegan, fondatoare Gașca Zurli.
Totodată, proiectul prevede și amenajarea unor locuri de parcare rezervate femeilor însărcinate și persoanelor însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani în spațiile de pe lângă clădirile instituțiilor publice și ale unităților publice comerciale și private, a declarat Diana Morar, deputat PNL de Bistrița-Năsăud.
Prin această lege, sunt stabilite și amenzi pentru cei care nu respectă prevederile sau încalcă obligațiile de a amenaja, rezerva și/sau semnaliza locurile de parcare.
Mai multe detalii despre proiect aici: https://shorturl.at/nuwA6
Monica Săsărman: Venim în sprijinul U.A.T.-urilor care derulează proiecte cu fonduri europene

Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Monica Săsărman, susține că actul normativ prin care se dorește sprijinirea  unităților administrativ- teritoriale care derulează proiecte cu fonduri europene se află deja în transparență decizională.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a dat curs solicitărilor formulate de unele unități administrativ-teritoriale pentru a fi  sprijinite  în vederea finalizării proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, precum și pentru creșterea absorbției fondurilor europene. A fost identificat mecanismul de împrumuturi pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, inclusiv a cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor, a punctat Monica Săsărman.

Potrivit actului normativ se pot solicita împrumuturi și pentru instituţiile publice finanţate integral din bugetul local și pentru asociațiile de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, de la Ministerul Finanţelor, în cursul anului 2023, până cel târziu la data de 15 decembrie 2023.  Valoarea maximă ce poate fi autorizată pentru o unitate administrativ-teritorială este de:

  1. i) nelimitat pentru comune;

  2. ii) nelimitat pentru orașe;

iii) 10.000 mii lei pentru municipii;

  1. iv) 25.000 mii lei pentru județe

Mecanismul de acordare şi derulare a împrumuturilor acordate unităţilor administrativ-teritoriale conform prevederilor prezentului articol, precum şi modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituţiilor publice se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

 

TENIS DE CÂMP: Andrei Horoba, pe podiumul Cupei CSM Petroșani!
Sportivul Gloriei 2018 Bistrița-Năsăud a jucat o nouă finală de turneu categoria 1, în proba de simplu – 12 ani.
A ajuns în ultima fază a competiției după ce i-a invins pe:
Rareș Iliescu (CS Tenis Club Râmnicu Vâlcea) cu 6-0, 6-1;
Radu Barzaune (CSM Deva) 6-1, 6-0
David Chiorean (Asociația TC Sun) cu 6-3, 7-6 (2).
În finală, a fost învins de Tudor Ioan Jurca de la CSM Deva cu 6-1, 3-6, 10-5.
La dublu, Andrei Horoba a jucat alături de David Chiorean (Asociația TC Sun), cei doi obținând în finalul competiției locul 3.
Andrei și David au câștigat în fața perechii Andrei Seracin/ Razvan Mone cu 6-0, 6-4,  fiind învinși mai apoi de Tudor Jurca / Radu Barzaune cu 6-4, 7-5.
HANDBAL FEMININ: Junioarele 1 ale Gloriei joacă acasă împotriva fetelor de la Baia Mare
În etapa a 4-a, programată vineri, 20 octombrie, primim vizita echipei Clubului Sportiv Școlar Baia Mare, ocupanta locului 4 în seria F.
Înaintea acestei partide, fetele noastre sunt pe 3, diferența din clasament față de adversara de săptămâna aceasta fiind minimă, de doar un punct.
Partida se va desfășura în Sala Polivalentă Bistrița, începând cu ora 13.
BISTRIȚA: Marți, 24 octombrie, va avea loc vernisajul expoziției de pictură a Simpozionului Internațional „Școala de la Bistrița”
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură, Primăria Municipiului Bistrița, Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița vă invită la expoziția de pictură a Simpozionului Internațional
„Școala de la Bistrița”, ediția a IX-a, 2023.
Expun:
ADINA MOCANU / ADRIAN CRÎȘMARU / ALEXANDRA FLOAREA / ALEXANDRU GAVRILAȘ / ALEXANDRU MOCANU / ALEXANDRU ȘERBAN / ANCA BOERIU / AUREL MARIAN / BIANKA MARSHALL (DE) / BERNARD SCHROCK (DE) / BOGDAN PELMUȘ / CĂTĂLIN BURCEA / COSTIN BRĂTEANU / CRINA STĂNESCU / DAMIAN FURDUI / DANIELA GRAPĂ / DUMITRU MACOVEI / DUSKA (FR) / EUGEN ALUPOPANU / EUSEBIU JOSAN / GABRIEL CALOIAN / GEORGIANA COTUȚIU / GEORGIANA MANEA JOSAN / KEDRON BARRETT (DE) / KITI LEVI (IS) / LOREDANA STANCU / LUCIA CĂLINESCU / MACEDON RETEGAN / MAGDALENA PELMUȘ / MARCEL LUPȘE / MARIA GLIGA / MARIAN COMAN / MARIANA MOLDOVAN / MAREK PALUCH (PL) / MARINELA MĂNTESCU / MIHAI GÎTMAN / MAURICE MIRCEA NOVAC / MIHAI CHIUARU / MIHAI ȚĂRMURE / OXANA CĂPĂȚÂNĂ (MD) / PAUL TÂRZIU / RADU HANGAN / RALUCA ILARIA DEMETRESCU / RODICA CRÎȘMARU / SARAH RALUCA MIULESCU / SERGE VASILENDIUC (PL) / SEVER MOLDOVAN / SHULAMIT HAREL (IS) / SYLVIA MIROWSKA (PL) / ȘTEFAN PELMUȘ / VALENTIN CODOIU / VASILE RAȚĂ / VASILE TOLAN / VIOARA DINU / TOVA PALACHI (IS) / WILBURG KLEFF (DE) / GHEORGHE ZĂRNESCU.
Vernisajul va avea loc marți, 24 octombrie 2023, de la ora 18, la Galeria de artă ROD a Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, situată pe Str. Gen. Grigore Bălan, Nr. 11, Bistrița.
Un proiect coordonat de: MARCEL LUPȘE & EUGEN ALUPOPANU.
Prezintă istoricul de artă VASILE DUDA, ALEXANDRU PUGNA, manager al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și GAVRIL ȚĂRMURE, manager al Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița.
BISTRIȚA: Trasee modificate pentru transportul în comun
Având în vedere închiderea str Năsăudului pentru efectuarea de lucrări de asfaltare în perioada 20-22 octombrie, operatorul Transmixt  face public următoarele rute pentru traseele afectate:
LINIA 1
TUR: str Liberății- bld. Independenței- str Gării- Str Artarilor- str Crinilor- str 1 Decembrie- str Avram Iancu- str. Ștefan cel Mare;
RETUR: str. Ștefan cel Mare- str Avram Iancu- str 1 Decembrie- str Crinilor- str Arțarilor- str Gării- bld Independenței- str Libertății;
LINIILE 5 si 11
TUR: str CR Vivu- str Ștefan cel Mare- bld. G-ral G Bălan- str 1 Decembrie- str Crinilor- traseul normal al fiecărei linii;
RETUR: Traseul normal al fiecărei linii- str Crinilor- str 1 Decembrie- str Avram Iancu- str CR Vivu;
LINIILE 7 si 9
TUR: str Rodnei- str Arțarilor- str Ioan Slavici- str Crinilor- str 1 Decembrie- traseul normal al fiecărei linii;
RETUR: traseul normal al fiecărei linii- str 1 Decembrie- str Crinilor- str Ioan Slavici- str Arțarilor- str Rodnei;
LINIA 13
TUR: traseul normal al liniei- str Crinilor- str Ioan Slavici- str Subcetate- str Busuiocului;
RETUR: traseul normal al liniei- str Ioan Slavici- str Crinilor- bld Republicii- str Al Odobescu;
NU se vor folosi stațiile de pe str Andrei Mureșanu și str Nasaudului, însă vor fi folosite cele din traseul deviat pentru fiecare linie.
ATENȚIE!! Pe str Crinilor nu sunt amenajate stații. Vom afișa informațiile în fiecare stație afectată în cel mai scurt timp posibil. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru că utilizați transportul public!
Au început înscrierile pentru școlile de subofițeri de jandarmi

În perioada 18 octombrie-5 noiembrie 2023 tinerii care doresc să urmeze o carieră în Jandarmerie se pot înscrie la concursul de admitere în unitățile de învățământ postliceal ale Jandarmeriei Române, sesiunea octombrie–decembrie 2023.

La Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgășani și „Petru Rareș” din Fălticeni sunt scoase 700 de locuri (câte 350 de locuri fiecare).

Cererile de înscriere la concursul de admitere la şcolile postliceale ale M.A.I., se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmit exclusiv în format electronic pe adresa ru@jandarmeriabistrita.ro, până la 05.11.2023, înclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Pentru mai multe informații cu privire la condițiile și criteriile de recrutare, tematica, bibliografia și probele de concurs, vă invităm să accesați: http://www.jandarmeriabistrita.ro/lista-admiteri3.

Informații suplimentare puteți obține la Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud – Biroul Resurse Umane, tel. 0263.239.733, interior: 24.535, 24.536.