JELNA: Un bărbat de 45 de ani a fost reținut pentru lovire

În seara de 27 octombrie a.c., în urma cercetărilor efectuate și probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 45 de ani, din Jelna, cercetat pentru lovire sau alte violențe.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că acesta, în timp ce se afla pe o stradă, în proximitatea unui imobil din Bistrița, din cauza unor neînțelegeri avute, l-ar fi lovit pe un alt bărbat de 34 de ani, din Bistrița. Acesta din urmă a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale, transmite Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetulului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

Lucia Augusta Săsărman a participat la Conferința ,,Women- key player in ensuring a Just Trasition”
În perioada 25-27 octombrie, Lucia Augusta Săsărman, împreună cu alte colege OFSD din țară, a participat la Conferința ,,Women- key player in ensuring a Just Trasition”  [Femeile – actori cheie în asigurarea unei tranziții juste], organizată la Parlamentul European  de către  europarlamentarul Rovana Plumb și secretarul general OFSD România, Maria Lazăr.
lucia-3-225x300 Lucia Augusta Săsărman  a participat la Conferința ,,Women- key player in ensuring a Just Trasition" lucia-4-225x300 Lucia Augusta Săsărman  a participat la Conferința ,,Women- key player in ensuring a Just Trasition" luica-9-300x225 Lucia Augusta Săsărman  a participat la Conferința ,,Women- key player in ensuring a Just Trasition" lucia-10-225x300 Lucia Augusta Săsărman  a participat la Conferința ,,Women- key player in ensuring a Just Trasition" lucia-8-300x225 Lucia Augusta Săsărman  a participat la Conferința ,,Women- key player in ensuring a Just Trasition" lucia-7-300x225 Lucia Augusta Săsărman  a participat la Conferința ,,Women- key player in ensuring a Just Trasition" lucia-6-225x300 Lucia Augusta Săsărman  a participat la Conferința ,,Women- key player in ensuring a Just Trasition"
Vestea bună este că Parlamentul European s-a arătat extrem de preocupat de această problemă, încurajează femeile să se implice în actul decizional și chiar a creat un cadru legislativ favorabil în acest sens, impunând statelor membre ca femeile să ocupe un procent de cel puțin 30% din locurile pe liste, pentru început, la primele alegeri din anul 2024 – europarlamentarele. Urmează a se legifera în acest sens și în ceea ce privește restul alegerilor locale/parlamentare. Prin urmare, dragi femei, fiți curajoase, îndrăzniți, haideți alături de echipa OFSD și faceți pasul înspre administrație. Doar cu implicarea, devotamentul, grija și dragostea dvs, viitorul copiilor acestei țări va fi pe mâini bune. Le mulțumesc gazdelor minunate care au avut discursuri aplicate pe problemele cu care se confruntă femeile:
Ms. Helena Dali, Eu Commissioner on Equality;
H.E. Ms Andreea Pastarnac, Ambasador of România to Belgium;
Ms. Evelyn Renger, Vice-prezident of the European Parliament;
Ms. Rovana Plumb, Vice-president of The S&D Group;
Ms. Elisabeta Gualmini, Vice-president of The S&D Group;
Ms. Gabriele Bischoff, Vice-president of the S&D Group;
Ms. Ioana Carciu, Representation of Romania to the EU;
Ms. Roxana Rizea Macias, Coordonator of plenary activities S&D Group.
La noapte trecem la ora de iarnă

În noaptea dintre 28 octombrie și 29 octombrie, se dau ceasurile înapoi cu o oră, astfel că ora 03:00 devine ora 04:00. Ziua de 29 octombrie va fi cea mai lungă din acest an, cu 25 de ore.

Țara noastră a instaurat acest sistem al schimbării orei în 1932. Pe atunci, ora se schimba în prima duminică a lunii aprilie, respectiv în prima duminică a lunii octombrie. Această practică a rămas valabilă până în 1943, când legea trecerii la ora de vară nu a mai fost în vigoare. De-abia după 36 de ani, în 1979, s-a revenit la acest procedeu.

Schimbarea orei poate avea efecte negative asupra organismului, însă sunt câteva modalități prin care îl putem ajuta să se adapteze mai bine.