BISTRIȚA: Ce evenimente vor avea loc astăzi, 1 Decembrie, Ziua Națională a României

Începând cu ora 15.00, la Monumentul Eroilor (Parcul Eroilor) din Piața Petru Rareș este programată o ceremonie militară și religioasă care va cuprinde: acordarea onorului militar, salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, alocuțiuni, depunerea unei coroane de flori.

Ceremonialul va continua cu defilarea detașamentelor de onoare, a tehnicii și echipamentelor militare, pe Bulevardul Republicii. Vor participa la parada de 1 Decembrie efective și mijoace tehnice din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată, Inspectoratului de Poliție, Inspectoratului de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Penitenciarului Bistrița.

Instituția Prefectului informează că Bulevardul Republicii va fi închis circulației rutiere, pe durata desfășurării ceremoniei și paradei militare, pe întregul tronson. Șoferii sunt rugați să folosească rute ocolitoare.

La ora 18.00 începe retragerea cu torțe. Aprinderea torțelor se va face în curtea Protopopiatului Ortodox din Piața Unirii, militarii urmând să se deplaseze în Piața Petru Rareș și pe Bulevardul Republicii.

De la ora 19.00, Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” organizează la Palatul Culturii concertul extraordinar ”Interbelic Tango”, susținut de interpreta Analia Selis și Noua Orchestră Transilvană (dirijor Romeo Râmbu).

tango-240x300 BISTRIȚA: Ce evenimente vor avea loc astăzi, 1 Decembrie, Ziua Națională a României

Intrarea este liberă.

SÂNGEORZ-BĂI: Târgul de Crăciun se va deschide oficial în 6 decembrie
Sărbătoarea locală mult îndrăgită și așteptată de fiecare dintre noi, începe cu data de 6 decembrie, atunci când va veni și Moș Nicolae pentru cei mici. Vă așteptăm cu mic cu mare în parcul stațiunii Sângeorz-Băi să dăm startul unuia dintre cele mai frumoase evenimente locale organizate an de an la Sângeorz-Băi, transmite Cătălin Bota, primarul orașului-stațiune.
În fiecare weekend vor exista programe artistice susținute de diverse grupuri de colindători și nu numai, ,, astfel încât să simțim spiritul  sărbătorilor așa cum se cuvine”.
(VIDEO) Ioan Turc: Anul viitor vom intra și noi cu Târgul de Crăciun în competiție la nivel național

Evenimentul de aprindere a iluminatului festiv și de deschidere a Târgului de Crăciun, organizat de Primăria Bistrița, a avut loc joi, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, de la ora 18.00, pe pietonalul Liviu Rebreanu.

Invitați în spectacol au fost magicianul Robert Tudor, tânăra interpretă Kamelia Melnic (11 ani) și Trupa de teatru ,,Alexandru Misiuga”,  cu animații pentru copii.