BISTRIȚA: Cetățenii sunt obligați să îndepărteze țurțurii formați pe streșini
Pe tot parcursul anotimpului rece, persoanele fizice și juridice, conform prevederilor HCL 153/2009 privind măsuri de bună gospodărire a municipiului Bistrița, au obligația să îndepărteze țurțurii formați de-a lungul streșinilor și să curețe gheața sau zăpada acumulată peste noapte în fața sediilor ori a punctelor de lucru, până cel târziu la ora 9 a dimineții.
Zăpada și gheața îndepărtate se vor depune pe carosabil, lângă bordură, fără să împiedice circulația şi scurgerea apei în sistemul de canalizare. Polițiștii locali din cadrul Biroului Control au desfășurat acțiuni de prevenție, prin înștiințarea agenților economici a obligațiilor pe care le au în această perioadă, transmit reprezentanții Poliției Locale Bistrița.
Diana Morar: Antreprenorii din Bistrița-Năsăud pot accesa mai multe linii de finanțare din fonduri europene
Deputatul liberal Diana Morar susține că, în 2024, antreprenorii din județul Bistrița-Năsăud pot accesa următoarele linii de finanțare din fonduri europene, astfel:
fonduri prin programele regionale:
131.A – Investiții productive inovatoare pentru microîntreprinderi. În perioada 1 februarie 2024, ora 10:00 – 28 martie 2024, ora 10:00, cu granturi de câte 20.000 și 200.000 EUR pentru firme micro.
121-Digitalizarea IMM-urilor. În perioada 1 februarie 2024, ora 10:00 – 11 aprilie 2024, ora 10:00. Se promit granturi IMM de câte 10.000-100.000 EUR pe proiect, pentru digitalizarea activității.
Microîntreprinderile din domenii non-IT, în parteneriat cu companii IT, vor putea obține noi ajutoare, de câte 500.000-3 milioane de euro, pentru proiecte de digitalizare avansată sau cercetare.
Fermierii și antreprenorii din sectorul agro-alimentar pot obține fonduri europene pentru:
-procesarea produselor agro-alimentare. Se pot obține sume maxime de câte 3, 7 sau 10 milioane de euro în funcție de proiect
-pentru creșterea animalelor se pot depune proiecte în valoare maximă de 2.000.000 euro/proiect
-înființarea sistemelor de irigații se poate accesa din fonduri nerambursabile de maximum 500.000 EUR/beneficiar.
Producătorii de materiale de construcții vor putea obține ajutor de stat de maximum 50 de milioane de euro, reprezentând 25%-75% din valoarea proiectului, în funcție de locul investiției și dimensiunea firmei.
Ghidurile vor fi puse la dispoziție pe site-ul MIPE.
BISTRIȚA: Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Rază de Soare” au învățat cum se colectează separat corect deșeurile reciclabile
Învățăm să reciclăm împreună!  Având în vedere importanța educației în dezvoltarea unui comportament sustenabil și prietenos cu natura în rândul copiilor, ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud continuă parteneriatele cu instituțiile de învățământ din județul nostru pentru a forma, dintr-o perioadă cât mai timpurie, deprinderi sănătoase în ceea ce privește gestionarea deșeurilor, au transmis reprezentanții ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit ” Rază de Soare” din Bistrița au participat la prima lor lecție despre colectarea selectivă a deșeurilor, iar apoi s-au bucurat să le pună pe toate la locul lor într-o activitate interactivă în care ei au ales deșeurile și apoi le-au pus pe fiecare în pubela potrivită.
grtadi-7-229x300 BISTRIȚA: Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Rază de Soare" au învățat cum se colectează separat corect deșeurile reciclabile gradi2-248x300 BISTRIȚA: Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Rază de Soare" au învățat cum se colectează separat corect deșeurile reciclabile gradi-5-242x300 BISTRIȚA: Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Rază de Soare" au învățat cum se colectează separat corect deșeurile reciclabile gradi-4-276x300 BISTRIȚA: Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Rază de Soare" au învățat cum se colectează separat corect deșeurile reciclabile gradi-3-225x300 BISTRIȚA: Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Rază de Soare" au învățat cum se colectează separat corect deșeurile reciclabile
În ultimii 2 ani, ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a derulat parteneriate educaționale cu 60 de instituții școlare din județul nostru, atât prin concursul școlar ”Reciclezi pentru viitorul tău”, cât și prin prezentări și activități practice derulate în programul ”Școala Verde”. Și în 2024 va continua campania de informare și conștientizare derulată în școlile și grădinițele din județ alături de partenerii  GreenPoint Management, Fepra, Financiar Recycling, Clean Recycle SA și Eco Synergy – OIREP.
Hai să dăm valoare deșeurilor și să le punem pe toate la locul lor!