BISTRIȚA: S-au îmbătat și au avut chef de scandal. Unde? În gară, că aici e mai mișto, nu?

Călătorii aflați luni seara în gară în așteptarea unui tren  au fost deranjați de doi bărbați între care s-a iscat un scandal pe fondul unor neînțelegeri mai vechi. Bine, băieții erau ,,serviți” la marea artă. 

Jandarmii au intervenit și au aplanat conflictul dintre aceștia, care se pare că a izbucnit pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Au fost aplicate amenzi în valoare totală de 1.400 lei pentru adresarea de injurii și provocarea scandalului. De asemenea, în ultimele 24 de ore au mai fost aplicate amenzi în valoare de 1.700 de lei pentru tulburarea ordinii publice și pentru consumul de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat, a declarat Georgeta Cășvan, purtător de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud.

BISTRIȚA: Programul de distribuire a pubelelor verzi
Programul de distribuire a pubelei verzi în perioada 28 februarie – 3 martie 2024 în municipiul Bistrița este următorul:
MIERCURI,  28 februarie 2024 – între orele 15:30 – 20:00
Pe străzile: Rodnei, Înfrățirii, Someșului, Călimani, Dumbravei, Pietrosu
JOI, 29 februarie 2024 – între orele 15:30 – 20:00
 Pe străzile: Împăratul Traian, Valeriu Braniște Solomon Haliță, Iosif Vulcan
VINERI, 1 martie 2024 – între orele 15:30 – 20:00
Pe străzile: Nicolae Bălcescu, Libertății, Abatorului,Moșilor, Strâmbă, Simpozionului
SÂMBĂTĂ, 2 martie 2024 – între orele 10:00 – 16:00
Pe străzile Liviu Rebreanu și Piața Centrală
DUMINICĂ, 3 martie 2024 – între orele 10:00 – 16:00
Pe străzile Dornei și Gheorghe Șincai
În zilele lucrătoare, programul de distribuire a pubelelor verzi va fi cuprins între orele 15:30 – 20:00 pentru ca cetățenii să fie acasă și să poată recepționa pubela verde alocată fiecărei gospodării, iar în zilele de week-end programul de distribuire al pubelei verzi va fi cuprins între orele 10:00 – 16:00.
pbverde2-300x225 BISTRIȚA: Programul de distribuire a pubelelor verzi pbverde3-228x300 BISTRIȚA: Programul de distribuire a pubelelor verzi
IMPORTANT! Pentru casele în care locuiesc mai multe familii în curte comună, fiecare familie / gospodărie va primi 1 pubelă verde pe baza cărții de identitate și pe bază de semntură a unui membru a familiei. În cazul în care cetățenii nu sunt acasă în intervalul menționat mai sus, aceștia își vor ridica ulterior pubelele verzi de la sediul operatorului de salubritate Supercom – pe str. Drumul Cetății, nr. 11 – vis-a-vis de Rombat, pe baza buletinului de identitate și pe baza semnăturii. Programul de distribuție pentru restul zonelor din Municipiul Bistrița va fi anunțat în curând. Hai să dăm valoare deșeurilor și să le punem pe toate la locul lor!, transmit reprezentanții ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.