Primăria Sângeorz-Băi demarează investiția ,,Construire bazin de înot acoperit Strada Crinilor nr. 4/A, oraș Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud”.
Acest obiectiv își propune să promoveze o viață activă la nivelul orașului Sângeorz-Băi și nu numai prin crearea unui spațiu de agrement destinat activităților sportive. Derularea acestei investiții va duce la ridicarea standardului de viață a locuitorilor oraşului Sângeorz-Băi prin încurajarea desfăşurării de activităţi recreative, curative şi sportive prin oferirea unui cadru optim în ceea ce priveşte infrastructura specifică sporturilor și activităților recreaționale acvatice, transmit autoritățile locale.
Ieri a avut loc predarea amplasamentului, în vederea începerii executării lucrărilor aferente obiectivului de investiții sus-menționat, finanțat prin Compania Națională de Investiții, având o valoare de 18.672.121,57 lei.
Lucrările vor fi executate de firma MIS GRUP SRL.