Dacă Dumnezeu a creat om după chipul Său, pentru bărbat a creat un tron, iar pentru femeie un altar. Și asta pentru capacitatea ei de a se jertfi, ori altarul este locul de jertfă. În timp ce tronul înalță și exaltă, altarul sfințește. Bărbatul poate fi considerat creierul, femeia, inima. Lumina hrănește creierul, iar inima se hrănește cu iubire, iubire care vindecă și învie. Bărbatul poate fi asemuit cu un ocean de forță, de putere, femeia, cu un lac în care se reflectă lumina. Imaginea cu care poate fi asemuit bărbatul este ca a unui vulture semeț, iar femeia este asemenea unei privighetori măiestre care cântă. A zbura presupune a cuceri spațiul, cântând, cucerești suflete. Cineva spunea că „bărbatul este așezat acolo unde se sfârșește pământul, femeia, acolo unde începe cerul.”
Femeia creștină este simbolul dragostei față de Biserică și, mai cu seamă, modelul dragostei față de Hristos. Omul care iubește este consecvent și stăruitor în simțirea sa, în atitudinea și modul de a gândi, de a se comporta față de persoana iubită. Ori femeia creștină exact aceasta este: izvor de dragoste, de înțelegere, de acceptare, de iertare. Indiferent de situația în care estecel pe care îl îndrăgești, dragostea față de acesta nu se schimbă, nu cade. Ea va sta mereu în așteptare, va pleca genunchii pentru copilul său, pentru soț sau pentru oricare dintre cei dragi pe care îi poartă în rugăciunile sale. Stăruința, dar și răbdarea, îndrăzneala, dar și smerenia, o vor face să răzbească printer spinii și pălămidele aceste vieți. Femeia va rămâne mama ce plânge la poalele crucii Fiului Răstignit, va fi cea căreia i se datorează lumina din biserică, mireasma florilor din fața altarului și strălucirea frumosului veșmânt preoțesc.
Nu puțini sunt scriitorii, poeții în special, care au cântat femeia în creații de o sensibilitate covârșitoare. Marele Grigore Vieru adduce prinos frumuseții de femeie în rol de soție, dar reușește de asemenea să-și unească figura maternă cu postura-i de femeie, astfel demonstrând că și femeia trudită, istovită, poate fi obiect al respectuluiși al iubirii: „După mamă,/ dupăcopii/ și după iubită/ n-am mai aproape pe nimeni ca ploaia.” (Aer verde, matern).În lirica eminesciană, factorul feminine depășește aici obișnuitul și banalul vieții, vestind armonia divină a universului. Structura femeii dezvăluie o complexitate care îi oferă un aer mistic, de contopire cu universul.
LA MULȚI AN femeii, celei care înseamnă lacrimă și zâmbet, speranță și iubire. „Binecuvântat să fie sufletul care poartă minunea lacrimii și o transform în lumină.” (Mitropolitul Bartolomeu)
MAMA –Raiul vieții mele
Prof. Mirela Rus
MAMA,
Cel mai sfânt cuvânt,
Soare pe pământ,
Dumnezeu în suflet,
Cel mai dulce zâmbet.
MAMA,
Cerul te mărește,
Dragostea vorbește,
Roua dimineții,
Începutul vieții.
MAMA,
Poartă-n veșnicie,
Zid și temelie,
Înger pe pământ,
Cel mai tainic gând.
MAMA,
Dorul meu nespus,
Răsărit și-apus,
Chipul slavei Tale,
Eternă alinare.
MAMA,
Raiul vieții mele,
Cerul plin de stele,
Freamăt și suspin,
La sufletu-ți mă-nchin.
