Dacă iți dorești o carieră militară, acum ai o șansă
vârsta cuprinsă între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;absolvenţi cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul liceal, în condiţiile prevăzute de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023;absolvenți ai învăţământului postliceal sau universitar cu licenţă de specialitate, cu certificat/diplomă de absolvire a instituţiei de învăţământ – doar candidaţii care optează pentru profesia de soldat/gradat profesionist în arma Aviație, specialitatea militară „însoţitor de bord – paramedic”;permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C, eliberat de către autorităţile române – doar candidații care optează pentru arma Auto şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma Geniu.
Înscrierea candidaților: 07.05 – 03.06.2024, la sediul unităților militare din județul Bistriţa-Năsăud, respectiv la Biroul Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru unităţile din afara judeţului;
Selecția aptitudinală generală a candidaților: 13.05 – 07.06.2024;
perioada de efectuare a examinării medicale: 20.05 – 14.06.2024;
perioada de efectuare a examinării/evaluării aptitudinale medicale și/sau evaluării psihologice a aptitudinilor speciale: 27.05 – 21.06.2024;
termenul final de întocmire a dosarului de candidat: 02.07.2024.
Lista funcţiilor pentru care se organizează concurs, precum și graficul de desfășurare a activităților de recrutare, selecție și repartizare a candidaților, pot fi consultate atât la sediul unităților militare care au scos locuri la concurs, cât și la sediul Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean Bistriţa-Năsăud.
În momentul înscrierii, candidații vor putea consulta lista cu locurile scoase la concurs și vor primi informații suplimentare legate de pașii pe care îi au de urmat în procesul de recrutare și selecție.
Candidații înscriși vor fi planificați pentru susținerea probelor de selecție aptitudinală generală în perioada mai sus menționată și vor fi anunțați telefonic de către personalul recrutor înainte de susținerea acestora.
Selecția aptitudinală generală constă în parcurgerea:
probei sportive (traseu utilitar-aplicativ și alergare de rezistență pe distanța de 2000 de metri);
probei psihologice (teste de aptitudini, chestionare de personalitate);
interviului de evaluare finală (pentru orientarea vocaţională a candidaţilor).
Candidații declarați ,,Admis” la selecția aptitudinală generală vor efectua examinarea medicală la policlinica Spitalului Clinic Militar de Urgenţă ,,Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca, în perioada menționată.
Acolo unde este cazul, candidații pentru anumite arme/servicii şi specialităţi militare vor efectua examinarea/evaluarea medicală specifică și/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale (numai după ce au fost declaraţi „Admis” la toate probele enumerate mai sus), în perioada menționată.
Ultima etapă a procesului de recrutare constă în completarea – finalizarea dosarului de candidat, completarea fișei cumul de puncte și semnarea cererii de înscriere.
