Târgul de Purici, bilanț bun. Ce se va face cu banii
Clubul Lions Bistrița a făcut bilanțul Târgului de Purici din acest an în care voluntarii au lucrat împreună peste 3000 de ore, iar mii de oameni au trecut pragul Complexul Muzeal și au cumpărat obiectele expuse.
Potrivit anunțului făcut pe pagina de Facebook, rezultatele acestei ediții sunt:
- s-au încasat de la vizitatori 87.964 lei;
- în cursul deplasărilor la Sankt Polten și Wieselburg s-au primit 520 de euro;
- transportul de la Wieselburg a fost sponsorizat cu 1.600 euro;
- toate cheltuielile legate de deplasările la cele două târguri din Austria, inclusiv costul celor două TIR-uri care au adus produsele – 3.755 euro;
- cheltuieli generale legate de organizarea și funcționarea târgului – 10.636 lei;
- un rezultat net de 69.300 lei, bani cu ajutorul cărora vor fi finanțate proiectele din domeniul social, educațional, de mediu și sănătate ale clubului.
Pentru acest târg s-au încheiat 107 contracte de voluntariat, însumând 2.407 ore de voluntariat. Din partea clubului au participat 20 de membri care au făcut, în total, 876 ore de voluntariat.
Mulțumiri speciale sunt adresate unui ”voluntar deosebit, dar și un sponsor permanent”, care lună de lună donează o sumă de bani pentru adăpostul destinat victimelor violenței în familie. Este vorba despre Letiția Fleischer, ”un om care reprezintă cu adevărat spiritul Târgului de Purici”. De asemenea, o contribuție importantă pentru același proiect are și Lions Club Sankt Polten, care a făcut la rândul lui o donație de 3.000 euro.
