Ioan Turc: Dacă ajung senator, vreau să modific Legea Electorală

Fostul primar al Bistriței, Ioan Turc, candidează din partea PNL BN pe locul 1 la Senat. A declarat, într-o conferință de presă, că vrea să modifice Legea Electorală dacă va fi ales senator.

“Dacă s-ar fi renumărat la Bistrița, lucrurile ar fi stat astăzi altfel. Dar PSD s-a opus cu îndârjire renumărării voturilor. Și să nu uităm faptul că domnul Gabriel Lazany i-a făcut plângere penală doamnei Reghina Berari (fosta președintă a Biroului Electoral Municipal) atunci când aceasta a solicitat renumărarea din oficiu”, a spus Ioan Turc.

Ioan Turc a organizat această conferință de presă la Primăria Bistrița cu scopul de a-și prezenta bilanțul după cei patru ani de mandat.

Ioan Mate a depus jurământul și a preluat încă un mandat de primar al comunei Sânmihaiu de Câmpie
Prefectul Teofil Cioarbă a fost prezent, astăzi, la Sânmihaiu de Câmpie, unde primarul Ioan Mate a depus jurământul de preluare a unui nou mandat de primar al comunei.
„Dragi cetățeni,
 A sosit ziua cea mare! Astăzi, cu ajutorul vostru, am preluat un nou mandat de primar al comunei Sânmihaiu de Câmpie.
 Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat și pentru că ați fost alături de mine la bine, dar și la greu!
 Vă promit că în următorii 4 ani vom continua dezvoltarea comunei noastre și ne vom ocupa de fiecare gospodărie în parte.
 Vă mulțumesc tuturor și continuăm împreună!
Al vostru primar,
Ioan Mate”.
VIDEO/DIMEX 2000 continuă munca! O porțiune de Drum Expres, finalizată în proporție de 60%

Drumul Expres DEx 4, care va lega Autostrada A3 de DN1 în zona localității Tureni, este un proiect major de infrastructură rutieră în județul Cluj, executat de liderul principal DIMEX 2000. Acesta are o lungime de aproximativ 5 kilometri și include 7 poduri și viaducte, cel mai mare dintre acestea fiind viaductul peste Valea Racilor, cu o lungime de 258 de metri. De asemenea, există și bretele de legătură de aproximativ 10 kilometri, care conectează drumul expres de nodurile A3 și DN1.

Proiectul este executat de asocierea de firme, cu liderul DIMEX 2000, iar lucrările au început oficial în august 2023. Termenul contractual de finalizare este iulie 2025, dar există speranțe că tronsonul ar putea fi deschis traficului încă din decembrie 2024, dacă ritmul lucrărilor rămâne accelerat. Până în prezent, stadiul lucrărilor a ajuns la aproximativ 60%, cu implicarea a peste 350 de muncitori și peste 250 de utilaje pe șantier.

Acest drum va aduce beneficii importante traficului din zonă, decongestionând DN1 și facilitând accesul mai rapid la Autostrada Transilvania (A3), oferind astfel o legătură vitală pentru șoferii din zona Turda și nu numai.

Finanțarea proiectului este asigurată prin Programul Transport 2021-2027, valoarea contractului fiind de peste 562 milioane de lei (fără TVA).

SURSE: Lista AUR BN pentru Parlamentare a fost respinsă de către BEJ

Surse politice precizează faptul că lista AUR BN a fost respinsă de către Biroul Electoral Județean Bistrița-Năsăud.

Motivul ar fi că unii dintre candidații de pe liste nu îndeplinesc criteriile pentru candidatură.

Candidații AUR Bistrița-Năsăud pentru Camera Deputaților înscriși pe liste sunt: Tiberiu-Nicolae Boșutar – activist de mediu, Ioan-Viorel Marcu – inginer zootehnist, Paul Orza – inginer transport maritim, Loredana-Flavia Baltă – educator, Alexandru-Teodor Oltean – inginer zootehnist, Ana-Maria Irimie – inginer economist, Sorin-Vasile Rebrișorean – specialist IT.

La Senat sunt trecuți pe listă: Dan Cosma – colonel (R), Gheorghe Ianoș – procuror, Traian Jarda – antreprenor și Florentina Micu – economist.

Forța Dreptei și-a depus listele de candidaturi pentru Parlament

Candidații Forței Dreptei din Bistrița-Năsăud și-au depus oficial candidaturile pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie.

Reprezentanții partidelor PMP, Alternativa Dreaptă și PNȚ Maniu-Mihalache intră în cursa electorală sub sigla Forța Dreptei.

Pentru Camera Deputaților candidează: 1. Vasile-Lucian Pintea, 2. Ioan-Pantilimon Niculai, 3. Ioan-Lucian Pop, 4. Flora-Ramona Burnar, 5. Natu Bârte, 6. Cristian Kis, 7. Ionica-Maria Țugui.

La Senat, candidați sunt: 1. Augustin-Florinel Filipoiu, 2. Ioan-Caius Cârcu, 3. Daniel-Bogdan Dobra, 4. Otilia-Viorica Hoza.

Astăzi joacă Gloria! Unde vedem meciul

Echipa de handbal feminin Gloria 2018 Bistrița-Năsăud joacă în deplasare cu SCM Râmnicu Vâlcea. Meciul contează pentru etapa a 7-a din Liga Florilor.

Partida se dispută joi 17 octombrie, de la ora 17.30, în Sala Traian din Râmnicu Vâlcea, și va fi transmisă în direct la TV pe Pro Arena.

Înaintea acestui joc, Gloria ocupă locul 6, în timp ce gazdele se află pe poziția a 2-a.

Când vor fi investiți Gabriel Lazany și Emil Radu Moldovan?

S-a stabilit data la care vor fi învestiți în funcții președintele Consiliului Județean – Emil Radu Moldovan și primarul Bistriței, Gabriel Lazany.

Ceremoniile vor avea loc marți, în data de 22 octombrie, în sala de ședințe a Primăriei Bistrița, cu începere de la ora 12.00.

Vor depune jurămintele consilierii județeni, președintele Consiliului Județean, consilierii municipali și noul primar ales al Bistriței, Gabriel Lazany.

La eveniment va participa și ÎPS Andrei Andreicuț.

Ilie Uchrenciuc, primarul comunei Dumitrița, a fost investit din nou primar

Ședința de constituire a noului Consiliu Local din Dumitrița și depunerea jurământului pentru noul mandat de primar al domnului Uchrenciuc Ilie Vasile, a marcat începutul unui nou ciclu administrativ, în cadrul căruia administrația locală își va asuma responsabilitățile și proiectele necesare dezvoltării comunei.

“Îmi exprim încrederea că noua administrație a primăriei comunei Dumitrița va aduce inițiative și soluții eficiente menite să răspundă nevoilor reale ale cetățenilor în acest nou mandat.

Mult succes tuturor!”, a transmis prefectul județului Bistrița-Năsăud,Teofil Cioarbă.

Primarul comunei Rodna: Branșăm fiecare gospodărie la rețeaua de apă

Lucrările de branșare a gospodăriilor din Rodna continuă. Oamenii vor avea contoare separate de apă, pentru citirea exactă și clară.

“Branșăm fiecare gospodărie din Rodna la rețeaua de apă!

Astăzi continuăm o investiție modernă prin care conectăm la rețeaua principală de apă curentă strada Horea, inclusiv drumul adiacent care face legătura cu această stradă. Oamenii vor avea contoare separate la limita proprietăților în așa fel încât să se facă o citire exactă și clară.
Nu în ultimul rând, vom finaliza cu un covor de asfalt nou și durabil.

Vreau să le mulțumesc rodnenilor pentru încrederea acordată și pentru răbdarea de care au dat dovadă!”, a transmis primarul Rodnei, Tinu Grapini.

Accident în Săsarm. O persoană a fost rănită

În această dimineață, polițiștii rutieri din Beclean au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier pe Drumul Național 17 D, în localitatea Săsarm.

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 65 de ani din Chiuza, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Năsăud-Beclean, a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 33 de ani din Uriu.

Accidentul s-a soldat cu rănirea unui pasager din autoturismul condus de bărbatul din Chiuza. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii Compartimentului Rutier Beclean continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.