O bucată din fațada unei case de pe Independenței a căzut

O bucată de tencuială de pe fațada unei clădiri de pe Bulevardul Independenței din Bistrița s-a desprins și a căzut pe trotuar.

În zonă se afla un echipaj de polițiști locali, în patrulare. Ei au securizat de urgență perimetrul și au solicitat atât sprijinul voluntarilor servanți pompieri din cadrul SVSU Bistrița cât și prezența polițiștilor locali din cadrul Compartimentului Disciplină în Construcții.

Voluntarii servanți pompieri au intervenit și au îndepărtat elementele desprinse de pe fațada imobilului, ce ar fi putut pune în pericol siguranța trecătorilor.

Polițiștii cu atribuții de disciplină în construcții au identificat proprietarul, căruia i-au solicitat efectuarea de urgență a reparațiilor necesare, cu respectarea regulilor privind amplasarea schelelor pe trotuar și a legislației privitoare la gestionarea deșeurilor provenite din efectuarea acestor lucrări. În cazul în care acesta nu se va conforma solicitării, va fi sancționat contravențional pentru neîntreținerea în stare corespunzătoare a clădirii.

Aproximativ 400 de metri pătrați făcuți scrum la o fabrică de cherestea din Sângeorz Băi

O hală de cherestea a fost cuprinsă de flăcări, în această noapte. Proprietarul a suferit mai pagube după ce flăcările i-au distrus lemn, utilaje și echipamente de prelucrare a lemnulu.

Pompierii militari alături de SVSU Sângeorz-Băi și Ilva Mică au fost solicitația la incendiu în jurul orei 03.00 a.m. Incendiu deja se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 300 mp.

„La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat si violent la hala de prelucrare a lemnului si la anexele acesteia pe o suprafata de aproximativ 400 m2 si la doua camioane aflate in apropierea halei. A ars hala in totalitate, stivele din interiorul acesteia ( aprox 180 m3) si s-au degadrat utilajele si echipamentele folosite pentru prelucrarea lemnului“, a transmis ISU BN.

Casă mistuită de flăcări între Poiana Ilvei și Leșu

Un incendiu a izbucnit azi-noapte la o casă aflată în câmp între localitățile Poiana Ilvei și Leșu.

Când au sosit echipajele de pompieri la locul incendiului, casa ardea generalizat, fiind situată în câmp pe un drum greu accesibil autospecialelor de intervenție.

Din nefericire, în interiorul casei a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 74 de ani.

Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.

„Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că în comuna Poiana Ilvei a izbucnit un incendiu la o casă în câmp, în locul numit „Zăpode”. Din nefericire, în interiorul casei a fost descoperit cadavrul unei persoane, cel mai probabil proprietarul acesteia, un bărbat de 74 de ani, urmând a fi efectuată necropsia. Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

Liberalii din Bistrița-Năsăud se reunesc, astăzi, pentru validarea listelor pentru candidaturile parlamentare

Liberalii care fac parte din Colegiul Director Județean dar și din Comitetul de Coordonare PNL Bistrița-Năsăud sunt convocați în această seară, începând cu ora 18.00, respectiv 18.30 la ședințele celor două foruri județene de conducere a PNL.

Întâlnirea are un rol evident, validarea listelor pentru Camera Deputaților și Senat. Ședințele au fost convocate în condițiile în care, noul Birou Politic Județean a demis din funcții 18 președinți de organizații locale și a modificat listele pentru alegerile parlamentare. Reuninea va avea loc la restaurant Prezident.

Pe lista de la Camera Deputaților apar Robert Sighiartău și Dorin Vlașin, iar la Senat este Ioan Turc.

OPORTUNITATE pentru năsăudeni: proiecte finanțate până în 100 000 euro!

OPORTUNITATE proiecte finanțate până în 100 000 euro!

Dragi năsăudeni, la nivelul orașului Năsăud se formează o grupă de curs în cadrul proiectului “CRED – Creșterea Reponsabilității Economiei sociale Durabile”, ID MySMIS 309474, având ca beneficiar ACQUISITION CAREER MANAGEMENT S.R.L., în parteneriat cu ASOCIAȚIA CONSENSUAL și CAMERA DE COMERȚ, INDUSTRIE ȘI AGRICULTURĂ BOTOȘANI.

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea accesului la piața muncii și măsuri de activare pentru minim 135 de persoane care doresc să înființeze întreprinderi sociale în mediul urban, din următoarele categorii: persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, tineri cu vârsta de peste 30 ani, șomeri, șomeri de lungă durată, persoane din grupuri dezavantajate pe piața muncii, persoane inactive, prin promovarea desfășurării de activități independente și a economiei sociale, respectiv înființarea a minim 21 de structuri sustenabile de economie socială în mediul urban din regiunile Nord-Vest, Nord-Est, Vest, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia și Sud-Est, pentru a asigura integrarea pe piața muncii a persoanelor din grupurile vulnerabile.

𝐈𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐞𝐚 î𝐧 𝐠𝐫𝐮𝐩𝐮𝐥 ț𝐢𝐧𝐭ă
În mod obligatoriu membrii GT trebuie să:
– aibă DOMICILIUL în una dintre regiunile: Nord-Vest, Nord-Est, Vest, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia si Sud-Est – mediul URBAN sau RURAL;
– aibă minim studii liceale + calificare; ( 12 clase finalizate cu sau fără diplomă de bacalaureat. În cazul în care un potențial membru al grupului țintă are școala profesională este eligibil).
𝐏𝐨𝐭𝐞𝐧ț𝐢𝐚𝐥𝐢𝐢 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢 ai grupului țintă 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬ă 𝐬𝐞 î𝐧𝐜𝐚𝐝𝐫𝐞𝐳𝐞 î𝐧 𝐮𝐫𝐦ă𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐚𝐭𝐞𝐠𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐠𝐫𝐮𝐩 ț𝐢𝐧𝐭ă:
-> persoane aflate în cautarea unui loc de muncă – nu ocupă un loc de muncă/nu sunt
angajate/nu au raporturi de serviciu (document justificativ: adeverință AJOFM sau adeverință furnizor servicii de mediere pe piața muncii + declarație pe proprie răspundere conform căreia nu are un loc de muncă);
-> tineri cu vârsta de peste 30 de ani (împliniți) și până în 35 de ani (neîmpliniți) indiferent de statutul pe piața muncii – document justificativ: copie CI);
-> șomeri – (document justificativ: adeverință AJOFM);
-> șomeri de lungă durată (document justificativ: adeverință AJOFM);
-> persoane din grupuri dezavantajate/defavorizate pe piața muncii;
-> persoane care au calitatea de unici întreținători ai familiilor monoparentale (document justificativ: copie CI + copie certificat deces/divorț + copie certificat naștere copil);
-> persoane cu dizabilități (document justificativ: copie certificat de încadrare în grad de handicap);
-> tineri care au părăsit sistemul instituționalizat (document justificativ: copie document care atestă părăsirea sistemului);
-> persoane care au fost eliberate din detenție (document justificativ: copie document care atestă eliberarea din detenție);
-> persoane aflate în comunități marginalizate (document justificativ: copie adresă prin care primăria de care aparține atestă faptul că acesta se află într-o comunitate marginalizată + ancheta socială);
-> persoane care sunt în risc de a-și pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai (document justificativ: anchetă socială);
-> persoane vulnerabile cu vârsta de peste 50 de ani (document justificativ: ancheta socială);
-> persoane inactive;
-> studenți (document justificativ: copie adeverință de student);
-> pensionari (document justificativ: copie decizie pensionare);
-> persoane casnice (document justificativ: declarație pe proprie răspundere);
-> persoane întreținute de alte persoane (document justificativ: declarație pe proprie răspundere);
-> persoane cu venituri din alte surse: chirii, dividende, drepturi de autor etc. (document justificativ: declarație pe proprie răspundere + adeverință ANAF).
*Membrii grupului țintă nu trebuie să aibă calitatea de soți, soții, rude sau afini până la gradul II inclusiv ai angajaților/administratorilor/reprezentanților legali/ acționarilor membrilor parteneriatului, angajaților AMPOIDS/OIPOIDS.

Persoană de contact pentru completarea formularelor de înscriere/informații suplimentare – Gabriela Meșco – primăria orașului Năsăud, comunicareprimarianasaud@gmail.com.

Cu strugurii pe trotuar… Luat în vizor de Poliția Locală

Chiar dacă în incinta pieței en-gros de pe strada Tărpiului este loc suficient pentru vânzătorii de legume și fructe de sezon, unii comercianți preferă să vândă pe trotuarele din împrejurimi.

Aceștia au fost luați în vizor în ultimele zile de polițiștii locali din cadrul Compartimentului Control Comercial și Compartimentului Siguranța Circulației.

Ambalaje aruncate, multă murdărie, produse murdare, alterate sau degradate, așa se prezenta trotuarul de la intrarea în piață, ca sa nu mai menționăm că actul de comerț se desfășura în mod ilegal.

Parcă nefiind suficiente cele expuse anterior, comercianții au manifestat și un comportament necivilizat față de bistrițenii care au îndrăznit să le atragă atenția.

Pentru desfășurarea unui act de comerț neautorizat, vânzătorul a primit o sancțiune cu amendă în sumă de 500 lei iar ca sancțiune complementară, acesta a fost somat să sisteze activitatea de vânzare „DE ÎNDATĂ” și să salubrizeze perimetrul. Pentru staționarea neregulamentară a unui vehicul, polițiștii locali cu atribuții rutiere au aplicat o amendă în suma de 330 lei și 2 puncte penalizare.

Continuăm să monitorizăm îndeaproape situația !

#PolitiaLocalaBistrita #struguri #murdarie #trotuar #CCC #CSC #amenda

Gloria întâlnește Podravka în Champions League

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud întâlnește pe teren propriu echipa Podravka Vegeta Koprivnica din Croația, în etapa a 5-a a Grupei A din EHF Champions League la handbal feminin.

Partida va avea loc sâmbătă 12 octombrie, de la ora 17.00, la TeraPlast Arena.

Arbitri: Malgorzata Lidacka și Urszula Lesiak, din Polonia.

Gloria, care are o victorie și trei înfrângeri consecutive, se află pe locul 5 în clasament, în timp ce Podravka nu a obținut niciun punct și ocupă poziția a 7-a, penultima.

Bilete:

  • Online: de joi 10 octombrie, ora 12.00: https://biletesmart.ro/bistrita/
  • Fizic: la casieria clubului din strada Păcii nr. 2A: joi 10 octombrie între orele 12.00 – 16.00, vineri 11 octombrie între orele 09.00 – 13.00, iar la TeraPlast Arena: sâmbătă 12 octombrie începând cu ora 15.30

Transmisii TV:

  • Digi Sport 1
  • Prima Sport 1

Celelalte meciuri din etapa a 5-a a Grupei A: Nykobing Falster Handboldklub – Storhamar Handball Elite (sâmbătă ora 17.00), Metz Handball – FTC-Rail Cargo Hungaria (sâmbătă ora 19.00), Krim Mercator Ljubljana – CSM București (sâmbătă ora 19.00).

Un bărbat din Pinticu a ajuns după gratii după ce a bătut un bătrân de 81 de ani

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au luat măsura reținerii pentru o durată de 24 de ore față de un tânăr de 24 de ani din Pinticu. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunii de vătămare corporală și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„La data de 7 octombrie, tânărul de 24 de ani ar fi agresat fizic un bărbat de 81 de ani din Pinticu, în timp ce acesta din urmă se deplasa pe o bicicletă.

În urma probatoriului administrat, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Bistrița a dispus arestarea preventivă a tânărului. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

„În baza art. 226 Cod procedură penală rap. la art. 223 alin.2 Cod procedură penală şi art. 202 alin.1, 3 Cod procedură penală, admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa în dosarul nr.3147/193/P/2024. Dispune arestarea preventivă a inculpatului L.F., , CNP …., cercetat sub aspectul săvîrșirii infracțiunilor de: vătămare corporală, faptă prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. e şi alin. 21 lit. c) Cod penal ?i tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută de art. 371 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 2 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 10 octombrie 2024 şi până la data de 8 noiembrie 2024, inclusiv.

Dispune emiterea, în mod corespunzător, a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul L.F. Potrivit. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Stabilește onorariu avocat oficiu în sumă de 720 lei, onorariu majorat conform art.10 din Protocol, în favoarea av. (…), sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare cu inculpatul şi de la comunicare cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa”, este decizia Judecătoriei Bistrița.

Cercetările sunt continuă de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, în vederea documentării întregii activități infracționale.

Dorin Vlașin, drept la replică pentru Monica Săsărman

DREPT LA REPLICĂ

Stimată doamnă Monica Săsărman,

Mă bucur că ați revenit în orașul academicienilor, într-o primă vizită de la numirea în funcția de ministru secretar de stat. Atât ca primar al orașului Năsăud, cât și ca fost coleg de partid, vă adresez rugămintea de a nu implica școlile în lupta politică ce se pare că a început deja. Haideți să lăsăm învățământul departe de orgoliile politice și de scopurile de a prinde sau nu locuri eligibile pe listele viitoarelor alegeri. Alegerile sunt din patru în patru ani, educația e perpetuă și trebuie să fie o prioritate pentru orice administrație locală sau centrală.

În urma publicării scrisorii deschise pe care mi-ați adresat-o, doresc să vă aduc câteva lămuriri legate de situația unităților de învățământ năsăudene, în special cea a Colegiului Național ‚‚George Coșbuc’’, de care ar fi trebuit să aveți deja cunoștință, fiindcă, înainte de a posta ar trebui să ne informăm.

În acești patru ani de mandat, școlile au reprezentat o prioritate a administrației năsăudene. Din păcate, atât litigiile privind unitățile de învățământ, cât și punctajele care nu favorizează performanța, ci incluziunea socială și categoriile defavorizate, au făcut foarte dificilă accesarea finanțărilor cu punctaje de eligibilitate.

De îndată ce s-a finalizat litigiul privind proprietatea clădirilor și terenurilor aferente unităților de învățământ năsăudene, fiind binecunoscute conflictele juridice cu Uniunea comunelor grănicerești și procesele de revendicare derulate pe parcursul multor ani, s-a procedat la depunerea mai multor proiecte de finanțare privind reabilitarea, modernizarea și dotarea școlilor din oraș, pe liniile de finanțare deschise, unde am reușit, cu greu, să facem puntaje de eligibilitate, având număr mic de elevi din categoriile defavorizate.

Astfel, odată cu lansarea Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, Obiectivul de politică 4, Prioritatea 6, Obiectivul Specific 4.2, Apel de proiecte nr. PRNV /2023/ 621.B/1, U.A.T. Orașul Năsăud a depus proiectul: ,,Restaurarea, reabilitarea, modernizarea și dotarea Colegiului Național George Coșbuc, din orașul Năsăud, Județul Bistrița-Năsăud”, un proiect amplu, vizând reabilitarea, modernizarea și dotarea spațiilor colegiului, aspect binecunoscut de membrii Consiliului local Năsăud, care au aprobat documentațiile tehnico-economice. Se urmărește restaurarea clădirii, dar și modernizarea acesteia, pentru a putea păstra standardele educaționale la un nivel ridicat.

Și celelalte școli de pe raza orașului au fost prinse în proiecte de reabilitare, aflate în diverse stadii de implementare:

– Proiectul „Creșterea eficienței energetice a Liceului Economic Năsăud, județul Bistrița-Năsăud” – PNRR/2022/C10, COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL, Axa de investiție I.3 – Reabilitare moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți furnizarea de servicii publice de către unitățile administrativ-teritoriale, Contractul de finanțare nr. 5620/17.01.2023, înregistrat la Primăria Orașului Năsăud cu nr. 21623/23.02.2023, lucrările fiind deja în stadiu avansat de realizare;

– Proiectul „Reabilitarea, modernizarea, dotarea Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Năsăud și a infrastructurii urbane adiacente”, cod SMIS 324338 – contractarea etapei a II-a a proiectelor etapizate preluate din Programul Operațional Regional 2014-2020 în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, Contractul de finanțare nr. 100/31.07.2024, înregistrat la Primăria Orașului Năsăud cu nr. 30637/01.08.2024.

De asemenea, la nivelul orașului Năsăud, se implementează proiectul: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe de pe raza Orașului Năsăud, județul Bistrița-Năsăud” finanțat prin PNRR – Pilonul VI. Politici pentru noua generație – Componenta C15:Educație – Apelul de proiecte: F-PNRR-Dotari-2023-Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe, fiind deja lansate procedurile de achiziții pentru mobilier și echipamente digitale.

În acest mandat am avut o bună colaborare cu echipele de conducere a școlilor năsăudene, sprijinind cu toate resursele necesare de câte ori ne-a fost solicitat ajutorul. Îngrijirea și întreținerea spațiilor aferente școlilor este responsabilitatea acestora, primăria putând ajuta la solicitarea conducerii unităților școlare, cu resursele din dotare.

Apreciem interesul dumneavoastră pentru orașul academicienilor și ne-am bucura să beneficiem de vizite ale oficialităților județene și naționale mai des și, mai ales, la sediile administrațiilor locale, astfel încât să vă aducem la cunoștință situațiile de care ne ‚‚lovim’’ în implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă și să scurtăm timpii de evaluare a propunerilor de proiecte depuse spre finanțare sau de așteptare pentru obținerea avizelor necesare pentru documentații. Suntem convinși că știți o mare parte din problemele din teritoriu și ne-am bucura de sprijinul dumneavoastră în găsirea unor soluții utile pentru deblocarea proiectelor, din poziția pe care o aveți ca ministru secretar de stat.

În încheiere, vă asigur de întreg sprijinul administrației năsăudene în ceea ce privește dezvoltarea sistemului de învățământ din orașul academicienilor, fiind conștienți de importanța educației de calitate pentru generațiile viitoare, dar și pentru păstrarea renumelui de ‚‚oraș al academicienilor’’.

Cu stimă,

Dorin Nicolae Vlașin,
Primarul orașului Năsăud

Eugen Curteanu este oficial subprefect al județului Bistrița-Năsăud

•Ceremonie de depunere a jurământului și de numire în funcția de subprefect a domnului Curteanu Eugen-Dicones•

Astăzi, 10 octombrie 2024, prin Hotărârea Guvernului nr. 1243/2024, domnul Curteanu Eugen-Dicones a fost numit în funția de subprefect al județului Bistrița-Năsăud.

Domnul Curteanu Eugen-Dicones a depus jurământul, în conformitate cu dispozițiile art.251 alin (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

La evenimentul care a avut loc în sistem videoconferință, au luat parte Directorul General al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului, domnul Teodor Iulian GHEORGHE și doamna Aneta Matei, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.