170 de kilograme de artificii, confiscate de polițiștii bistrițeni

Pe 27 noiembrie, pentru documentare unor infracțiuni la regimul armelor și al materiilor explozive și administrarea probatoriului, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința unui tânăr, de 21 de ani, din Chiuza.

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, începând cu luna august 2024, acesta ar fi deținut la domiciliul său articole pirotehnice din mai multe categorii, pe care le-ar fi comercializat, inclusiv unor persoane minore.

La percheziție, polițiștii au descoperit și indisponibilizat 170 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile P1, F1, F3, respectiv F4, un pistol neletal, supus autorizării și deținut ilegal, 25 de cartușe cu glonț, precum și alte obiecte relevante pentru cauză.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile I și P1 către persoane care nu au împlinit 18 ani și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

La acțiunile desfășurate ieri au participat și polițiști din cadrul Poliției Orașului Beclean.

În această perioadă, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bistrița-Năsăud intensifică acțiunile pentru prevenirea, identificarea si combaterea evenimentelor negative, generate de nerespectarea prevederilor legale ce reglementează deținerea, comercializarea şi folosirea articolelor pirotehnice.

Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

Gabriel Lazany: Zilele UMFST G. E. Palade Târgu Mureș – extensia Bistrița, un eveniment care pune în valoare performanțele academice și medicale!

Gabriel Lazany: Zilele UMFST G. E. Palade Târgu Mureș – extensia Bistrița, un eveniment care pune în valoare performanțele academice și medicale!

Organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, evenimentul își propune să celebreze performanța academică și medicală. Sesiunile științifice, workshop-urile și activitățile culturale și sociale au debutat astăzi cu un concert susținut de Orchestra UMFST.

Îmi doresc ca Zilele UMFST să devină o tradiție în municipiu și un simbol al colaborării între mediul academic și comunitatea medicală locală. Felicitări organizatorilor pentru inițiativă și mă bucur că Bistrița este parte din acest eveniment al cunoașterii și excelenței!

Programul complet al Zilelor UMFST G. E. Palade Târgu Mureș – extensia Bistrița poate fi consultat în linkul următor https://bit.ly/3Vd62zH

Emil Radu Moldovan: Trăim momente foarte complicate, duminică ne-ați transmis un mesaj pe care l-am înțeles și de care am luat act

Președintele Consiliului Județean și al PSD Bistrița-Năsăud, a transmis un mesaj înainte de alegerile parlamentare din 1 decembrie, în care spune că în aceste momente complicate românii au de făcut o alegere foarte importantă.

”De 20 de ani ați fost alături de mine, lucru pentru care vă mulțumesc și vă prețuiesc. Trăim momente foarte complicate, duminică ne-ați transmis un mesaj pe care l-am înțeles și de care am luat act. Indiferent de ce se va întâmpla în 8 decembrie, eu voi rămâne alături de dvs. pentru că vă datorez acest lucru. Dar până pe 8 decembrie avem de făcut o alegere foarte importantă duminică 1 decembrie, când vor avea loc alegerile pentru Parlamentul României.

România are nevoie de Dumnezeu, de oameni cu frica Lui Dumnezeu, de oameni cărora să le pese de semenii lor și de comunitățile pe care le reprezintă. Colegii mei candidați din PSD au toate aceste trăsături. Sunt oameni corecți, credincioși, cu frica Lui Dumnezeu, cărora le pasă de România, de români și de comunitățile care i-au trimis să le reprezinte în Parlament.

România și noi, județul Bistrița-Năsăud, avem nevoie de echilibru. Pe 8 decembrie vom alege împreună un nou președinte, dar România are nevoie și de echilibru, are nevoie de un Parlament care să ne păstreze pe linia care ne-a dus la dezvoltare, la prezența în Uniunea Europeană și care ne-a dus la siguranță, fiind membri ai Alianței Nord-Atlantice. Pentru asta, vă rog din suflet ca duminică 1 decembrie să veniți în număr cât mai mare la vot și să fiți alături de candidații care cred în valorile noastre cele mai importante, în Dumnezeu, în familie, în România și în români. Aceștia sunt candidații PSD.

Avem nevoie să continuăm dezvoltarea județului nostru, avem nevoie de centura ocolitoare pentru municipiul Bistrița, avem nevoie de centură ocolitoare pentru Năsăud și Sângeorz-Băi, avem nevoie de autostradă sau drum expres ca să mergem la aeroport sau înspre Europa, avem nevoie să continuăm dezvoltarea Spiotalului Clinic Județean de Urgență Bistrița și avem nevoie de sprijin de la Parlament și de la Guvern pentru a putea continua proiectele de dezvoltare. Pentru asta, cu toată prețuirea și respectul, vă rog din suflet ca duminică 1 decembrie să fiți alături de mine și de candidații PSD, care au sprijinit proiectele de dezvoltare ale județului și care vă asigur că le vor sprijini în continuare. De asemenea, vă asigur că sunt oameni care își iubesc țara și semenii, au o credință adevărată și nealterată. Vă mulțumesc din suflet încă o dată pentru tot sprijinul acordat și sunt convins că împreună vom trece și peste aceste momente complicate”.

El a postat alături de mesajul video: ”De 1 Decembrie, Ziua Națională a României, facem mai mult decât să sărbătorim – ne unim și alegem un viitor al echilibrului și responsabilității. Pe 8 decembrie, românii își aleg președintele, dar până atunci, pe 1 decembrie alegem Parlamentul – instituția care ne reprezintă, care asigură echilibru și stabilitate. Din județul Bistrița-Năsăud, comunitatea trimite în Parlament echipa PSD, echipa mea de profesioniști care nu doar vorbește despre proiecte, ci a demonstrat că le realizează cu adevărat. Așadar, este momentul să ne unim din nou forțele pentru o Românie a faptelor, nu a promisiunilor! România merge la vot pentru echilibru, fapte, stabilitate și speranță”.

Măiestrie, grație și eleganță la TeraPlast Arena: campionatele de gimnastică ritmică

În perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, la TeraPlast Arena din Bistrița se desfășoară Campionatul Național de Ansambluri și Festivalul Național de Gimnastică Ritmică.

Gimnastele Gloriei 2018 și ale LPS Bistrița – Zinia Bîgiu, Alessia Rusan, Amalia Frișan, Erica Leonte, Sofia Borodi, Diana Mureșan și Anastasia Judele-Buzan (ansamblul de junioare IV 2015-2017) – vor evolua în competițiile găzduite în premieră la Bistrița.

Sportivele antrenate de Laura Boldor, Malina Varga și Crina Albuț au participat și câștigat deja numeroase premii în competițiile naționale și internaționale și speră să aibă evoluții cât mai bune și acasă, la Bistrița.

Intrarea este liberă.

Organizatorii competițiilor de la TeraPlast Arena sunt Consiliul Județean și CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, împreună cu Federația Română de Gimnastică Ritmică.

Ce drumuri ar putea decongestiona traficul din Bistrița – proiectul are 16 ani

Un proiect vechi arată câteva drumuri de legătură care ar putea decongestiona traficul din municipiu, a transmis Gabriel Lazany, primarul Bistriței.

Proiectul datează de acum 16 ani și a fost făcut de către o echipă de universitari UBB.

“Am găsit în arhiva primăriei Bistrița un studiu realizat de o echipă de universitari ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 2008, prin care erau propuse o serie de drumuri de legătură între diferitele cartiere are Bistriței, drumuri gândite pentru decongestionarea traficului și o dezvoltarea eficientă a orașului.

Ce drumuri de legătură au fost propuse:
👉 Sigmir – Valea Căstăilor;
👉 Drumul Tărpiului – DN17C;
👉 DN17C – Slătinița;
👉 Modernizare Slătinița – Nepos;
👉 Modernizare Slătinița – Livezile;
👉 Ghinda – DN17;
👉 Ghinda – Jelna.

Cu siguranță și acum după mai bine de 16 ani aceste propuneri sunt de mare actualitate, necesitând o atenție deosebită din partea noastră. Voi ce părere aveți?”, a declarat Gabriel Lazany.