Accident cu patru victime la Cormaia

Astăzi, 29 decembrie, polițiștii din Sângeorz-Băi au intervenit ca urmare a unui eveniment, produs pe un teren viran, pe raza localității Cormaia.

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 47 de ani din Sângeorz-Băi, în timp ce conducea un autoturism de teren, în locul numit „Valea Moldișului”, pe o pajiște a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat.

În urma evenimentului, bărbatul de 47 de ani și trei pasageri au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.

Când ar putea avea loc alegerile prezidențiale?

În coaliția de guvernare s-a căzut de acord, în principiu, asupra datelor organizării alegerilor pentru funcția de președinte al României.

Astfel, primul tur de scrutin ar putea avea loc în data de 23 martie 2025.

Cel de-al doilea tur ar urma să fie programat în 6 aprilie 2025.

Reamintim că, în 6 decembrie, când votul în străinătate pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale deja începuse, Curtea Constituțională a României a decis anularea întregului proces electoral pentru alegerea preşedintelui. În turul doi, programat pentru daat de 8 decembrie, în urma scrutinului din 24 noiembrie, intraseră independentul Călin Georgescu și candidatul USR Elena Lasconi. Principalele aspecte imputate au fost ”manipularea votului alegătorilor şi distorsionarea egalităţii de şanse a competitorilor electorali, prin utilizarea netransparentă şi cu încălcarea legislaţiei electorale a tehnologiilor digitale şi a inteligenţei artificiale în desfăşurarea campaniei electorale, precum şi prin finanţarea din surse nedeclarate a campaniei electorale, inclusiv online”.