Candidatura Dianei Șoșoacă la Președinția României a fost respinsă

Diana Sosoacă a anunțat astăzi că i-a fost respinsă candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2024. Într-o declarație publică, Sosoacă a criticat dur procesul electoral și a lansat acuzații grave la adresa instituțiilor românești și ale Uniunii Europene, sugerând că respingerea candidaturii sale este parte dintr-un sistem dictatorial controlat de influențe externe.

Declarație controversată despre respingerea candidaturii

„Este prima eliminare din procedura alegerii candidatului la prezidențiale la nivel internațional, într-o țară democratică, care s-a repetat. Pot să vă spun doar atât: „Ad augusta per angusta”. Ajungi la cele mai strălucite rezultate pe căi înguste, trudnice. Nu am decât să le spun celor de la Biroul Electoral Central că au fost 9 voturi pentru aplicarea hotărârii numărul 2 din 5 octombrie 2024 și trei voturi pentru a trece mai departe și a fi pe listele de vot. Lupta continuă, aici nu se termină.

Chiar eram la masă și beam cafeaua când Biroul Electoral Central mi-a transmis, pe surse, că mi-a fost respinsă candidatura. Este o onoare să fiu respinsă de cel mai dictatorial sistem care a existat vreodată. Este o dictatură mai mare decât în Coreea de Nord. Pot să spun că domnul Putin are o democrație fantastică în Rusia, pe când în România și în Uniunea Europeană totul este la ordin și este o dictatură cumplită, în care se omoară oameni pentru interese politice, și o acuz pe Ursula von der Leyen de imixtiune în treburile interne ale României, la fel ca pe domnul Macron, prin domnul ambasador al Franței la București, care și-a dat mâna cu domnul Marian Enache.

Uitați-vă la poza dintre ambasador și Marian Enache. Marian Enache, președintele CCR, nu este om politic și nu are voie, atenție, prin lege, să facă astfel de întâlniri. Întâlnirea aceea denotă faptul că Uniunea Europeană se va lupta cu Putin pe România, pentru că, după cum ați observat, Trump a anunțat faptul că se retrage din România, ceea ce înseamnă că rămânem în sfera de influență rusească, iar Ursula von der Leyen crede că va învinge Rusia.

Rusia nu poate fi cucerită, în schimb România a fost foarte ușor cucerită prin dezbinare, prin divizare, prin folosirea unui om din sistem care să joace rolul de naționalist și ați văzut ce a susținut domnul Georgescu: „Și-a îndeplinit misiunea””, a transmis Diana Sosoacă pentru B1 TV.

În viitor: Fermă de porci Mangalița la Tonciu

Cooperativa Agricolă “TRANSYLVANIAN PURE FARMING” vrea să înființeze o fermă ecologică de reproducție și îngrășare a porcilor de Mangalița lângă Tonciu (comuna Galații Bistriței). Investiția e în faza obținerii documentației necesare pentru construire.

Proiectul, evaluat la 9,79 milioane lei, presupune înființarea unei ferme cu capacitatea de 300 capete, porci exclusiv din rasa Mangalița, o fabrică de furaje, platformă pentru depozitarea gunoiului de grajd, bazin colectare dejecții, platformă filtru auto si amplasare containere (birou, vestiar si oficiu). Complexul va fi compus din 6 construcții, clădiri și platforme necesare funcționării.

Co-finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (Sub-măsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole) proiectul va fi implementat în 24 de luni de la începere.

“Necesitatea investiției a apărut în urma deficitului între cererea și oferta de carne de porc pe piața internă și posibilitatea satisfacerii acesteia de pe piața internă. Investiția va avea ca efect crearea unei explotații competitive la nivel județean, prin obținerea de porci de calitate și la prețuri accesibile.” – spun investitorii.

Cooperativa Agricolă “TRANSYLVANIAN PURE FARMING” are 5 membri fondatori, provenind din 2 familii: Simionca și Aluaș. În ultimii ani, organizația a avut culturi importante de dovleac (și a comercializat uleiul obținut din semințele acestuia) și o fermă de porci de Mangalița.