Încep lucrările la capela funerară din Căianu Mic

Într-o zi de mare sărbătoare, comunitatea din Căianu Mic a marcat un moment important pentru viața spirituală a localității: începerea lucrărilor pentru construirea capelei funerare din cimitirul parohiei ortodoxe.

Evenimentul a fost binecuvântat printr-o slujbă oficiată de preotul paroh Gherghel Alexandru, alături de membrii consiliului parohial și de numeroși credincioși care au dorit să fie prezenți la acest început de drum. Slujba de binecuvântare a lucrărilor a adus emoție și speranță în rândul comunității, pentru care edificarea unei capele funerare reprezintă o necesitate de mult timp dorită.

„Acest moment marchează un pas esențial în sprijinirea nevoilor duhovnicești ale comunității noastre. Mulțumesc părintelui paroh pentru frumoasa colaborare și pentru implicarea deosebită în această inițiativă, atât de necesară și dorită de credincioși”, a transmis reprezentantul administrației locale.

De asemenea, s-a anunțat că astfel de proiecte vor fi inițiate în toate localitățile aparținătoare comunei, urmând ca în perioada următoare să fie oferite mai multe detalii despre viitoarele investiții.

„Dumnezeu să binecuvânteze această lucrare și să ne călăuzească pașii spre împlinirea tuturor proiectelor folositoare comunității noastre”, a fost mesajul de încheiere adresat celor prezenți.

 

Sângeorz-Băi: Continuă lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere pe Strada Crinilor

Primăria continuă proiectele de modernizare a infrastructurii urbane, derulând în prezent lucrări importante de reabilitare pe Strada Crinilor, pe tronsonul cuprins între km 0+000 și km 0+115. Aceste intervenții vizează atât îmbunătățirea mobilității urbane, cât și creșterea siguranței rutiere pentru toți participanții la trafic.

Principalele lucrări realizate includ:
– Construirea unui sistem rutier nou, cu bandă dedicată pentru autobuze, pe ambele sensuri de circulație;
– Amenajarea rețelei de colectare și evacuare a apelor pluviale;
– Instalarea a două stații moderne de autobuz, dotate cu platforme de acces;
– Montarea indicatoarelor rutiere necesare pentru fluidizarea și siguranța traficului.

Aceleași lucrări sunt în desfășurare și pe drumul vicinal Delta 1 (Strada Delta), pe același tronson (km 0+000 – 0+115).

Proiectul este finanțat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, din Fondul European de Dezvoltare Regională al Uniunii Europene.
Valoarea totală a proiectului este de 67.211.184,53 lei, din care valoarea eligibilă este de 65.330.911,56 lei, compusă din:
– 55.531.274,82 lei – fonduri nerambursabile din FEDR;
– 8.493.018,49 lei – fonduri nerambursabile din bugetul național.

Primăria rămâne dedicată obiectivului de a crea un oraș mai accesibil, modern și bine conectat.