,,În instituţii de prestigiu: Colecţii Romulus Guga şi Voica Foişoreanu Guga devin exponate şi preţios fond de documentare şi studiu”

 

Lia Vinţeler

,,Cuvântul liber”, Târgu-Mureș
23 septembrie 2025
Știri / Cultură

,,Manuscrise şi corespondenţă, precum şi valoroase colecţii de literatură şi artă, aparţinând poetului, dramaturgului şi publicistului Romulus Guga şi medicului Voica Foişoreanu Guga, sunt scoase la lumină în instituţii unde publicul va avea acces şi va putea viziona opere unice, va putea lectura ori culege date de studiu, de importanţă documentară. Vor fi şi mai cunoscute creaţiile şi colecţiile poetului, dramaturgului si publicistului Romulus Guga, plecat dintre noi la doar 44 de ani şi cel care, la Târgu Mureş, a recreat revista Vatra, alături de recunoscute nume. În acelaşi timp, fosta sa soţie, Voica Foişoreanu Guga, medic şi cadru universitar, a lăsat Universităţii de Medicină şi Farmacie o laborioasă muncă, lucrări elaborate privind neuro-psihiatria pediatrică, colecţii şi publicaţii devenite de notorietate şi de folos medicilor şi studenţilor. La un an, curând, de la decesul său, toate acestea au fost posibile datorită donaţiilor făcute de sora sa, Sanda Michaela Foişoreanu, în urma unei asidue şi atente munci de pregătire şi inventariere, pentru a porni în călătorie spre cei interesaţi de creaţii şi colecţii de valoare.

Romulus Guga, o personalitate complexă

Scriitura îi este complexă, trecând de la proză la lirismul poetic şi la dramaturgie, cu măiestria şlefuitorului de cuvinte şi simţiri, impresionând şi dobândind şi cititori, şi auditoriu în sala de teatru. Născut la Oradea, în 2 iunie 1939, Romulus Guga s-a distins la Târgu-Mureş, oraşul adoptiv, şi în calitate de publicist şi nu oricum, a refondat revista Vatra, în anul 1971, devenind redactor-şef şi înconjurându- se de nume consacrate: Dan Culcer, Mihai Sin, criticul şi istoricul literar Cornel Moraru.

,,Nebunul şi floarea”: (1970) este proza de debut, care i-a adus premiul Uniunii Scriitorilor din România, iar prima piesă, ,,Speranţa nu moare în zori”, are aceeaşi fericită soartă, fiind premiată la festivalul de teatru de televiziune, festival al ţărilor socialiste. Acest premiu contribuie la reabilitarea scriitorului, persecutat politic cu alte prilejuri, pentru scriitura sa. De reabilitare beneficiază, din plin, după ani 1990, când scriitorul şi editorul Nicolae Băciuţ reeditează serii noi ale mai multor volume semnate Romulus Guga.

Voica Foişoreanu Guga, medic şi apropiat al actului cultural
Stabilită la Târgu Mureş, Voica Foişoreanu Guga şi-a pus amprenta in medicina târgumureşeană într-un domeniu deloc uşor – cel al neuropsihiatriei pediatrice, mărturie stând munca sa ca medic şi ca membru al lumii academice locale. A făcut parte şi din comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii, precum şi din forurile de conducere ale Colegiului Medicilor, local şi central. Activă, cu înclinaţii spre cultură şi artă, păstrătoare totodată a operelor semnate Romulus Guga, a publicat postum nu doar două dintre creaţiile scriitorului, poeme şi teatru, ci i-a dedicat, lui şi nouă, celor de azi, o preţioasă antologie.

De asemenea, a fondat organizaţia culturală Romulus Guga, sub egida căreia au fost editate volume postume, au fost organizate simpozioane, întâlniri jubiliare în memoria scriitorului, reuniuni între oameni de cultură care l-au cunoscut personal, precum şi multe alte acţiuni conexe.

Donaţii cuprinzătoare, adevărate comori, au ajuns la Biblioteca „George Coşbuc” din Bistriţa-Năsăud

Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud a ctitorit, în clădire separată, Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu, graţie dăruirii şi tenacităţii directorului Ioan Pintea, în acelaşi timp preot paroh. O bibliotecă tributară istoriei locului, pe plaiuri bistriţene aflându-se casele memoriale George Coşbuc si Liviu Rebreanu, un judeţ „panteon” al limbii române şi unde biblioteca este, iată, la înălţime. La Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu şi-a găsit bun adăpost moştenirea familiei Guga.

Manuscrise Romulus Guga, fotografii, dactilograme, documente scrise de propria peniţă vor sta alături, în expoziţii unice, de corespondenţa purtată de scriitor cu soţia sa şi cu personalităţi de renume, scriitorul fiind apropiat al multor nume de răsunet ale vremii – Zaharia Stancu, Marin Preda, Ştefan Augustin Doinaş, Augustin Buzura, Valentin Silvestru, Laurenţiu Fulga, Ileana Berlogea, Romulus şi Ileana Vulpescu şi multe alte sonore nume de scriitori, dar şi artişti plastici.

Donaţiile constau şi în carte, semnată de Romulus Guga, dar şi preţioase colecţii de familie, toate acestea urmând să fie etalate în expoziţii tematice şi cuprinse în cataloage şi pliante.

Donaţia „Voica Foişoreanu şi Romulus Guga” la Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Consemnez, mai jos, însuşi mesajul publicat de muzeul clujean, la primirea colecţiei de artă a familiei Voica Foişoreanu şi Romulus Guga, apropiaţi ai multor pictori şi sculptori:

,,Muzeul de Artă din Cluj-Napoca are onoarea să primească, din partea doamnei Sanda Foişoreanu, o consistentă donaţie de lucrări de pictură, gravură, grafică, sculptură şi desen, sub forma unei colecţii care cuprinde lucrări ale unor artişti plastici consacraţi. Lucrările au fost strânse, pe parcursul vieţii, de Voica Foişoreanu (1941-2024), medic primar neurolog şi psihiatru pediatric, medic şef al Clinicii de Neuropsihiatrie Pediatrică din Târgu Mureş, respectiv Romulus Guga (1939-1983) poet, prozator şi dramaturg român, redactor-şef al revistei Vatra.

Printre artiştii ale căror lucrări se regăsesc în colecţia donată se numără: Octavian Cosman, Radu Ceontea, Covaci Gabriela, Ştefan Popa Popas, Vasile Mureşan, Florin Strejac, Florin Pucă, Teodor Botiş, Ion Petru Pop, Alfred Grieb, Adrian Chira, Sever Iustian, Corneliu Gavrilă, Pál Nagy, Ion Vlasiu, Romulus Feneş, Lucia Zâna Suciu, Voica Foişoreanu, Radu Boureanu, Lucian Sasu, Petru Silviu Olaru, Alexandra Belciug, Ioan Şeu, Porzsolt Borbála, Călin Popescu, Tamás Vass, Vasile Venig, Kömives Andor, Gh. D. Anghel.”

 

CSEI Nr. 2 Bistrița, modernizat prin PNRR. Investiție de peste 10 milioane lei

Bistrița – Lucrările de renovare energetică la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2, situat pe strada Toamnei nr. 2, au fost finalizate. Proiectul a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 – Valul Renovării.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 10.350.406,01 lei, TVA inclus.

Modernizarea clădirii a vizat:

  • izolarea termică a pereților și planșeelor cu vată bazaltică;
  • înlocuirea tâmplăriei cu geam tripan și refacerea acoperișului;
  • modernizarea instalațiilor electrice, sanitare și de încălzire;
  • instalarea de pompe de căldură aer-apă și panouri fotovoltaice;
  • montarea unui sistem de detecție și avertizare la incendiu;
  • amenajarea trotuarelor exterioare și a două stații de încărcare rapidă pentru mașini electrice.
Simpozion național dedicat Patriarhului Miron Cristea, la Năsăud

La împlinirea a 100 de ani de la întronizarea primului Patriarh al României, Miron Cristea, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, prin Centrul Județean pentru Cultură, în colaborare cu Centrul Cultural Toplița și Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud, organizează un amplu simpozion național.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 4 octombrie 2025, de la ora 11:00, în Aula Colegiului Național „George Coșbuc” din Năsăud și va aduce în fața publicului personalități marcante ale culturii, teologiei, mediului academic și literar.

Participanții vor evoca rolul Patriarhului Miron Cristea în istoria Bisericii Ortodoxe Române, dar și contribuția sa la consolidarea spirituală și culturală a națiunii române în perioada interbelică. Manifestarea se dorește a fi nu doar un prilej de comemorare, ci și unul de reflecție asupra moștenirii culturale și religioase lăsate de primul patriarh al României.

Organizatorii anunță că simpozionul se înscrie într-o serie de manifestări menite să marcheze momente fundamentale din istoria și spiritualitatea poporului român.

Festivalul Dovleacului revine, de această dată la Tonciu

Timp de trei zile, între 10-12 octombrie, participanții vor descoperi savoarea toamnei prin preparate delicioase cu și despre dovleac: supă cremă, plăcinte, brioșe, pâine cu semințe și ulei din semințe de dovleac. Alături de acestea, vinul și berea artizanală, dar și bucatele tradiționale pregătite de producători locali, vor completa atmosfera de sărbătoare.

IMG_3212-1024x574 Festivalul Dovleacului revine, de această dată la Tonciu

  • Bilet: 25 lei – fiecare vizitator primește cadou, din partea organizatorilor Simis, o sticluță de ulei din semințe de dovleac sau o pungă de semințe.
  • Copiii până la 12 ani au acces gratuit.
  • Parcarea este asigurată.

Activități pentru întreaga familie

Festivalul promite distracție pentru toate vârstele, prin:

  • ateliere de creație (pictat și sculptat dovleci, modelaj în lut cu Bodo Gallery),
  • trasee de joacă și parcours,
  • labirint, piramidă și omidă din paie,
  • Kornhole și lada cu porumb pentru joacă,
  • spații decorative pentru fotografii și multe alte surprize.

Organizatorii vă invită să vă bucurați de soare, de culorile toamnei și de atmosfera veselă a acestui festival, alături de familie și prieteni.

IMG_3212-1024x574 Festivalul Dovleacului revine, de această dată la Tonciu

Programul de colectare a deșeurilor reciclabile în luna octombrie 2025, în Bistrița și localitățile componente

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Bistrița-Năsăud (ADI Deșeuri) și operatorul Supercom au anunțat programul de colectare a deșeurilor reciclabile pentru luna octombrie 2025 în municipiul Bistrița și în localitățile componente.

Potrivit calendarului, colectarea începe din prima săptămână întreagă a lunii, iar zilele dedicate fiecărui tip de pubelă sunt următoarele:

  • 08 octombrie – pubela sau sacul albastru, pentru hârtie și carton
  • 15 octombrie – pubela verde, pentru sticlă
  • 22 octombrie – pubela galbenă, pentru plastic și metal (doar în municipiul Bistrița)
  • 29 octombrie – pubela galbenă, pentru plastic și metal (în toate localitățile componente: Unirea, Viișoara, Sigmir, Sărata, Slătinița și Ghinda)

O noutate importantă pentru acest an este faptul că, în localitățile componente, pubela galbenă se colectează în ultima zi de miercuri din lună.

În ceea ce privește colectarea deșeurilor reziduale (pubela neagră), programul rămâne neschimbat, cu o singură excepție: în zonele unde aceasta se făcea miercurea, colectarea se mută în ziua de sâmbătă.

Pentru detalii suplimentare, bistrițenii pot consulta calendarul complet al colectării pe site-ul www.adideseuribn.ro sau pot apela Dispeceratul Supercom, la numărul de telefon 0263.944.

Reprezentanții ADI Deșeuri fac apel către cetățeni să respecte regulile de colectare selectivă: „Din respect pentru comunitate și natură, vă invităm să colectați separat deșeurile reciclabile. Doar împreună putem face din Bistrița-Năsăud un județ mai curat.”

IMG_3192-1024x722 Programul de colectare a deșeurilor reciclabile în luna octombrie 2025, în Bistrița și localitățile componente IMG_3191 Programul de colectare a deșeurilor reciclabile în luna octombrie 2025, în Bistrița și localitățile componente IMG_3193-1024x722 Programul de colectare a deșeurilor reciclabile în luna octombrie 2025, în Bistrița și localitățile componente IMG_3194 Programul de colectare a deșeurilor reciclabile în luna octombrie 2025, în Bistrița și localitățile componente

ANM: Atenționare meteo pentru început de octombrie

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare valabilă de luni, 29 septembrie, ora 10.00, până joi, 2 octombrie, ora 10.00.

  • Vremea se răcește accentuat, cu maxime între 11 și 20 de grade și minime între 1 și 10 grade, mai scăzute în depresiuni.
  • Temporar va ploua în cea mai mare parte a țării, iar în estul Transilvaniei și nordul Moldovei se pot acumula 20–25 l/mp.
  • La munte, la altitudini de peste 1.700 m, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă de 5–10 cm.