Meșterul popular Gheorghe Cobuț din Tureac și dr. Smaranda Mureșan, cercetător științific, au reprezentat județul Bistrița-Năsăud la Iași, la evenimentele dedicate celebrării Zilei Internaționale a Patrimoniului Cultural Imaterial
În perioada 24-26 octombrie 2025 au avut loc, la Iași, importante manifestări culturale și științifice dedicate celebrării Zilei Internaționale a Patrimoniului Cultural Imaterial.
În acest context, Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”, din cadrul Academiei Române – Filiala Iași, prin Departamentul de Etnologie, a organizat cea de-a X-a ediție a Conferinței Internaționale de Etno-didactică, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Moldovei, la Palatul Culturii din Iași. Pentru a marca ediția aniversară, alături de aceasta a avut loc și manifestarea culturală interactivă „Meșteri și meșteșuguri tradiționale din Moldova”, ediția a XV-a, un târg al meșterilor populari organizat de Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului”, singurul ONG din România acreditat în rețeaua UNESCO.
Deschiderea evenimentului a aparținut gazdelor, cuvântul de bun venit fiind rostit de către doamna dr. Adina Hulubaș, cercetător științific principal I în cadrul institutului, coordonatorul conferinței, alocuțiuni având și managerul Palatului Culturii, domnul Andrei Apreotesei, șeful de secție al Muzeului Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Național Muzeal „Moldova”, domnul etnograf Victor Munteanu, precum și doamna dr. Gabriela Haja, directorul Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide”, care a dat citire și cuvântului transmis de către doamna academician Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” din București.
Județul Bistrița-Năsăud a fost reprezentat la aceste ample manifestări culturale de către dr. Smaranda Mureșan, etnolog și cercetător științific în cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, și de către meșterul popular Gheorghe Cobuț, cojocar și fierar din satul Tureac, comuna Tiha Bârgăului.
Printre temele care au fost discutate la conferința de etno-didactică, denumită anul acesta „Patrimoniu cultural imaterial fără frontiere”, s-au numărat: cultura tradițională din România și Republica Moldova, strategiile didactice de transmitere atractivă a informației culturale sau valoarea identitară și economică a meșteșugurilor populare.
În cadrul conferinței, etnologul Smaranda Mureșan a susținut comunicarea cu titlul „Atelier cultural-educativ inedit la fierăria meșterului Dumitru Trif din Șieuț, județul Bistrița-Năsăud”, prezentând impactul deosebit al unei astfel de acțiuni interdisciplinare ce a avut loc în primăvara anului 2025 pentru elevii clasei a VIII-a de la Școala Gimnazială din Șieuț. Prezentarea a fost foarte bine primită de către colegii prezenți la conferință și a stârnit interesul participanților, știut fiind faptul că fierăritul este un meșteșug străvechi, însă destul de puțin cunoscut și practicat astăzi.
Cei peste 40 de invitați care au susținut comunicări au reprezentat mai multe centre de cercetare din România, specialiști în domeniul patrimoniului cultural imaterial din Iași, București, Cluj, Bacău, Bistrița-Năsăud, Sibiu, Suceava, Dolj, Neamț, Vaslui, Galați, Maramureș și Prahova fiind cei care au expus cele mai recente și relevante rezultate ale cercetărilor științifice în domeniu, dar și din țări precum Republica Moldova, Serbia, Grecia, Liban și Marea Britanie, conferința desfășurându-se în sistem hibrid, fiind posibil și accesul online. Tema generală a evenimentului înscris la UNESCO – International Day of Intangible Cultural Heritage – este bogăția culturală care nu ține cont de granițele politice.
Meșteșugurile tradiționale din județul Bistrița-Năsăud au fost promovate în cadrul manifestării culturale interactive „Meșteri și meșteșuguri tradiționale din Moldova”, ediția a XV-a, de către meșterul popular Gheorghe Cobuț din satul Tureac, comuna Tiha Bârgăului. Domnia sa este un cunoscut și apreciat meșter cojocar din județul nostru, dar care practică și fierăria, fiind renumit și în acest domeniu pe întreaga vale a Bârgăului. De asemenea, realizează și curele tradiționale sau opinci, talentul nativ și îndemânarea făcându-l unul dintre cei mai pricepuți și talentați meșteri populari din județul Bistrița-Năsăud.
Creațiile în domeniul cojocăritului ale meșterului popular Gheorghe Cobuț au fost foarte apreciate la târgul de la Iași, atât de către organizatori și colegii de breaslă, cât și de către vizitatori. Iată ce scrie unul dintre vizitatorii târgului ieșean, doamna Neluța Cătălina Apetrăchioaei, despre acest fapt: „Este minunat să ne conectăm cu oameni care prețuiesc și păstrează tradițiile. Este o modalitate frumoasă de a menține vie identitatea culturală și de a învăța lucruri noi. Am avut bucuria unei întâlniri pline de inspirație și autenticitate cu meșterul popular Gicu Cobuț din Bistrița-Năsăud. Felicitări pentru talentul pus în slujba frumosului!”
În continuarea cuvântului domniei sale, intitulat sugestiv „PledoarIE”, aceasta afirmă: „Meșterii tradiționali, artizani ai lemnului, ai lutului, ai firului sau ai metalului, reprezintă mult mai mult decât simpli producători de obiecte. Ei sunt păstrătorii vii ai identității culturale a unui neam, verigi esențiale care leagă trecutul de prezent și asigură continuitatea unui patrimoniu inestimabil. Munca lor, rod al unei experiențe de secole, este o mărturie a ingeniozității, a simțului estetic și a legăturii profunde a omului cu natura și cu tradițiile sale. Meșteșugurile tradiționale nu se învață în școli moderne, ci se transmit din generație în generație, adesea în cadrul familiei sau al comunității. Această transmitere presupune nu doar preluarea unor tehnici, ci și însușirea unei filozofii de viață și a unui respect profund față de materialul prelucrat. Cu toate acestea, meșterii tradiționali se confruntă cu numeroase provocări generate de modernitate, industrializare și globalizare. Meșteșugurile de odinioară sunt pe cale de dispariție, amenințate de produsele de serie și de lipsa de recunoaștere oficială și sprijin. Reîntâlnire cu oameni faini si pricepuți!”
În acest context, prezența meșterilor populari din România și Republica Moldova în cadrul târgului tradițional desfășurat între 24 și 26 octombrie, în fața Palatului Culturii, completează în mod firesc dimensiunea teoretică a conferinței prin demonstrarea vie a meșteșugurilor și valorilor transmise din generație în generație. Astfel, în timp ce în interiorul clădirii emblematice specialiști din mai multe țări au deschis noi direcții de colaborare, în exterior vizitatorii au putut redescoperi patrimoniul viu al comunităților.
Coerența și unitatea manifestărilor culturale internaționale de la Iași a fost dată de integrarea cercetării științifice și a tradiției vii într-o celebrare comună a patrimoniului cultural imaterial fără frontiere.
Se cuvine să adresăm mulțumiri pentru invitație, dar și pentru impecabila derulare a conferinței, doamnei dr. Adina Hulubaș, precum și doamnei prof. Silvia Cozmîncă, președintele Asociației „ART – Meșteșugurile Prutului”, pentru organizarea reușită a târgului meșterilor populari. Cu multă bucurie am prezentat și promovat elemente valoroase ale patrimoniului cultural imaterial din județul Bistrița-Năsăud în cadrul amplelor manifestări culturale de la Iași, alături de meșteri și colegi cercetători talentați și dedicați.
Material realizat de etnolog dr. Smaranda Mureșan
Cercetător științific, grad III, Serviciul Cultură Tradițională
Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud
Photo credit: Smaranda Mureșan
Ioana Bradea – 01100100 01110101 01101000
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Editura Fantomas și Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud organizează vineri, 31 octombrie 2025, ora 16:30, lansarea volumului: Ioana Bradea – „01100100 01110101 01101000”.
Întâlnire și lectură / Ioana Bradea.
Locație: Clubul Cultural CoșBook al Bibliotecii Județene (Bistrița, Str. Alexandru Odobescu. nr. 11).
Moderator: Ioan Pintea, Managerul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.
Vă așteptăm cu drag!
Ioana Bradea (n. octombrie 1975) a studiat vioara, timp de opt ani, la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistrița, apoi limbi străine la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu“ din Bistriţa şi la Universitatea din Bucureşti (portugheză–franceză).
A publicat până acum „Băgău” (Editura Est, 2004, Editura Humanitas 2019 / 2022), care a primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, „Scotch” (Editura Polirom, 2010) și „Înalt este numele tău” (Editura Humanitas, 2017).
A publicat versuri în antologiile „Generația de aur” (Editura frACTalia, 2020, coordonatori Cristina Ispas / V. Leac), „Cum stai?” (Editura Vellant, 2020), „Perturbări în desfășurare. O antologie a prezentului” (Editura frACTalia, 2021, coordonator V. Leac).
A publicat „Să moară întâi bărbatul. Pe urmă femeia” în volumul colectiv „Retroversiuni” (Antologie de proză scurtă scrisă de femei, coordonată de Cristina Ispas, Editura Paralela 45, 2023). În 2025 este publicat la Editura Fantomas volumul de versuri „01100100 01110101 01101000”.
A muncit în Bucureşti, într-o piaţă, la un cotidian online, la o revistă de scurtă durată. Este căsătorită, are trei copii şi trăieşte la Bistriţa, unde a lucrat prin fabrici şi uzine, ca translator, la un post de radio local, la o cafenea proprie, iar din 2012 – la un cotidian local online.
Despre volumul „01100100 01110101 01101000” :
„mi-am închipuit de fapt lumea descompusă în acest triunghi ABC construit din trei laturi structurate binar într-un joc, har, duh al matematicii, o hartă a unei călătorii între frontierele din interior , care se pulverizează treptat înspre exterior
sau invers
o călătorie care începe cu tine, continuă în noi și se evaporă în mine.
Am construit așadar un triunghi ABC din 69 de puncte, secvențe care se intersectează între ele – își proiectează umbrele unele asupra celorlalte și apoi în exterior – închipuind un triumvirat – cu un centru de greutate fluid care pendulează între psalmii lui David, geometry dash, terraria, genshin impact, spider-verse, arcane, paprika… Între comentariile pierdute ale Hypathiei din Alexandria, secțiunile conice și oglinzile incendiare ale lui Apolonius ecuațiile nedeterminate ale lui Diofant – Leibniz – Otto von Guericke, inventatorul care a definit fizica vidului, primar vreo 30 de ani în orașul natal – Russel – Wittgenstein – Stephane Lupasco – Sabine Hossenfelder
Teodor Rus, toți interconectați, conturând în final un spațiu cosmic răcoros, geometric și atât de satisfăcător, o gaură neagră, absorbitoare, eliberatoare – o dimensiune.culcuș în care pot în sfârșit respira…”.
Campanie gratuită de colectare a deșeurilor vegetale în comuna Uriu

Locuitorii comunei Uriu sunt anunțați că miercuri, 5 noiembrie 2025, operatorul de salubritate SUPERCOM S.A. va desfășura o nouă campanie gratuită de colectare a deșeurilor vegetale. Acțiunea este organizată în colaborare cu Primăria comunei Uriu și face parte din programul periodic de gestionare a deșeurilor biodegradabile din localitate.

Potrivit anunțului semnat de primarul Danci Adrian Bogdan, campania vizează colectarea deșeurilor provenite din activitățile de întreținere a gospodăriilor și spațiilor verzi. Printre acestea se numără deșeurile din grădini și piețe, deșeurile organice, resturile rezultate din toaletarea copacilor și a tufișurilor, iarba, frunzele, așchiile de lemn netratate și rumegușul.

Reprezentanții administrației locale le reamintesc cetățenilor că aceste deșeuri trebuie depozitate în recipiente sau saci de maximum 240 de litri, câte un set per gospodărie.

Prin această acțiune, Primăria Uriu și operatorul SUPERCOM urmăresc reducerea cantității de deșeuri biodegradabile abandonate și menținerea curățeniei în comună. Administrația locală îi încurajează pe cetățeni să se implice activ în campanie și să respecte indicațiile transmise, pentru a asigura o colectare eficientă și un mediu mai curat pentru întreaga comunitate.

Sofia are nevoie de ajutorul Bistriței. Fetița fotbalistului Marius Contofan luptă cu o boală gravă

Sofia suferă de o afecțiune neurologică rară care i-a afectat jumătate din creier, în special partea stângă. Boala îi provoacă crize epileptice tot mai dese, pierderi de memorie, dificultăți de vorbire și de mișcare. Medicii avertizează că, fără un tratament urgent, afecțiunea poate duce la paralizie.

Singura ei șansă este o operație complicată în Italia, urmată de un proces lung de recuperare cu logoped, psiholog și specialiști din mai multe domenii medicale. Costurile sunt uriașe, iar familia nu poate face față singură.

Cei care doresc să o ajute pe Sofia pot face donații în conturile deschise pe numele tatălui ei, Marius Contofan, jucător la RAAL Bistrița:

RO93BTRL00601201K48626XX

RO58REVO0000148424536778

Tot pentru sprijinul micuței va fi organizat un concert caritabil la Centrul Cultural Dacia, pe 11 noiembrie, eveniment la care sunt așteptați toți cei care vor să demonstreze că termenul „comunitate” înseamnă mai mult decât un cuvânt.

Sofia are nevoie de noi toți. E timpul ca Bistrița să fie acolo, împreună pentru ea.

Primăria Bistrița, îngropată în datorii și cu „bube” descoperite de Curtea de Conturi la proiectele MIS Grup

Curtea de Conturi a efectuat un audit la Primăria Bistrița pentru a verifica modul în care au fost utilizate și rambursate sumele provenite din finanțări rambursabile, în perioada 2023–2024, când administrația locală era condusă de Ioan Turc. Controlul a vizat toate creditele contractate de municipalitate de-a lungul ultimilor ani, printre care împrumutul de 35 de milioane de lei luat în 2009 de la Raiffeisen Bank, cele două credite de câte 20 de milioane de lei din 2014 contractate de la Unicredit Bank, împrumutul de 7,3 milioane de lei acordat de Ministerul Finanțelor în 2018, creditul de 34,6 milioane de lei de la Banca Transilvania din 2020, împrumutul de 100 de milioane de lei semnat cu BCR în 2022 și cel mai recent, de 81 de milioane de lei, luat în 2023 tot de la Banca Transilvania, potrivit Gazeta de Bistrița, care a dezvăluit informațiile.

În total, datoriile asumate de Primăria Bistrița se apropie de 300 de milioane de lei, dintre care doar cele două credite din 2014 au fost achitate integral. Creditul din 2009, de 35 de milioane de lei, are o perioadă de rambursare de 20 de ani, astfel că municipalitatea îl va închide abia în 2029. Până la finalul anului 2024, valoarea totală a dobânzilor achitate de primărie se ridică la aproape 35 de milioane de lei, iar comisioanele plătite depășesc jumătate de milion. În prezent, administrația mai are de rambursat peste 116 milioane de lei.

Fondurile provenite din aceste împrumuturi au fost direcționate în special către cofinanțarea proiectelor europene, modernizarea clădirilor publice și amenajarea infrastructurii urbane. Împrumuturile din 2020 și 2023, contractate de la Banca Transilvania, au fost folosite pentru contribuțiile la proiecte finanțate prin fonduri structurale, în timp ce creditul din 2022, de la BCR, a vizat reabilitarea și construirea de clădiri publice, amenajarea străzilor din noile zone rezidențiale și realizarea de parcări.

În urma verificărilor, auditorii Curții de Conturi au identificat nereguli la două proiecte derulate de compania MIS Grup – reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 și modernizarea Colegiului Tehnic „Grigore Moisil”. Conform raportului, în aceste cazuri au fost aplicate formule greșite de ajustare a prețurilor, în baza OUG 64/2022, fără a se ține cont de avansurile acordate anterior plăților. Aceste erori au dus la ajustări incorecte și la plăți nejustificate, motiv pentru care s-a dispus recuperarea sumelor considerate prejudiciu.

Primăria Bistrița trebuie să recupereze 493.087 de lei în cazul Școlii Gimnaziale nr. 1 și 533.984 de lei pentru Colegiul Tehnic „Grigore Moisil”. Curtea de Conturi a recomandat extinderea verificărilor și asupra altor contracte de achiziție publică pentru identificarea unor posibile situații similare. Administrația locală are termen până la finalul lunii mai 2025 pentru a recupera aceste sume.

În acest sens, Primăria Bistrița a acționat deja în instanță compania MIS Grup, deschizând două dosare la Tribunalul Bistrița-Năsăud, în lunile iunie și iulie, fiecare vizând câte un proiect. Următorul termen de judecată este programat în luna noiembrie.

Proiectul de modernizare a Școlii Gimnaziale nr. 1 a fost semnat în 2019 și a inclus reabilitarea mai multor corpuri de clădire, construirea unei săli de sport, modernizarea centralei termice și amenajarea curții. Valoarea totală a proiectului a fost de 18,1 milioane de lei. În același an a început și reabilitarea Colegiului Tehnic „Grigore Moisil”, un proiect estimat la 30,9 milioane de lei, din care peste 20 de milioane au provenit din fonduri europene, restul fiind asigurat de bugetul național și contribuția Primăriei Bistrița.

Raportul Curții de Conturi mai precizează că, în afara acestor situații, nu au fost descoperite alte nereguli majore. Sistemul de control intern al primăriei a fost considerat funcțional, deși au fost identificate unele vulnerabilități minore, comunicate conducerii administrației locale printr-o scrisoare oficială transmisă la finalizarea auditului.

Bistrița: Accident pe strada Libertății, în această dimineață

Două autoturisme au fost implicate, în jurul orei 6.00, într-un accident rutier produs pe strada Libertății din Bistrița. În urma impactului, o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului au intervenit un echipaj de pompieri și unul de prim ajutor SMURD. Potrivit ISU Bistrița, în accident au fost implicate două persoane, ambele conștiente și cooperante. Una dintre ele a fost evaluată medical la fața locului.

FOTO credit: timponline.ro

Campanie gratuită de colectare a deșeurilor vegetale la Bistrița, între 3 și 8 noiembrie 2025

Primăria municipiului Bistrița anunță derularea, în perioada 3–8 noiembrie 2025, a unei campanii gratuite de colectare a deșeurilor predominant vegetale, desfășurată pe zone și localități componente, conform unui program stabilit împreună cu operatorul de salubritate.

Scopul acestei acțiuni este de a încuraja colectarea separată a deșeurilor biodegradabile și de a contribui la menținerea curățeniei în municipiu, în contextul sezonului de toamnă, când se generează cantități mari de resturi vegetale.

Ce tipuri de deșeuri pot fi colectate

În cadrul campaniei vor fi ridicate următoarele tipuri de deșeuri biodegradabile:

  • deșeuri provenite din grădini și piețe;
  • resturi organice;
  • crengi, iarbă, frunze;
  • deșeuri rezultate din toaletarea copacilor și tufișurilor;
  • așchii de lemn netratate și rumeguș.

Acestea trebuie depozitate de către cetățeni în recipienți sau saci cu un volum maxim de 240 de litri / gospodărie / campanie.

Pentru locuitorii de la blocuri, deșeurile vegetale vor fi ridicate direct de pe platformele publice de colectare, în apropierea locuințelor, acolo unde sunt amplasate containerele uzuale.

Calendarul colectării în municipiul Bistrița

Luni, 3 noiembrie

Perimetrul cuprins între străzile: Libertății, Independenței, Alexandru Odobescu, Ion Rațiu, Codrișor, Mihai Viteazu, Valea Budacului, Simpozionului.

Marți, 4 noiembrie

Perimetrul cuprins între străzile: Libertății, Independenței, Gării, Tărpiului, Drumul Cetății (de la capela dinspre Calea Clujului), Calea Clujului (până la sensul Petrom), George Enescu, Compozitorilor.

Miercuri, 5 noiembrie

Perimetrul cuprins între străzile: Alexandru Odobescu, Republicii, 1 Decembrie, Calea Moldovei, Aviator Mihai Berbecariu, Grănicerilor, Avram Iancu, Ion Minulescu, Parcului.

Joi, 6 noiembrie

Perimetrul cuprins între străzile: Gării, Republicii, 1 Decembrie, Calea Moldovei, Valea Rusului, Drumul Dumitrei Nou, Simion Mândrescu, Cartier Subcetate (până la sensul de la capelă).

Vineri, 7 noiembrie

Perimetrul cuprins între străzile: Valea Jelnei, Ghinzii, Soarelui.

Programul de colectare pentru localitățile componente

  • Luni, 3 noiembrie – Sărata
  • Marți, 4 noiembrie – Ghinda
  • Joi, 6 noiembrie – Viișoara
  • Vineri, 7 noiembrie – Unirea și Sigmir
  • Sâmbătă, 8 noiembrie – Slătinița

Reprezentanții administrației locale reamintesc faptul că această campanie are caracter strict biodegradabil, iar alte tipuri de deșeuri – menajere, din construcții sau voluminoase – nu vor fi colectate în cadrul acțiunii.

Campania de colectare gratuită a deșeurilor vegetale face parte din programul municipal de salubrizare de toamnă și urmărește atât protejarea mediului, cât și menținerea unui aspect curat și îngrijit al spațiilor publice și gospodăriilor din municipiul Bistrița.