Frasinul SRL, compania bistrițeană premiată la Gala Star Construct 2025 pentru viziune și inovație

Industria construcțiilor din România și-a celebrat performanța în cadrul celei de-a VI-a ediții a Galei Star Construct, eveniment organizat de Federația Patronatelor Societăților din Construcții, sub deviza „Împreună construim încrederea”. Gala a reunit peste 450 de antreprenori, proiectanți, manageri și specialiști din domeniu, confirmând rolul strategic al sectorului construcțiilor în dezvoltarea economică și infrastructurală a României.

Printre companiile premiate în 2025 se remarcă Frasinul SRL, una dintre cele mai reprezentative firme din județul Bistrița-Năsăud, distinsă la categoria „Viziune pentru dezvoltare – inovație, digitalizare, sustenabilitate”. Premiul confirmă direcția strategică asumată de companie în ultimii ani, bazată pe investiții constante în tehnologii moderne, procese eficiente și soluții sustenabile în construcții.

Recunoașterea obținută de Frasinul SRL la un eveniment de anvergură națională consolidează poziția companiei ca actor relevant în industria construcțiilor din România și evidențiază contribuția mediului antreprenorial local la modernizarea sectorului. Distincția vine într-un context economic dificil, marcat de creșterea costurilor, presiuni fiscale și deficit de forță de muncă, provocări amintite și de președintele FPSC, dr. ing. Cristian-Romeo Erbașu, în discursul său din cadrul galei.

Gala Star Construct 2025 a reafirmat importanța colaborării dintre mediul privat și instituțiile publice, precum și nevoia unei viziuni comune asupra viitorului construcțiilor. În acest peisaj competitiv și aflat în continuă transformare, premiul acordat companiei Frasinul SRL reprezintă nu doar o validare a performanței, ci și un semnal clar că inovația și sustenabilitatea sunt repere esențiale pentru dezvoltarea durabilă a industriei.

Prin această distincție, Frasinul SRL confirmă că performanța construită consecvent la nivel local poate avea recunoaștere și impact la nivel național.

Lucrări de refacere și asfaltare pe mai multe străzi din Ciceu-Poieni. Circulație restricționată

În localitatea Ciceu-Poieni din Căianu Mic se desfășoară, în aceste zile, lucrări de refacere și asfaltare a mai multor străzi, intervențiile fiind necesare în urma extinderii rețelelor de utilități.

Pe perioada desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar în zonele afectate, iar șoferii sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră și indicațiile echipelor din teren.

Autoritățile locale precizează că aceste intervenții fac parte dintr-un proces mai amplu de modernizare a infrastructurii locale și urmăresc îmbunătățirea condițiilor de trafic și a confortului pentru locuitorii comunei.

 

Gloria Bistrița, alături de suporteri la Căsuța lui Moș Crăciun din centrul orașului

Gloria Bistrița se întâlnește cu suporterii duminică, în centrul municipiului, într-un eveniment dedicat comunității care susține echipa alb-roșie. Jucătoarele vor fi prezente la Căsuța lui Moș Crăciun, unde atmosfera de sărbătoare se va împleti cu spiritul Gloriei.

Evenimentul va începe după ora 15:00 și se adresează tuturor celor care iubesc Gloria, de la cei mai mici suporteri până la cei care sunt alături de echipă de ani de zile. Participanții vor avea ocazia să facă fotografii la photo booth alături de jucătoare, să obțină autografe și să se bucure de surprize pregătite special pentru această întâlnire.

Totodată, evenimentul va fi transmis în direct la Bistrița FM, oferind publicului larg ocazia de a simți energia și emoția momentului.

Reprezentanții clubului subliniază că Gloria înseamnă mai mult decât competiție și rezultate: înseamnă oameni, zâmbete și momente trăite împreună, alături de comunitatea locală. Întâlnirea din centrul orașului este gândită ca un gest de apropiere față de suporteri, într-o perioadă marcată de spiritul sărbătorilor.

Evenimentul este realizat în colaborare cu AR.events ts.

Suporterii sunt invitați să participe în număr cât mai mare și să fie, încă o dată, parte din povestea Gloriei Bistrița.

Cele patru pasaje subterane de pe DN 17 din Bistrița, mutate de pe PNRR pe Programul Transport

Cele patru pasaje rutiere subterane denivelate pe care Primăria Bistrița intenționează să le construiască pe DN 17, la intrările și ieșirile din municipiu, vor beneficia de o nouă sursă de finanțare europeană. Proiectele, aflate în prezent în procedură de achiziție publică, nu vor mai fi finanțate prin PNRR, urmând să fie transferate pe Programul Transport 2021–2027.

Decizia este motivată de apropierea termenului-limită de eligibilitate a cheltuielilor din Planul Național de Redresare și Reziliență, stabilit pentru luna iulie 2026. În aceste condiții, municipalitatea a considerat necesară comutarea sursei de finanțare pentru a evita riscul pierderii fondurilor europene.

Noul act adițional încheiat între Primăria Bistrița și CNAIR, care vizează transferul sursei de finanțare din PNRR în Programul Transport, a fost înscris pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local Bistrița din 17 decembrie.

Potrivit proiectului de hotărâre, „având în vedere data-limită a perioadei de eligibilitate a cheltuielilor aferente PNRR, respectiv luna iulie 2026, a fost necesară comutarea sursei de finanțare din PNRR în PT 2021–2027”.

Cele patru pasaje subterane propuse sunt amplasate pe DN 17, în următoarele puncte:

  • DN 17 – intersecție cu varianta de ocolire actuală, zona Petrom Viișoara, cu sens giratoriu suprateran – valoare estimată: 86.511.046 lei;
  • DN 17 – intersecție cu accesul în zona Altex, cu semaforizare – valoare estimată: 57.254.252 lei;
  • DN 17 – intersecție cu accesul Kaufland și Cibela, cu semaforizare – valoare estimată: 58.485.856 lei;
  • DN 17 – intersecție cu DN 17C (strada Lucian Blaga), cu sens giratoriu suprateran – valoare estimată: 57.001.983 lei.