Bugetul de stat pe 2026: peste 400 de milioane de lei ajung în Bistrița-Năsăud din sume defalcate din TVA
Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2026 urmează să fie adoptat în această săptămână de Guvern, după care va fi transmis Parlamentului pentru dezbatere și aprobare. Documentul include și sumele repartizate județului Bistrița-Năsăud din TVA pentru finanțarea unor cheltuieli descentralizate și pentru echilibrarea bugetelor locale.
Pentru cheltuielile descentralizate gestionate la nivelul județului Bistrița-Năsăud este prevăzută suma totală de 79.596.000 de lei. Cea mai mare parte a acestor fonduri este destinată sistemului de protecție a copilului, care primește 37.051.000 de lei. Alte 20.619.000 de lei sunt alocate centrelor pentru persoane adulte cu handicap.
În același buget sunt incluse 8.750.000 de lei pentru programul destinat școlilor, 5.727.000 de lei pentru plata drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) din învățământul special, precum și 7.035.000 de lei pentru cheltuielile aferente învățământului special și activitatea CJRAE. Pentru căminele de vârstnici este prevăzută suma de 414.000 de lei.
La nivelul comunelor, orașelor și municipiului Bistrița, finanțarea din TVA pentru cheltuieli descentralizate ajunge la 328.866.000 de lei. Din această sumă, 258.279.000 de lei sunt destinați plății drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav.
Unitățile de învățământ preuniversitar de stat vor primi 46.893.000 de lei, iar pentru drepturile copiilor cu CES integrați în învățământul de masă sunt prevăzuți 12.609.000 de lei. De asemenea, 9.091.000 de lei sunt alocați pentru transportul elevilor.
Alte fonduri sunt repartizate pentru servicii sociale: 519.000 de lei pentru căminele de vârstnici, 309.000 de lei pentru unități de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice și 1.166.000 de lei pentru acordarea tichetelor sociale destinate copiilor din familii defavorizate.
În ceea ce privește infrastructura, pentru întreținerea și modernizarea drumurilor județene și comunale este prevăzută suma de 15.835.000 de lei.
Bugetul mai include 80.549.000 de lei din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale. Din această sumă, 29.305.000 de lei revin Consiliului Județean, iar 51.244.000 de lei vor fi distribuiți comunelor, orașelor și municipiului Bistrița.
Totodată, 19.276.000 de lei sunt alocați pentru finanțarea învățământului particular și confesional din județ.
La aceste sume se vor adăuga fonduri repartizate direct de ministere către instituțiile deconcentrate din teritoriu, necesare funcționării acestora pe parcursul anului 2026.
