Bărbat din Livezile, condamnat la închisoare pentru tentativă de viol. A fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Livezile, a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol, în baza unui mandat emis de Judecătoria Bistrița.

Mandatul de executare a pedepsei a fost pus în aplicare în data de 25 martie de către polițiștii din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud – Serviciul de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri.

Bărbatul a fost identificat și reținut de către oamenii legii, ulterior fiind escortat și încarcerat în Penitenciarul Bistrița, unde urmează să își execute pedeapsa privativă de libertate stabilită de instanță.

Acțiunea face parte din activitățile curente desfășurate de structurile de investigații criminale pentru punerea în aplicare a mandatelor de executare a pedepselor cu închisoarea și asigurarea respectării hotărârilor judecătorești definitive.

Percheziții de amploare în Bistrița-Năsăud într-un dosar privind exploatări ilegale de lemn și evaziune fiscală

Procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus efectuarea unor percheziții domiciliare în județul Bistrița-Năsăud, în localitățile Șanț și Valea Mare, într-un dosar penal complex ce vizează infracțiuni silvice și economice.

Acțiunile au vizat locuințele administratorilor unor societăți comerciale, precum și puncte de lucru și depozite de material lemnos aparținând unor operatori economici activi în domeniul exploatării și comercializării masei lemnoase.

Potrivit anchetatorilor, cercetările se desfășoară sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni precum tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, utilizarea de instrumente false de marcat, dar și fapte conexe de natură economică.

Din probatoriul administrat până în acest moment a rezultat că, în perioada martie – noiembrie 2025, ar fi fost desfășurate activități ilegale de exploatare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică din zonele menționate.

Datele anchetei indică faptul că exploatările s-ar fi realizat în baza unor acte de punere în valoare, însă există suspiciuni că volumele autorizate ar fi fost depășite, iar în documentație ar fi fost incluși arbori care nu îndeplineau condițiile legale pentru a fi exploatați ca produse accidentale.

De asemenea, procurorii investighează posibila marcarea nelegală a unor arbori, inclusiv prin utilizarea unor dispozitive susceptibile a fi falsificate, pentru a conferi o aparență de legalitate materialului lemnos rezultat.

Verificările preliminare efectuate în teren de către specialiști silvici au relevat neconcordanțe între situația reală și evidențele oficiale, inclusiv existența unor arbori marcați necorespunzător.

Ancheta vizează și circuitul ulterior al materialului lemnos, existând suspiciuni că o parte din cantitățile exploatate ar fi fost sustrase și introduse în circuitul economic fără respectarea obligațiilor legale.

În acest context, sunt analizate stocurile scriptice înregistrate în sistemul SUMAL 2.0 pentru depozitele aparținând operatorilor economici vizați.

Conform acestor evidențe, la data de 12 martie 2026, într-un depozit din Șanț erau înregistrate aproximativ 493 de metri cubi de material lemnos, incluzând fag, specii tari și moi, dar și o cantitate semnificativă de rășinoase. Într-un alt depozit din Valea Mare, aparținând aceleiași societăți, erau evidențiate circa 696 de metri cubi, majoritar rășinoase. Totodată, într-un depozit al unei alte societăți, din aceeași localitate, figurau aproximativ 49 de metri cubi de material lemnos din diverse specii.

Perchezițiile au ca scop verificarea concordanței dintre stocurile scriptice și cele existente în fapt în depozite.

Totodată, procurorii au în vedere și posibila comitere a unor infracțiuni de evaziune fiscală, în condițiile în care există suspiciuni că anumite cantități de material lemnos ar fi fost comercializate fără a fi evidențiate în documentele contabile.

Ancheta urmărește stabilirea întregului mecanism infracțional, identificarea tuturor persoanelor implicate și determinarea exactă a prejudiciului.

Activitățile sunt desfășurate împreună cu polițiștii din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud – Serviciul de Ordine Publică, cu sprijinul altor structuri specializate.

Gloria Bistrița, la un pas de sferturile Ligii Campionilor după victoria dramatică din Danemarca

Gloria Bistrița este tot mai aproape de o calificare istorică în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a obținut o victorie spectaculoasă în deplasare, scor 35-34, în fața formației Ikast Handbold.

Succesul la limită din Danemarca oferă echipei bistrițene prima șansă înaintea returului decisiv, care va avea loc sâmbătă, 28 martie, de la ora 19:00, în fața propriilor suporteri, la TeraPlast Arena. Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Atmosfera se anunță una electrizantă, cu suporterii așteptați în număr mare pentru a împinge echipa spre o performanță remarcabilă la nivel european. Organizatorii au anunțat că biletele vor fi puse în vânzare începând de joi, 26 martie, ora 12:00, atât online, cât și în format fizic, la sediul clubului de pe strada Păcii.

Meciul va fi arbitrat de brigada slovacă formată din Boris Cipov și Zoran Klus, în timp ce observator delegat este Ilona Tordai din Ungaria.

Miza este uriașă: echipa care va câștiga dubla manșă va accede în sferturile de finală ale competiției, acolo unde o așteaptă Brest Bretagne Handball. În eventualitatea calificării, Gloria va disputa primul meci pe teren propriu, în weekendul 18-19 aprilie, urmând ca returul să se joace în Franța, pe 25-26 aprilie.

 

Modernizarea DJ 154 avansează în comuna Șieuț: investiții majore în infrastructură pe un tronson de 5 kilometri

Lucrările de modernizare a Drumului Județean 154 continuă în ritm susținut pe raza comunei Șieuț, unde un tronson de aproximativ 5 kilometri este în plin proces de reabilitare. Proiectul face parte dintr-o investiție strategică amplă, care vizează îmbunătățirea conectivității și a condițiilor de trafic între comunitățile din județul Bistrița-Năsăud.

Intervențiile prevăzute pe acest segment sunt complexe și urmăresc atât creșterea siguranței rutiere, cât și protejarea infrastructurii pe termen lung. Astfel, vor fi amenajați peste 2,6 kilometri de trotuare pentru pietoni, 4,2 kilometri de șanțuri și rigole din beton pentru preluarea apelor pluviale, precum și lucrări de drenaj esențiale pentru stabilitatea drumului. Proiectul include și realizarea a 16 podețe transversale, modernizarea acceselor către proprietăți, precum și lucrări de consolidare pe o lungime de peste 1,2 kilometri.

De asemenea, pe traseu va fi construit un pod nou, la kilometrul 27+050, vor fi montați peste 1,1 kilometri de parapete de siguranță și pietonale, iar semnalizarea rutieră va fi complet refăcută pentru a asigura condiții optime de circulație.

Tronsonul din comuna Șieuț este parte integrantă a proiectului de modernizare a DJ 154, pe ruta limita de județ Mureș – Sărata – DN17, considerat un obiectiv strategic pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din județ și pentru facilitarea mobilității între localități.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a subliniat importanța acestei investiții pentru comunitățile locale: „Continuăm să construim infrastructură modernă, sigură și durabilă pentru oameni. Modernizarea DJ 154 este un proiect esențial pentru dezvoltarea județului, care va aduce beneficii directe în viața de zi cu zi a locuitorilor, de la siguranță sporită în trafic până la acces mai rapid și mai eficient între comunități.”

Podul de la Șuri din Beclean prinde contur: investiție europeană pentru mobilitate urbană modernă

Lucrările la noul pod peste râul Someșul Mare, realizat în zona Șuri din Beclean, avansează într-un ritm susținut. Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest, și face parte din inițiativa amplă „Dezvoltarea Mobilității Urbane III – Beclean, Orașul Inteligent”, implementată de administrația locală.

Potrivit primarului Nicolae Moldovan, investiția începe să fie vizibilă de la o zi la alta. „Podul de la Șuri prinde contur în fiecare zi care trece!”, a declarat edilul, subliniind importanța proiectului pentru infrastructura orașului.

Noua construcție va avea o lungime totală de 127,58 metri și va fi realizată pe structură metalică. Proiectul include facilități moderne dedicate mobilității urbane: rampă de acces pentru bicicliști, trotuar pietonal și pistă velo separată, toate integrate într-un concept orientat spre siguranță și funcționalitate.

Un element distinctiv al podului îl reprezintă sistemul de iluminat. Acesta va fi echipat cu tehnologie LED și iluminat arhitectural realizat cu aparate speciale de tip Schreder Sculpline. Acestea vor fi montate discret între pista de biciclete și trotuar, oferind o lumină uniformă, fără zone de umbră, cu un consum redus de energie. Soluția tehnică contribuie atât la creșterea siguranței pe timpul nopții, cât și la crearea unui aspect modern pentru zona falezei Someșului.

Din punct de vedere funcțional, noul pod va asigura o conexiune directă între strada Someșului și DN 17D, facilitând legătura dintre cartierele Beclenuț – Coldău și centrul orașului Beclean. Autoritățile estimează că această investiție va contribui semnificativ la fluidizarea traficului și la îmbunătățirea mobilității urbane.