Gloria Bistrița începe lupta pentru Cupa României. Final Four-ul debutează astăzi la Baia Mare

Echipa feminină de handbal CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud începe astăzi parcursul în Final Four-ul Cupei României, competiție găzduită la Baia Mare, unde formația bistrițeană are șansa de a cuceri primul trofeu din istoria clubului.

În semifinală, Gloria Bistrița va întâlni SCM Universitatea Craiova, într-un meci programat sâmbătă, 10 mai, de la ora 17.30, transmis în direct pe Pro Arena.

Antrenorul Carlos Viver a declarat că echipa se așteaptă la un turneu extrem de dificil și echilibrat.

„Ne așteaptă un Final Four al Cupei României foarte intens. Adversara noastră din semifinale este Craiova, o echipă care joacă foarte bine la finalul acestui sezon și care a avut posibilitatea să se pregătească perfect pentru acest turneu, deoarece nu a evoluat în competițiile europene”, a afirmat tehnicianul Gloriei.

Căpitanul echipei, Lorena Ostase, spune că obiectivul formației este clar: calificarea în finală și câștigarea trofeului.

„Jocurile din Cupa României sunt foarte importante pentru obiectivul nostru. Avem încredere în forța grupului și în munca depusă până acum. Vom da totul pe teren pentru a le oferi suporterilor o bucurie pe care o merită”, a declarat Lorena Ostase.

La rândul său, Larissa Nusser a subliniat importanța atmosferei și a concentrării încă din primul joc.

„Așteptăm cu mare nerăbdare acest weekend și sperăm la o atmosferă frumoasă în sală și să fie handbal de calitate. Final Four-ul este mereu intens, așa că trebuie să fim pregătite încă din primul joc. Ne dorim mult să ajungem în finală și să câștigăm primul trofeu al sezonului”, a spus jucătoarea Gloriei.

În cealaltă semifinală, programată de la ora 14.30, se vor întâlni SCM Râmnicu Vâlcea și CS Minaur Baia Mare.

Finalele competiției vor avea loc duminică, 11 mai: finala mică de la ora 14.30 și finala mare de la ora 17.30.

Studenți ai UBB Cluj, în vizită la Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud. Dialog despre administrație și implicare civică

Instituția Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud a găzduit, ieri, o întâlnire dedicată dialogului dintre administrația publică și tinerii interesați de domeniul european și administrativ. Prefectul Stelian Dolha a primit vizita studenților de la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai, specializarea Administrație Europeană, coordonați de profesorul Dorin Dobra.

În cadrul întâlnirii, discuțiile au vizat rolul și atribuțiile Instituției Prefectului, relația dintre autoritățile publice și cetățeni, precum și provocările cu care se confruntă administrația publică din România.

Prefectul Stelian Dolha a evidențiat importanța implicării tinerilor în viața administrativă și civică, apreciind interesul manifestat de studenți pentru funcționarea instituțiilor statului și pentru administrația publică.

„Mă bucur să văd tineri interesați de administrație, implicați în dezbateri și preocupați de modul în care pot contribui, prin profesionalism și responsabilitate, la dezvoltarea comunităților din care fac parte”, a transmis prefectul județului Bistrița-Năsăud.

Totodată, acesta a subliniat că Instituția Prefectului își dorește să rămână un partener deschis pentru tineri, susținând dialogul, învățarea și implicarea civică.

Reprezentanții instituției au transmis că întâlnirea a reprezentat un pas important în apropierea noii generații de administrația publică și de valorile responsabilității instituționale.

La finalul vizitei, prefectul Stelian Dolha i-a mulțumit profesorului Dorin Dobra pentru colaborare și pentru inițiativa de a facilita întâlnirea dintre studenți și reprezentanții administrației județene.

Femeie din Bichigiu, ucisă de un urs după ce a plecat să hrănească animalele

O femeie în vârstă de 53 de ani din localitatea Bichigiu, comuna Telciu, și-a pierdut viața după ce a fost atacată de un urs în zona unei gospodării izolate aflate la marginea pădurii. Tragedia s-a petrecut în locul numit „Valea Plopilor”, iar cazul este anchetat de polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, femeia plecase joi dimineață la o casă din câmp, unde familia deține animale pe care aceasta urma să le hrănească. La un moment dat, rudele au vorbit cu ea la telefon, însă ulterior femeia nu a mai răspuns apelurilor.

Familia nu s-a alarmat imediat, întrucât în acea zonă semnalul telefonic este slab, iar apropiații au presupus că aceasta nu poate fi contactată din acest motiv. După ce femeia nu s-a întors nici peste noapte și nici în cursul dimineții de vineri, rudele au sesizat Poliția.

În urma căutărilor desfășurate de polițiști, femeia a fost găsită decedată în extravilanul localității Bichigiu. Primele indicii arată că aceasta a fost atacată de un urs.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia. De asemenea, necropsia va stabili cu exactitate cauza decesului.