Alexandru Pugna, de Dragobete – Sărbătoarea Dragostei

„DRAGOBETELE – Sărbătoarea dragostei la români. Iubiți românește!
La 24 februarie, in ziua când Biserica Ortodoxă sarbatoreste „Aflarea capului Sf. Ioan Botezatorul”, spiritualitatea populară consemnează ziua lui Dragobete, zeu al tinereții în Panteonul autohton, patron al dragostei și al bunei dispozitii.

(Dragobetele este una dintre multele tradiții străvechi peste care s-a suprapus o sărbătoare creștină). Dragobete era ziua când fetele si băieții se imbracau in haine de sărbătoare și, dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci si păduri, cântând și căutând primele flori de primavară. Fetele strângeau in aceastaă zi ghiocei, viorele si tămâioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra până la Sânâiene, când le aruncau in apele curgătoare.

Dacă, intamplator, se nimerea să găsească și fragi infloriți, florile acestora erau adunate în buchete ce se puneau, mai apoi, in lăutoarea fetelor, în timp ce se rosteau cuvintele: “Flori de fragă / Din luna lui Faur / La toată lumea să fiu dragă / Urâciunile să le desparți”. El este sărbătorit în ziua imperecherii păsărilor care se strâng în stoluri, ciripesc si încep să-și construiască cuiburile. Păsările neimperecheate în această zi rămâneau stinghere si fară pui pană la Dragobetele din anul viitor.

Asemănător păsărilor, fetele si băieții trebuiau să se intalnească pentru a fi indragostiți pe parcursul intregului an. Pretutindeni se auzea zicala: “Dragobetele sărută fetele!”Dragostea curată a tinerilor, asociată de români cu ciripitul si imperecherea păsărilor de pădure, este pusă sub protecția unei îndrăgite reprezentări mitice: Dragobetele. El este identificat și cu o altă reprezentare mitică a Panteonului românesc, Năvalnicul, fecior frumos care ia mințile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care se spune că a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta de dragoste care îi poarta numele (o specie de ferigă).

Una din ipoteze este că Dragobete ar putea proveni din slava veche: dragu biti – a fi drag. O alta ipoteza spune că numele provine din cuvintele dacice trago – țap si bete – picioare (pedes, in latina). Pierzandu-se limba dacă, trago a devenit drago, iar pede – bete (cum se numesc cingatoriile inguste, fâșiile țesute). Țapul simbolizează puterea de procreare, forța vitală, fecunditatea. Culegătorii de folclor de la sfarșitul veacului al XIX-lea și din prima parte a secolului al XX-lea au mai inregistrat și alte denumiri pentru această sărbătoare, precum “Ioan Dragobete”, “Dragostițele”, “Sântion de primavara”, “Cap de primavară” sau “Cap de vară întâi”, dar și “Dragomiru-Florea” sau “Granguru”. In unele tradiții este numit fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică. Oricum ar fi, este important ca această sărbătoare să fie dusă mai departe și cu toții să ne bucuram de ea…”, a transmis pe contul său personal de Facebook, Directorul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Alexandru Pugna.