Cele patru pasaje subterane de pe DN 17 din Bistrița, mutate de pe PNRR pe Programul Transport

Cele patru pasaje rutiere subterane denivelate pe care Primăria Bistrița intenționează să le construiască pe DN 17, la intrările și ieșirile din municipiu, vor beneficia de o nouă sursă de finanțare europeană. Proiectele, aflate în prezent în procedură de achiziție publică, nu vor mai fi finanțate prin PNRR, urmând să fie transferate pe Programul Transport 2021–2027.

Decizia este motivată de apropierea termenului-limită de eligibilitate a cheltuielilor din Planul Național de Redresare și Reziliență, stabilit pentru luna iulie 2026. În aceste condiții, municipalitatea a considerat necesară comutarea sursei de finanțare pentru a evita riscul pierderii fondurilor europene.

Noul act adițional încheiat între Primăria Bistrița și CNAIR, care vizează transferul sursei de finanțare din PNRR în Programul Transport, a fost înscris pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local Bistrița din 17 decembrie.

Potrivit proiectului de hotărâre, „având în vedere data-limită a perioadei de eligibilitate a cheltuielilor aferente PNRR, respectiv luna iulie 2026, a fost necesară comutarea sursei de finanțare din PNRR în PT 2021–2027”.

Cele patru pasaje subterane propuse sunt amplasate pe DN 17, în următoarele puncte:

  • DN 17 – intersecție cu varianta de ocolire actuală, zona Petrom Viișoara, cu sens giratoriu suprateran – valoare estimată: 86.511.046 lei;
  • DN 17 – intersecție cu accesul în zona Altex, cu semaforizare – valoare estimată: 57.254.252 lei;
  • DN 17 – intersecție cu accesul Kaufland și Cibela, cu semaforizare – valoare estimată: 58.485.856 lei;
  • DN 17 – intersecție cu DN 17C (strada Lucian Blaga), cu sens giratoriu suprateran – valoare estimată: 57.001.983 lei.