Gloria Bistrița, la un pas de sferturile Ligii Campionilor după victoria dramatică din Danemarca

Gloria Bistrița este tot mai aproape de o calificare istorică în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a obținut o victorie spectaculoasă în deplasare, scor 35-34, în fața formației Ikast Handbold.

Succesul la limită din Danemarca oferă echipei bistrițene prima șansă înaintea returului decisiv, care va avea loc sâmbătă, 28 martie, de la ora 19:00, în fața propriilor suporteri, la TeraPlast Arena. Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Atmosfera se anunță una electrizantă, cu suporterii așteptați în număr mare pentru a împinge echipa spre o performanță remarcabilă la nivel european. Organizatorii au anunțat că biletele vor fi puse în vânzare începând de joi, 26 martie, ora 12:00, atât online, cât și în format fizic, la sediul clubului de pe strada Păcii.

Meciul va fi arbitrat de brigada slovacă formată din Boris Cipov și Zoran Klus, în timp ce observator delegat este Ilona Tordai din Ungaria.

Miza este uriașă: echipa care va câștiga dubla manșă va accede în sferturile de finală ale competiției, acolo unde o așteaptă Brest Bretagne Handball. În eventualitatea calificării, Gloria va disputa primul meci pe teren propriu, în weekendul 18-19 aprilie, urmând ca returul să se joace în Franța, pe 25-26 aprilie.