Accident rutier în Tureac. O mașină și un autotren s-au ciocnit
În această după-masă, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe Drumul Național 17, în localitatea Tureac.
Din primele date, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani din Rodna, în timp ce se deplasa prin Tureac, pe direcția Vatra Dornei către Bistrița, a intrat în coliziune cu un autotren condus din sens opus, de un bărbat de 52 de ani din județul Prahova.
În urma impactului, șoferul autoturismului a fost rănit, necesitând transportul la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Cei doi șoferi au fost testați alcoolscopic de către polițiști, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Publică comentariul