Acțiune nocturnă a polițiștilor rutieri din Bistrița-Năsăud. Amenzi, permise reținute și certificat retras

Polițiștii rutieri din Bistrița-Năsăud au desfășurat, în noaptea de 16 spre 17 mai 2026, o acțiune pentru creșterea siguranței în trafic și prevenirea accidentelor rutiere.

Activitățile au avut loc în intervalul orar 23:00 – 04:00 și au fost organizate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud, împreună cu cei ai Biroului Rutier Bistrița. Acțiunea a vizat combaterea principalelor cauze generatoare de accidente și menținerea unui climat de siguranță pe drumurile publice.

În cadrul controalelor, au fost verificate 36 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice.

De asemenea, ca măsuri complementare, au fost reținute două permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare, conform prevederilor legale în vigoare.

Reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru reducerea riscului rutier și creșterea disciplinei în trafic.