Au început înscrierile pentru programul ,,Școala de înot”

Elevii claselor a IV-a înscrişi în anul şcolar 2021-2022 la una din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Bistriţa au posibilitatea, până în 6 mai 2022, să se înscrie în programul „Şcoala de înot”, care va debuta începând cu data de 16 mai a acestui an.
Aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 150/28.10.2021, Programul „Şcoala de înot” destinat elevilor din ciclul primar vine să întregească strategia de promovare a sportului în rândul elevilor completând, astfel, cele două programe deja existente care se adresează atât elevilor proveniţi din familii aflate în dificultate, cât şi celor cu rezultate deosebite la învăţătură şi premianţilor la olimpiadele şcolare pe discipline, prin acordarea de abonamente la cluburile sportive, asociaţiile sau unităţile prestatoare de servicii sportive din municipiu, în vederea petrecerii cât mai agreabile şi utile a timpului liber.
Programul „Şcoala de înot” este destinat elevilor claselor 0–IV înscrişi în învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Bistriţa, care vor beneficia de un abonament în limita a 10 ore gratuite, la disciplina Înot, pe durata studiilor din ciclul primar.
În felul acesta, aproximativ 4000 de elevi înscrişi în învăţământul de stat în clasele 0-IV vor beneficia de cursuri de înot până la finalizarea studiilor primare.
Pentru anul şcolar 2021-2022 vor intra în program elevii claselor a IV-a de la unităţile de învăţământ din municipiu, cei mici putând opta pentru practicarea înotului la unul din cei doi prestatori care, în urma selecţiei, îndeplinesc condiţiile impuse de regulament:
  • SC Schreiner & Co SRL – str. Subcetate nr. 16A, tel. 0788.379.918
  • Club Sportiv „Casa Ema” – Parcul „Regele Mihai”, str. Parcului nr. 2 bis, tel. 0363.401.497.
Documentele necesare pentru înscrierea la cei doi prestatori sunt:
  • carnet de elev;
  • adeverinţă medicală care să ateste capacitatea elevului de a practica înot;
  • formular completat şi semnat de părinţi (formularul se găseşte la prestator şi se va completa la data înscrierii).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *