BISTRIȚA: “Crăciunul Solidarității” pentru bistrițenii aflați în dificultate!
Prin campania pe care am inițiat-o în decembrie 2021, municipalitatea a reușit să mobilizeze energii și anul acesta pentru persoanele pe care Direcția de Asistență Socială le are în evidență ca fiind în situații foarte dificile.
La ediția a doua, au răspuns apelului nostru mai multe societăți comerciale și persoane fizice, animate de generozitate și spirit de întrajutorare. Astfel, la cantina socială au fost recepționate și centralizate donații în valoare de 25.136 lei, constând în alimente neperisabile, conserve, dulciuri, produse de igienă, pilote, perne, pături, mănuși, chiar și jucării. 350 de pachete au fost pregătite, iar astăzi a început distribuirea acestora, un plus de bucurie de la Primărie pentru semenii noștri. Le mulțumesc tuturor celor care au răspuns „Prezent” și la această acțiune și îi asigurăm că toate donațiile lor vor ajunge unde e mai mare nevoie de ele, inclusiv cu sprijinul bisericilor și al voluntarilor SVSU pentru persoanele nedeplasabile, a postat pe pagina sa de Facebook primarul Ioan Turc.
craciun-s-5-300x225 BISTRIȚA: “Crăciunul Solidarității” pentru bistrițenii aflați în dificultate! craciun-s-4-248x300 BISTRIȚA: “Crăciunul Solidarității” pentru bistrițenii aflați în dificultate! craciun-s-3-300x225 BISTRIȚA: “Crăciunul Solidarității” pentru bistrițenii aflați în dificultate! craciun-s-2-300x225 BISTRIȚA: “Crăciunul Solidarității” pentru bistrițenii aflați în dificultate!
Reborn Christmas Show – Spectacol caritabil dedicat copiilor cu CES

Asăzi,  22 decembrie 2022,  la Centrul Cultural Dacia, de la ora 17:00 are loc spectacolul caritabil Reborn Christmas Show, dedicat copiilor cu cerințe educaționale speciale din cadrul proiectului “Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!”.

Acest spectacol are scopul de a aduce un zâmbet pe fata copiilor la care Moș Crăciun nu ajunge. Reborn Christmas Show este la cea de-a șasea editie, un spectacol inedit de Street Dance și Breaking, marca Reborn Dance Studio. Cu această ocazie ne dorim să aducem magia Crăciunului în sufletele spectatorilor, dar și a copiilor cu CES care vor dansa pentru prima dată pe o scenă. Spectacolul va fi unul plin de culoare, iar scena va fi vizitată de cele mai îndrăgite personaje de poveste, precum MoșCrăciun, Crăciunițele, elfii, Grinch, renii, dar și multi alții. Magda Suciu, fostă membră a școlii de dans Reborn Dance Studio și participantă la „VoceaRomâniei” va încălzi sufletele spectatorilor cu vocea sa în cadrul spectacolului. Intrarea este pe bază de donații, în limita locurilor disponibile. Toate donațiile primite vor merge spre nevoile arzătoare a celor 20 de copii cu CES, de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr.2, Bistrița. Vă așteptăm cu mic cu mare, la Reborn Christmas Show, să descoperiți pasiunea, munca și talentul din marea familie Reborn, dar și să ne unim sufletele în a face o faptă bună acum, în preajma sărbătorilor!, a declarat Dora Pralea – Manager General și Coregraf Reborn Dance Studio, Manager proiect Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!

Evenimentul este organizat în parteneriat cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița – Năsăud și a Centrului Județean pentru Cultură, Bistrița-Năsăud.

Mai multe informații despre eveniment găsiți pe pagina de facebook a școlii de dans Reborn:  https://www.facebook.com/rebornbistrita

Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/662004895575271

Proiectul “Avion cu motor, ia-mă șipe mine-n zbor” este derulat de Asociația Reborn Bistrița și finanțat prin programul În Stare de Bine (www.instaredebine.ro) susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Reborn Dance Studio este o asociație de tineret, care de 15 ani se implică activ în dezvoltarea comunității locale a tinerilor din orașul Bistrița, prin implicarea lor în activități de petrecere a timpului liber precum: cursuri de Street Dance și Breaking, tabere, workshop-uri, spectacole și concursuri atât locale ,cât și naționale, puse la dispoziția acestora.

 

CONCERT ANIVERSAR DEDICAT LUI PETRE PETRUSE

Petre Petruse este aniversat de către Primăria Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal printr-un spectacol extraordinar. Evenimentul  , care va avea loc miercuri, 28 decembrie, la Palatul Culturii, este dedicat celor 80 de ani pe care îi împlinește îndrăgitul inerpret.

Vor fi prezenţi pe scenă:

Sava Negrean Brudaşcu

Sergiu Vitalian Vaida

Alexandru Pugna

Vasile Coca

Ionela Moruţan

Felix Gălan

Maria Butilă

Cristina Ţăran

Dorina Oprea

Nelu Gabor

Aurel Şuteu

Nelu Şopterean

Cornelia Ardelean Archiudean

Mirela Petruş

Mărioara Sigheartău

Dumitru Ciupa

Viorica Lazăr

Marcel Avram

Alina Ploae

Anton Todică

nepotul Mihai Turda

Ansamblul Folcloric „Cununa de pe Someş”, dirijor Anghel Urs, coregrafia – Teodor Puşcaş.

Regia spectacolului este semnată de Dorel Cosma.

În cadrul evenimentului va fi lansată şi cartea „Petre Petruse – Mâdru-i omu şî se ţine – o viaţă pentru cântecul din Bistriţa-Năsăud” gândită de Menuţ Maximinian, cel care va prezenta şi evenimentul. Preţul unui bilet este de 20 lei şi poate fi achiziţionat de la casieria Palatului Culturii.

(Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI

Cum are atâta treabă și de sute de ani împarte cadouri copiilor nu este de mirare că Moș Crăciun se mai rătăcește. Aseară bătrânelul cel blând a avut nevoie de intervenția pompierilor bistrițeni pentru a-l coborî de la etajul șase al unui bloc. Misiunea a avut succes, astfel că moșul a împărțit cu generozitate cadourile din sacul său cel roșu.

Copii l-au așteptat cu nerăbdare pe moșul cel blând care împarte an de an cadouri micuților cuminți. Cum acestuia i-a fost cam frică să urce în scara pe care i-au pregătit-o pompierii, zeci de glasuri cristaline l-au încurajat. Nu de alta, dar era păcat să se întoarcă la renii săi fără a goli și la Bistrița unul dintre sacii plini cu bunătăți.

marius-rus-300x152 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI

Misiunea Moșului este să ajungă la toți copiii cuminți. Misiunea noastră a fost să îl salvăm, pentru că a rămas blocat la etajul șase dintr-un bloc din apropiere și să îl aducem în mijlocul copiilor. Aceștia l-au așteptat cu sufletul la gură, peste 170 de copii. Aceștia au primit cadourile binemeritate și mult așteptate. au fost cuminți întreg anul și noi le mulțumim tuturor celor care au făcut posibil ca această misiune să se desfășoare în condiții optime, a declarat Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

 

po4-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po3-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po1-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po-28-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po-26-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po-2-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po-10-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po-23-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po5-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po13-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po12-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po11-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po8-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po7-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po6-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENIpo14-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po15-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po16-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po17-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po18-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po19-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po20-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po21-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po22-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po23-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po24-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po25-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po32-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po31-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po30-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po29-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po27-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI po26-300x225 (Galerie FOTO) MOȘ CRĂCIUN A FOST SALVAT DE POMPIERII BISTRIȚENI
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au făcut o tradiție din salvarea moșului în prag de sărbători.

În speranța că moșul nu se va mai rătăci prin locuințe aflate la înălțime, copiii ln așteaptă și la anul. Iar dacă totuși va încurca din nou locațiile, cu siguranță pompierii bistrițeni îl vor salva.

Lavinia și Raimond Petruț

Moş Crăciun i-a vizitat și pe copiii cadrelor din Jandarmeria Bistriţa-Năsăud

La sediul instituţiei din municipiul Bistriţa, Moșul a fost așteptat cu mare bucurie și emoție de către copiii cadrelor din Inspectoratoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud.

jandarmi-6-300x200 Moş Crăciun i-a vizitat și pe copiii cadrelor din Jandarmeria Bistriţa-Năsăud jandarmi-5-300x200 Moş Crăciun i-a vizitat și pe copiii cadrelor din Jandarmeria Bistriţa-Năsăud jandarmi-4-300x200 Moş Crăciun i-a vizitat și pe copiii cadrelor din Jandarmeria Bistriţa-Năsăud jandarmi-3-300x232 Moş Crăciun i-a vizitat și pe copiii cadrelor din Jandarmeria Bistriţa-Năsăud jandarmi-2-300x208 Moş Crăciun i-a vizitat și pe copiii cadrelor din Jandarmeria Bistriţa-Năsăud jandarmi-1-300x200 Moş Crăciun i-a vizitat și pe copiii cadrelor din Jandarmeria Bistriţa-Năsăud

Având în vedere faptul că a venit încărcat cu multe daruri, jandarmii au ieşit în întâmpinarea acestuia cu maşina de intervenţie pentru a nu întârzia la întâlnirea cu cei mici. Cu o colindă, un cântecel sau o poezie, toţi copiii s-au bucurat de întâlnirea pe care au aşteptat-o un an de zile! Moşul, după ce a ascultat ce au avut de zis cei mici, le-a împărţit tuturor cadourile pregătite şi le-a urat Sărbători Fericite alături de toți cei dragi, transmite Georgeta Cășvan, purtător de cuvânt al Jandarmeriei bistrițene.

Lavinia Petruț

Sorin Hangan: Mi-e rușine de cei din Slătinița!

Referindu-se la licitația pentru execuția lucrărilor de extindere a rețelelor de apă în municipiul Bistrița, viceprimarul Sorin Hangan a declarat:

Cu mare mâhnire, vreau să vă informez că licitația pentru Lotul 2 din Masterplanul de apă, mult trâmbițatul Materplan de apă al Aquabis, a eșuat. Lotul 2 care cuprinde Bistrița, extinderi de rețele și reabilitări de rețele, a eșuat. Acest lucru înseamnă încă vreo 4 luni de așteptare. Sperăm ca măcar la următoarea procedură să reușească Aquabis-ul să intervină și pe municipiul Bistrița, pentru că noi îi ținem în viață, dar dânșii ne-au lăsat cumva în urmă. Am început discuțiile în urmă cu un an și jumătate, indiferent ce s-a spus în spațiul public. Am avut discuții repetate și chiar aprinse și am sperat ca măcar acum, după câtă presiune am pus pe dânșii, vor rezolva problema aceasta și vor interveni și în orașul nostru. Avem mare nevoie pe traseele de mobilitate și nu numai. Din păcate, am fost informat de Aquabis că a eșuat licitația, din varii motive. E irelevant de ce. Cei de la Aquabis vor urca din nou licitația pe site, procedură care va mai dura vreo trei luni. Să sperăm că nu mai mult. Mi-e și rușine de cei din Slătinița și de multe alte zone în care am sperat că vom avea extinderi de rețele de apă, a declarat Hangan în ultima ședință a Consiliului Local.