Autoturism sustras din Franța, depistat de polițiști în Bistrița

Ieri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat un autoturism care era căutat la nivel internațional, fiind reclamat ca sustras din Franța, în luna septembrie 2020.

Autoturismul în cauză a fost indisponibilizat de polițiști, fiind depistat în posesia unei femei din Bistrița. Polițiștii au întocmit dosar penal, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire urmând ca, în colaborare cu autoritățile judiciare din Franța, să fie documentată fapta sub toate aspectele ei, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

 

Lavinia Petruț